Iubesc nuditatea. Scriu acest text complet goală, pentru că-mi place contactul dintre pielea mea şi cearşaf, respectiv blana mătăsoasă a pisoiului care-mi toarce pe burtă. Îmi plac la nebunie corpurile goale frumoase (nu cele scheletice, ci diverse corpuri armonioase, indiferent de cifre), îmi place relaxarea omului gol şi sunt conştientă că goliciunea e onestă, vulnerabilă şi generatoare de pasiuni.
Asta în viaţă.
În artă, nuditatea poate fi ceva sublim sau ceva penibil. În funcţie de context.
Vedeţi voi, boieri dvs., arta e spărioasă şi fuge repede din chestii. Când e lovită cu bâta şi nu e cazul, când e desenată ca la proşti, când e explicată ca la grădiniţa de oligofreni, arta o rupe la goană şi poţi face orice, n-o mai prinzi.
Nuditatea în contextul adecvat e aţâţătoare sau, dimpotrivă, eliberatoare. E un ingredient care, în anumite reţete, dă savoarea justă produsului finit. Nuditatea e un instrument de lucru. Punct.
Apoi, există cretinii care folosesc nuditatea în cel mai stupid şi mai obvious mod cu putinţă. Ca de exemplu, gâsca proastă din acest link. Care a văzut vestitul tablou al lui Gustav Courbet cu “Originea lumii” reprezentată ca un vagin şi şi-a zis: “Poate lumea n-a înţeles metafora. Ia să casc eu văgăuna în faţa lor, să se prindă că un vagin e, gen, chiar un vagin.” Bravo, fată; Căpitanul Evident e mândru de tine. Eşti la nivelul spectatorului de Lehliu care vede superba scenă senzual-implicită din Blue Velvet şi rage: Fute-ooo, băăă!
Să dai cu barda într-un produs artistic traducând o subtilitate descifrabilă şi rafinată în retardeză de baltă e semn de prostie galopantă. Iar cine face asta e Antiartă. Ar trebui să se lase de artă şi să se apuce urgent de contabilitate, secretariat sau măturat străzi. Alea-s domenii unde nu operezi cu sens conotativ şi denotativ, deci n-ai cum să dai greş.
nu spun ca e mare chestie, dar e o trimitere, un meta, un citat. e zi asta o forma de arta, chiar daca nu porneste din autentic.