Despre părinţi şi excese de autoritate

 

Primim pe mail.

Bună!

Te apreciez foarte mult şi am nevoie de un sfat.

Am o dramă juvenilă. Un rahat de problemă din punctul de vedere al oricarui adult perfect funcţional.

Eu am avut ceva lipsuri în comunicarea cu ăia mari. Sunt la facultă şi am o dilemă. Deci am nevoie de un sfat. Ai mei sunt duri şi reci. Comunicare nu.

Eu mi-am făcut un prieten, vreau să-l duc acasă, refuz categoric din partea lor. Am două cărări: forţez nota şi merg spre independenţă sau înghit în sec. Nu rup relaţia cu ei din cauza unui băiat. E vorba de principiu. Acceptă-mi naibii decizia, că n-am fost niciodată un copil problemă şi vreau şi eu chestii specifice vârstei.

Care ar fi cea mai inteligentă mişcare?

 

Dragă prietenă,

Ce scrii tu aici nu e câtuşi de puţin o dramă juvenilă şi nu e câtuşi de puţin un rahat.

E un lucru absolut odios care se numeşte abuz de autoritate. Se întâmplă atunci când o pereche de părinţi sau un părinte singur te vede mai degrabă ca pe o formă de proprietate decât ca pe o fiinţă cu gânduri şi vise.

Cea mai evidentă manifestare constă în faptul că adultul refuză în permanenţă să-ţi asculte problemele, le tratează ca şi cum n-ar conta şi te tratează ca şi cum tu n-ai conta.

Paradoxal, cu cât lupţi mai mult să te încadrezi în imaginea copilului model, cu atât se simt răsplătiţi în comportamentul lor abuziv şi vor deveni din ce în ce mai cotropitori, şi cu cât eşti mai rebel, cu atât ţi se vor face concesii.

Prin asta, nu spun că o casă nu are nevoie de reguli. Spun doar că respectivele reguli trebuie setate pe datele tale şi pe nevoile tale, pentru că, în definitiv, eşti o fiinţă umană.

Diferenţa dintre părinţii afectuoşi şi cei toxici e întocmai ca diferenţa dintre un iubit afectuos şi unul toxic.

Primii susţin, alină, încurajează, iubesc. Cei din a doua categorie refuză să asculte, impun, ignoră şi pedepsesc.

Primii au în tine un partener în relaţia părintească, respectiv de cuplu. Cei din a doua categorie te folosesc, iau din tine ce le convine şi nu oferă nimic din ce ai tu nevoie.

Tu scrii: “Eu am avut ceva lipsuri în comunicarea cu ăia mari.” 

Nu, nu tu le-ai avut. Tu te-ai născut sufleţel curat de copil, fără nici o vină. Ei le-au avut în comunicarea cu tine, pentru că sunt non-empatici, abuzivi şi violenţi.

Ce trebuie să faci tu în condiţiile acestea e să le transmiţi foarte clar şi fără ezitare că acest tratament ţi-a fost de ajuns şi că nu-l vei mai tolera nici o secundă. Sau vor învăţa să te asculte, să coopereze cu tine şi să-ţi înţeleagă nevoile, sau te vor pierde.

E singurul lucru care a funcţionat în cazul meu.

De aceea, traseul pe care ţi-l recomand e următorul: caută-ţi un loc de muncă. Unul plătit decent. Şi caută o cameră ieftină cu chirie sau un loc în cămin. Acum sunt şi cămine private, nu-s foarte scumpe.

Anunţă-i că de acum lucrezi, că te vei muta şi că vă veţi da o pauză să vă redefiniţi relaţia.

Nu te aştepta să meargă uşor. Nici un părinte din categoria “copilul meu e căruţa mea trecută pe inventar” nu cedează uşor o marfă care, în viziunea lui, îi aparţine cu acte în regulă. Te vor umili, te vor insulta, îţi vor spune că eşti proastă, că o să te întorci în trei zile plângând, şi mii de altele asemenea din repertoriul de părinţi abuzivi.

Aici aştept înjurături de la a) părinţi similar abuzivi cărora li se pare normal ca odraslele să fie proprietatea lor, b) oameni crescuţi de părinţi iubitori şi incapabili să-şi imagineze cum e să ai în propriul tău părinte un duşman mereu gata să-ţi atace stima de sine.

Pe scurt, te vor copleşi de răutăţi, dar tu imaginează-ţi că vorbeşte televizorul, munceşte şi mută-te.

O să fie un pic greu la început cu gătitul, plătitul facturilor şi curăţenia de unul singur, dar sentimentul inegalabil al libertăţii va face să merite.

Apoi, faptul că toate astea nu-s mare brânză, după ce intri în ritm, şi că eşti în stare să te descurci de minune de unul singur te vor copleşi suficient să-ţi repare stima de sine făcută cioburi într-o relaţie părinte-copil bazată pe umilinţă şi non-empatie.

După câteva luni, dacă vezi că dau semne de părere de rău, poţi să le redai treptat accesul în viaţa ta.

Cu accentul pe treptat.

Şi fii mereu pe fază. Pentru că un om care te-a abuzat o dată, şi nu s-a simţit vinovat s-o facă, va pândi inconştient să te abuzeze din nou. Pentru că a putut şi pentru că i-a plăcut. Poate nu-şi va recunoaşte nici sieşi. Dar rolul călău – victimă îl va lua pe sus periodic.

Când se întâmplă asta, mai rupi relaţia un timp suficient încât să simtă că au păşit greşit, şi apoi o reiei.

Nu uita: În definitiv, tu şi fraţii tăi, dacă ai, sunteţi sensul vieţii lor. Fără voi, sunt cochilii goale. Şi la un moment dat, după ce-i răzbeşte bătrâneţea, se vor prinde şi ei de asta.

Succes, young padawan şi nu, nu înghiţi în sec.

Vei înghiţi destul în sec mai încolo, dar măcar va fi cu rost şi pe un salariu.

Rolul părinţilor e să te iubească şi să te susţină, iar dacă nu pricep asta din instinct natural părintesc – şi uite că nu – educă-i tu prin detaşare.

E singura armă eficientă cu un om care refuză să te asculte. Şi subliniez, funcţionează. Atât de bine, încât a transformat-o pe mama dintr-o fiinţă complet insensibilă la nevoile mele şi dotată cu surzenie instant la tot ce îi spuneam şi tot ce îmi doream eu, într-un om care nu doar că se poartă ireproşabil cu noi, dar mai şi oferă suport moral altor adolescenţi în conflict cu părinţii lor.

Şi ia-o ca pe o lecţie de viaţă pentru ca tu, la rândul tău, să nu-ţi tratezi copiii ca pe nişte unelte.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. lilith says:

    Textul asta e de scos la imprimanta si de lipit pe usile unor parinti!

  2. Lorena Lupu says:

    feel free to share. 🙂

  3. Sarius says:

    Scos la imprimantă cu tot cu copyright, să fie bine ca să nu fie rău.

  4. Buna! Numele meu este Mirela si am fost intr-o situatie similara cu cea din descrierea ta. Este f greu sa te rupi de pariniti pt ca lucrurile nu sunt asa simple..implicatiile sunt mult mai adanci. Eu personal am facut psihoterapie 3 ani si am reusit..am reusit sa ma detasez, sa ma vindec ..si cel mai imporant sa ma schimb pentru a nu transmite modelul relational mai departe. (pt ca el se transmite de la parinte la copil..) Nu cred ca este suficient sa spun : eu ca parintii mei nu mai fac…daca mergi pe aceeasi cale , inevitabil ajungi la aceeasi destinatie..Deci se poate..

  5. Lorena Lupu says:

    mulţumim, Mirela.

  6. Ar fi interesant de ştiut cum arată prietenul unei astfel de fete şi cum se comportă faţă de ea.

  7. Lorena Lupu says:

    eu nu pot să cer unui om mai mult decât e dispus să împărtăşească.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger