Despre UNATC, hărţuiri şi homofobie

Ieri, am văzut mărturisirea dureroasă a lui Maurice Munteanu, care a relatat cum profesorii au căutat să-l saboteze pentru că era gay.

Această mărturisire vine în cadrul unui scandal prelungit care vizează UNATC, după ce Puiu Şerban şi Alexandra Velniciuc s-au lăudat într-un interviu luat de Măruţă cu conduita reprobabilă şi tratamentul preferenţial din timpul şcolii, el ca profesor, ea ca studentă. Da, s-au căsătorit ulterior, dar asta nu face numita atitudine mai puţin nepotrivită, şi să încurajezi hărţuirea sexuală, care deja e o problemă dezvăluită de atâtea actriţe doar pentru că, din pură întâmplare, în cazul vostru doamna consimţise, e extrem, dar extrem de problematic.

Eu nu am fost hărţuită sexual în UNATC. Asta pentru că am fost virgină până în ultimul an şi eventualii hărţuitori se temeau că dacă ar încerca ceva cu mine, ar ieşi ditamai circul, de vreme ce virginele sunt găini proaste şi dramatice. Deci, am fost tratată ca o găină proastă şi dramatică, la modul în care foarte mulţi au încercat să mă ducă de nas cu diverse, profitând de naivitatea mea şi de angoasa mea de copil îndelung hărţuit şi umilit de mă-sa care se bloca şi începea să transpire rece de cum auzea încă o insultă.

Şi da, pe atunci, miştoul şi insulta încă erau considerate metode didactice.

Am fost hărţuită de mulţi că sunt prea grasă. Ce însemna prea grasă după normele UNATC? 40 la haine. Adică măsură medie. Dacă nu erai băţ, erai grasă. Erai întrebată ce ai mâncat la cină, dacă ai făcut sport şi alte interogatorii staliniste de genul la care azi aş răspunde: Beetch, nu te tufe grija. Statul plăteşte un loc pentru mine să îmi perfecţionezi mijloacele actoriceşti. Perfecţionează-mi mijloacele actoriceşti şi dă-te jos de pe ce fac eu în timpul liber. Uite Whoopi Goldberg câtă era şi tot a jucat multitudine de roluri superbe.

Am fost hărţuită de mulţi că sunt prea ciudată. Ciudată în ce mod? Nu ştiu, ciudată pur şi simplu. Azi aş râde în nas unei asemenea afirmaţii, dar atunci eram un copil terorizat de mă-sa şi fiecare afirmaţie de genul îmi era ca un bocanc cu noroi pe inimă.

Azi ştiu de ce sunt “prea ciudată”. Sunt prea ciudată pentru că sunt o persoană nonbinară şi am o masculinitate pronunţată. Asta, combinată cu negarea de sine şi cu angoasa teribilă, erau un cocteil de stări care nu puteau trece drept diurne. Dar eu eram un copil, nu ştiam ce am. Ei erau adulţi. Treaba lor ar fi fost să se prindă şi să mă ajute. Cu suport emoţional, nu cu presiuni la anorexie.

Am fost hărţuită de mulţi pentru că “nu eram feminină”.

Feminină, în accepţiunea de atunci a UNATC, era una care să răspundă la orice insultă cu un zâmbet, care să arate şi să se poarte mereu adorabil, chiar dacă era nervoasă, care să aibă cât mai puţine idei proprii. Pentru că, vezi doamne, marii regizori erau toţi nişte dictatori nemiloşi şi în faţa lor nu sufla nici musca.

Am fost hărţuită de mulţi pentru că eram “prea citită”.

Prea citită în accepţiunea de atunci a UNATC era să ai un lexic bogat, să ştii să te exprimi şi să nu behăi de proastă. Dacă un băiat era citit, hai, treacă-meargă, e băiat. Dar fetele prea citite erau ţinta unui bullying fără egal. Aproape că nu ştiai cum să maschezi cât de citită eşti de fapt, să nu ţi se pufnească superior în nas cu “Ce, dragă, te crezi deşteaptă?”

Din cauza acestei perpetue căutări de nod în papură care mă irita, mă crispa şi mă bloca, am fost un student mediocru, care venea la şcoală fără chef şi îşi făcea treaba cu silă.

Am citit nişte comentarii de la profesori UNATC care spun “aşa motivăm noi studentul să devină mai bun şi să se descopere”. Nu, aşa îl demotivaţi, îl faceţi să se nege şi să se urască, să nu creadă în propriul talent şi să îi fie frică de castinguri.

Şi presiunea asta, ca fetele să fie feminine şi bărbaţii masculini era un mod de a marginaliza eventualii gay, lesbiene, transgenderi şi alte culori ale curcubeului, o reminiscenţă comunistă sinistră. Toţi colegii mei gay erau convinşi că nu pot face carieră dacă li se descoperă adevărata orientare şi o ardeau cât se poate de straight. Când i-am întâlnit la GayFest anii trecuţi, m-am pocnit singură peste ochi legat de propria mea orbire.

Am participat la primul meu Pride Parade cât eram încă studentă şi am primit o mustrare severă a doua zi. Tu ca student strici imaginea UNATC dacă te duci printre travestite. Uite, dom’ profesor, acum sunt şi eu printre travestite, şi mândră de asta.

Da, Maurice Munteanu are dreptate. Hărţuirea în UNATC a persoanelor queer era, cel puţin pe când eram eu studentă, ceva greu de descris. De aceea nu se asuma niciunul dintre actori şi niciunul dintre regizori. Presiunea heteronormativă constantă era ca picătura chinezească.

Iar azi, cu seriale ca Pose sau Scream Queens, cu reality shows ca RuPaul’s Drag Race sau Queer Eye, e loc în showbiz pentru toate culorile curcubeului, deci mentalitatea de tip comunist a UNATC ar avea toate motivele să se schimbe.

Niciun copil de 18 ani nu ar trebui să treacă prin chinurile iadului, în loc să aibă profesori care să îl ia drept ceea ce e şi să-l crească de acolo.

Dar spre bucuria mea, am vorbit recent cu o fostă colegă de facultate care e acum profesoară de actorie la un liceu de artă.

-Lorena, a venit la mine o fetiţă, mi-a spus că e transgender şi că vrea roluri de băiat.

-Dacă e transgender, înseamnă că e un băiat transgender. Ce ai făcut?

-I-am dat roluri de băiat, normal.

Dacă ai fi cerut un rol de băiat la UNATC, pe când eram eu studentă, te exmatriculau direct.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: