Da, o să votez cu USR / Plus la următoarele alegeri

A fost protestul de duminică, inițiat de magistrați, care a atras 10.000 de oameni pe stradă. Și la protest, au fost extrem de prezenți și extrem de activi membrii tinerei alianțe USR / Plus.

Unii de pe Facebook s-au declarat extrem de insultați. Domnule, eu m-am dus la un protest principial, nu la un miting de partid. Ce-i asta? Ne confiscați protestul?

Mie, în schimb, mi se pare că prin prezența lor la protest, USR / Plus au făcut în sfârșit un gest politic în adevăratul sens al cuvântului. Și nu politic-balcanic, de șmechereală și dat la gioale, ci politic în sensul clasic. Au exploatat un punct extrem de slab al oponentului, pentru a-și pune în lumină propria ofertă.

Așa se face politică.

Și realitatea e că oponentul are un imens sac de balast la bord, și anume, toți acești domni pe care luptă din greu să-i țină departe de închisoare, respectiv să-i scoată cât mai repede din închisoare. Asta e prioritatea în care investește grosul energiei și efortului. Restul deciziilor sunt pripite, date din vârful pixului, fără o analiză aprofundată a riscurilor și impactului, și efectul se vede. În datoria publică din ce în ce mai mare și iresponsabil acumulată, în taxa pe lăcomie pe care la final tot fraierul de rând o plătește, în tot atâtea măsuri care alungă investitori și încurajează taman economia neagră și în impredictibilitatea fiscală.

Pentru că actualul guvern pare să nu priceapă un grafic simplu. Dacă ai investitori, ai producție economică și ai bani. Dacă tu suprataxezi, alungi și nimicești investitorii, nu mai există producție economică și nu va mai avea cine să contribuie cu bani la buget.

Și, da, mie îmi pasă de politica economică chiar mai mult decât de corupți și de penali, scuzați sinceritatea. Nu mă încălzește personal cu nimic dacă Liviu Dragnea e la închisoare sau nu. Mă încălzește în schimb să nu se mute hodoronc tronc depunerea declarației de venit de pe 15 mai pe 15 martie, așa pe nepusă masă. Și m-ar încălzi reducerea birocrației. Crearea unui climat safe, cu obligații certe și clare, aceleași în fiecare an.

Și de aceea, aștept cu interes să văd ce au de oferit USR / Plus micului antreprenor. Chiar sugerez niște discuții publice legate de economie și de NEVOILE investitorului.

Nimănui nu pare să-i pese de asta, pe moment, și taman de aceea, e o uriașă șansă.

Pentru că e ușor să faci din pix un salariu minim pe economie de 2500 de lei, sau chiar 5000 de lei. Dar dacă nu creezi un climat economic în care angajatorii să și aibă posibilitatea să ofere astfel de salariu, se ajunge în situația ridicolă în care, să te angajezi ca femeie de serviciu la aprozarul din colț, o să ai nevoie de un PFA, și aprozarul o să-ți ceară să emiți lunar factură pe contravaloarea a 1.000 lei, suma reală pe care o poate oferi pentru serviciile tale.

Poți oferi protecție socială doar în limita în care oferi și oportunități pentru oameni care produc. Altfel, toată lumea va ajunge în ipostaza de beneficiar de protecție socială.

Și de aceea, aștept cu interes să văd și politica economică USR / Plus. Cu recomandarea prietenească să nu înșire doar clișee generaliste de tip reducem impozitele și facem să fie bine. Aduceți experți în economie și puneți problema aprofundat.

Aveți un uriaș portal de oportunitate în faptul că PSD a izbutit să oftice și micii antreprenori, și marile corporații, și băncile, și pe toată lumea care caută să facă ceva cinstit. Oamenii ăștia au nevoie de stabilitate și predictibilitate ca de aer, și îi vor vota pe cei care o vor oferi.

 

 

**

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: