Era mai bine înainte???

Nu ai cum să mergi liniștit la treaba ta, sau să îți vezi liniștit de treaba ta online, fără să auzi sau să vezi o conversație de tipul „ce bine era înainte!”, unde înainte se referă la perioada lui Ceaușescu. Nu o voi numi comunism, pentru că acel comunism de factură rusească era exact ca imperialismul de factură rusească, sau ca orice altă orânduire socială de factură rusească: abuzul fără consecințe al omului de rând de către un grup de „aleși”. Aleși pe criteriul „faci ca mine, sau zbori miraculos de la etajul 10.”

Și din diverse motive, ăștia cu „ce bine era înainte” se înmulțesc în ultima vreme de zici că i-a clonat cineva. Mai grav, unii dintre ei sunt copii și adolescenți, crescuți în libertatea de a spune și face ce vor, de a trăi cum vor și de a nu răspunde în fața nimănui pentru deciziile lor. Care nu au idee ce înseamnă dictatură sau abuz de putere.

Eu sunt un om corect. Prezint pe conturile mele de social media poezii, muzică și filme create în perioada bolșevismului sovietic, pentru că statul avea și o latură bună: finanța foarte multă artă. Da, sponsoriza și realism socialist, că cineva trebuia să împingă ideologia înainte; dar susținea o mulțime de teatre, de case de cultură, de școli de artă și evenimente muzicale, care asigurau un venit constant și decent foarte multor creatori. Dacă acei creatori erau dispuși să pupe kuhr. Dar același sistem marginaliza fără cruțare și punea sub index, adică interzicea circulația operelor celor care nu se temeneau. Și cum pe atunci nu exista internet să crești pe banii și pe munca ta de unul singur, singura soluție era să faci anticameră la secretarul de partid și să te milogești umil pentru o șansă.

Așadar: nu am o problemă să recunosc valorile vremii, dar dacă vii să-mi aberezi că era mai bine înainte, îți râd în nas și te țin în miștouri o săptămână. Nu îți spun că ești idiot, pentru că nu risc o lună de restricții pentru tine; dar te voi trata ca pe unul.

Vom începe așa: era mai bine pe vremea lui Ceaușescu?

Atunci, de ce mai ești pe internet? Știi că internetul e o invenție a occidentului decadent, nu? Drum bun! Du-te și suferă în singurătatea propriului apartament, cum se suferea în acea vreme.

Ah, da, și aruncă și smartphone-ul, pentru că și smartphone-ul e invenția occidentului decadent. Cumpără telefon vechi și împarte linia cu vecinul; ascultă-i toate conversațiile și pârăște-l secretarului de partid, că poate obții o medalie de bun tovarăș.

De ce voturile erau așa de ușor de cumpărat cu o pungă de făină și o sticlă de ulei la începuturile democrației? Pentru că bolșevismul înfometa artificial populația. Nici uleiul, nici făina nu se găseau. Când se întâmpla aprovizionarea, cu cantități întotdeauna insuficiente, stăteai la coadă câte trei ore pentru fiecare și aflai toate secretele murdare ale cartierului, fie că voiai, fie că nu.

Imaginează-ți o lume în care mare parte din ziua ta era petrecută stând la cozi după mâncare.

Stăteai la coadă și să-ți plătești facturile, apropo. Acum, ai virat online banii în 5 secunde, sănătate și virtute. Dar pe atunci, stăteai o oră în cozi interminabile, pentru că funcționarii se p*șau pe tine cu jet și nu aveau nici o urgență să te servească prompt.

O reminiscență a acelor vremuri o vezi azi la poșta română. Cozi după talonul de pensie și tanti simandicoase mișcându-se cu încetinitorul, hrănindu-se cu exasperarea mută a celor care nu au de ales decât să aștepte, și să aștepte, și să aștepte. Nu știi ce e umilința adevărată, până n-ai stat la genul ăla de coadă.

A, ai ajuns acasă și în continuare ești nostalgic după înainte? OK. Aruncă-ți toate electrocasnicele. Că nu erau pe atunci. Spală-ți hainele de mână, fă curat cu mopul și cu câteva cârpe. Că tot ți-e dor de vremurile bune.

Aruncă-ți plasma și computerul. Înainte, nu aveai voie cu astfel de lux. Dacă erai ăla cu rude în Germania și primeai cadou un video, te pârau vecinii invidioși la partid și te chemau să te întrebe cine pl lor te crezi să deții tu așa ceva și dacă nu cumva ești un capitalist mârșav.

Toți boșotârcii care vin online să frece la icre femei pe care nu le cunosc să se mărite și să facă copii, de parcă i-ar privi cu ceva viața personală a altora? Reminiscență a vremurilor. Bolșevismul la putere însemna cetefutismul de treburile altuia la putere. Plăteai o taxă de celibat dacă-ți plăcea singurătatea, pentru că era treaba lor că nu plodești și nu devii și mai manipulabil, prin ceea ce li se putea întâmpla copiilor tăi dacă nu te temeneai conform instrucțiunilor.

Ești femeie? OK. După ce te măritai și se presupunea că ai o viață intimă activă, te controlau periodic la fofo, să vadă dacă nu cumva ascunzi o sarcină. Sub cinci copii, nu aveai nici un drept la contracepție, sau să te oprești din misiunea de a făta în beneficiul partidului, chit că, așa cum am punctat, în magazine nu găseai mare lucru să le pui pe masă.

Ah, dar nu ai tu prea multă lumină când citești acest articol? Tot ești nostalgic după trecut. Stinge-o și cumpără-ți lampă cu petrol. Aveai curent și apă caldă două ore pe zi. Fă-ți toată treaba în aceste două ore.

Și mai e puțin, vine iarna. Știi că nu aveai centrală, nu? Turbai de frig, dacă nu dormeai cu paltonul. Dar e ok, frigul întărește organismul.

Dar stai, în ce oraș te-ai născut tu? Roșiorii de Vede? OK, renunță la buletinul de București – Cluj – Timișoara – Brașov și du-te acasă. Nu, nu primești buletin sau flotant de București că așa vrea mușchiul tău. Partidul te repartizează cu loc de muncă unde vrea el dacă termini o facultate. Dacă nu, găsește de muncă în orașul natal. Salariu mic și ești tratat ca ultimul nimeni? OK, bine ai venit în lumea minunată a „cum era înainte”.

Jur că-mi vine să scriu un roman distopic cu un idiot răsfățat cu trotinetă care se tot smiorcăie că era mai bine înainte și i se împlinește magic dorința: e teleportat la întreprinderea Steagul Roșu. Și-și ia găleți de mu** pe toate planurile, până când se trezește la realitatea faptului că da, nu umblă câinii cu covrigi în coadă, dar acestea sunt cele mai bune vremuri ever. Simplul fapt că azi îi poți face pandalii interminabile lui Exarhu că a oprit pe trotuar să arunce gunoiul și nu urlă nici un maistru la tine să-ți ții clonțul inutil și să treci în morții mă-tii înapoi la strung, că cincinalul în patru ani și jumătate nu se execută de unul singur, e un privilegiu pe care nu-l conștientizezi pentru că n-ai idee că se poate mult, mult mai rău.

**

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. anca says:

    daca te apuci de romanul ala distopic si vrei inca niste “amintiri din epoca de aur” dintr-un oras (“muncipiu”, resedinta de judet), iti stau la dispozitie cu mare drag. apa calda 2 ore/saptamana (duminica seara), clasa incalzita cu un godin, alimentat cu lemne aduse de elevi, curatenia “in regie proprie” (de ex elevii stergeau periodic geamurile clasei, intr-o zi cand nu erau cursuri); “munca patriotica” (1 saptamana sau 2, la cartofi, struguri…) paine (juma pe zi), zahar (1kg/luna), ulei, malai, faina, butelie (pt aragaz) pe cartela. coada pt butelia cu gaz dura si 2 zile indiferent de anotimp (stateam cu randul la coada toti din familie, ne organizam cu vecinii, cu rudele), lipsa produselor de igiena feminina…
    cine regreta “epoca de aur”, vremurile lui Ceausescu (& co), n-are decat sa se duca dupa el.

  2. Edward Snowden says:

    Singura parte mai buna as spune ca erau chiar oamenii de rand. Sigur, nu nomenclatura comunista, nu activistii de partid (care uneori ajungeau sa faca rau sau sa toarne chiar si din motive extrem de mici, doar ca sa “dea bine”), nu securitatea, nu militia. Oamenii de rand. Conservatori si traditionalisti – cum ar spune o prietena de-a mea, “me likes”. Eu fac parte din generatia : “X, ai grija cum te comporti, ca mai vad si alti oameni, si uite ce zic oamenii, ce vrei sa zica de tine / noi, vrei sa rada lumea de tine / mine sau sa vorbeasca pe la spate, vrei sa ajungem de rasul targului sau sa se uite lumea ca la circ, etc”. Sincer ? Prefer perioada aia. Oricum acum e incomparabil mai mult circ ca atunci. Ca in tarile musulmane, nu puteai sa misti un deget mai la stanga sau la dreapta pt ca oamenii incepeau sa comenteze. Acum enerveaza. Atunci ? Si mai si – dar facand o comparatie, prefer o societate de tip “cerber” care musca fara mila din devianti, in raport cu ce-i acum. Era mai bine inainte ? Economic si pecuniar, categoric NU. N-as da ce am acum pt nimic din perioada pre-89. Toate tarile straine pe care le-am vazut – dupa lovitura de stat din 89. La care mai adaug tone de carti si albume de arta, locuri faine si diverse in casa. Dar as schimba 90%+ din oamenii de acum (mai ales din cauza mentalitatii lor) cu cei de atunci – cu riscul de a repeta, oamenii normali, de rand. Comportamentul oamenilor in orice tara din lumea asta nu e dat de lege, ci de mentalul social. Daca societatea e gardian de paza la anumite moravuri, vor fi si oamenii ok – din nou, tarile musulmane sunt cel mai bun exemplu.
    Oamenii dinainte mai aveau ceva frumos: nu doar bunul simt, respectul si politetea (net superioare celor de acum), dar si nivelul de cunostinte, de cultura, de educatie / instructie. Intr-o lume in care arta, teatrul si lectura (cu toate ca cititul la lumina lumanarii, chiar cu vreo 10 lumanari, strica ochii) erau singurele modalitati de evadare dintr-o lume complet concentrationara, oamenii citeau. Cunosteau. Era printre putinele modalitati de supravietuire psihica, de a ramane cat de cat intreg la cap.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading