Cum te dai singur în judecată

Nu îl poți încadra pe Donald Trump la dictatori pur-sânge, ca Putin și Kim-Jong-Un. Nu o poți face, dintr-un singur motiv: Putin și Kim Jong-Un sunt motivați de un singur lucru: setea puterii absolute. Ei vor control pe cel mai mic gând al fiecărei persoane vii situate pe tarlaua lor, și organismele de impunere a acestui control funcționează ca niște mașinării performante, toate antrenate de aceleași butoane.

Trump, însă, e motivat mai mult de lăcomia personală. Sunt surse care calculează câți bani a făcut din bitcoin și alte speculații de când a ajuns președinte. Toate se duc la sume de ordinul miliardelor.

Numai că, desigur, nu e de ajuns. Și atunci, a ajuns la soluția perfectă să mai bage niște bani în buzunar: se dă singur în judecată.

Mai exact: el ca persoană fizică dă în judecată IRS – ANAF-ul americanilor, cum ar veni – și Departamentul de Trezorerie, pe care, în calitate de președinte, îl conduce. Din această funcție, se poate contacta pe sine însuși cu o ofertă de mediere, la care tot el poate răspunde cu o deosebită generozitate, că azi are o zi în care e predispus la iertare, dacă suma oferită pentru settlement e suficientă.

Evident că suma va fi suficientă, pentru că el o decide.

Propunere de settlement acceptată.

Virament.

Cât de simplu, nu? Rămâi prost, ca în titlurile tabloidelor din 2015. Și brusc capeți respect pentru toți politicienii români corupți. Au făcut multe ticăloșii, dar una ca asta nu le-a dat prin cap nici măcar lor.

Cam ăsta e motivul real pentru care propriii lui republicani s-au săturat de el ca de mere pădurețe și au început să-l sape. Nu poți fi eficient când singura ta motivație e buzunarul personal și dai tunuri de borfași folosind pârghiile puterii.

Și cam ăsta e norocul nostru al tuturor în momentul de față.

***

Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading