Sunt situaţii în care mă declar depăşită.
Nu înţeleg de ce o vedetă de talia lui Drake, cu succesul lui Drake, banii lui Drake, popularitatea lui Drake, etc. etc. etc. lui Drake a simţit nevoia să „scape din greșeală pe internet” un video în care își flutura ciocanul.
Întregul Twitter a clocotit în agonie și extaz, și discuția s-a concentrat pe analiza exhaustivă a lungimii, lățimii și circumferinței. Și da, ați putea spune, Drake e trending on X de zile în șir, deci, a fost un succes. Dar a fost un succes?
S-a dus cineva, în urma acestei expuneri de mezel, să-i cumpere albumele sau să le asculte pe Spotify? Evident, nu. În schimb, toți disperații au început să-și povestească fanteziile fierbinți legate de acea imagine de neuitat.
De ce a fost nevoie de asta, când ești una dintre cele mai mari vedete de listă A?
Înțeleg când un vedețel de categoria a 4-a, rămas fără contracte, face o chestie de genul ăsta pentru a mai mulge niște atenție. Deși, cum a arătat cazul defunctului Dustin Diamond, adeseori activitățile de genul te bagă și mai adânc în groapă. La propriu și la figurat.
Dar cele opt albume ale lui Drake sunt mari succese comerciale; într-atât încât l-a egalat pe Michael Jackson la numărul de hituri lansate de un artist bărbat. Are cinci premii Grammy și 34 de premii Billboard Music.
Deci, reiau întrebarea: ce nevoie avea această imagine a succesului să-și arate socoteala pe internet?
Nu e ca și cum ducea lipsă de acțiune. Și dacă ducea, are milioane de groupies de toate genurile, care să fie mai mult decât onorate să i-o înghită cu totul. Și dacă nu-i plăceau fanii lui, avea bani să cumpere ce escortă, de ce gen ar fi dorit să aibă. Și atunci? De ce?
Motivul pentru care Prince sau Michael Jackson își vor păstra mereu magia de zei ai muzicii pop e pentru că au lăsat misterul și speculația să planeze asupra a ce aveau acolo jos. Chiar dacă există acei fani și acele fane care bălesc la o bucată de carne, omul normal are nevoie de un anume respect al vedetei față de propriul corp pentru a o putea admira. Chiar dacă sloganul preferat al **bagiilor din toată lumea e „show b00bs, show vegana”, realitatea e că au nevoie să nu le vadă, să poată visa la ele în continuare.
Oricât de mare și de groasă e, nu poate concura cu versiunea mitologică din imaginația maselor, atunci când nu arăți nimic.
Cert e că nu mă voi putea uita de acum încolo la un video al lui Drake fără să mă gândesc automat ”băiatul care ne-a arătat cucurigu pe net, ca un ratat calic care își spamează lista joi noaptea la 3 cu poze cu dânsa, pentru că e tot ce are de oferit”.
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say