Eu şi absenţa ta
Am ieşit la o cafea.
Undeva-ntr-o cafenea
Tapetată-n catifea.
Stând aşa, pe canapea
Şi trăgând din narghilea
Mi-a propus absenţa ta
Să-mi citească în cafea.
Am râs ca la cinema
I-am făcut un semn că “ba”
Şi-a-ntrebat absenţa ta:
“Ţi-e frică de soarta mea?”
“Nu”, am zis fără perdea.
“Ştiu doar că nu-ţi pot scăpa.
Şi nu pot, nici dac-aş vrea.
Dar n-aş vrea, nici de-aş putea.”
Ce le-a fătat mintea
Şi atunci, absenţa ta,
S-a întins pe canapea
Şi trăgînd din narghilea
Mi-a zis: “Ştiu. Eşti doar a mea!”
nu era cenaclul tinerelor talente. am zis eu undeva “vă rog, continuaţi acest text? n-am zis. şi-atunci?
Atunci poţi da “Delete” la ce am scris.
.. catifea..
🙂
catifea.
N-am fost niciodată capabilă să apreciez poezia, dar ăsta e unul dintre cele mai frumoase și autentice poeme pe care le-am citit. Celălalt tot pe blogul ăsta l-am găsit și la ambele am suspinat ca o școlăriță. Aș cumpăra cu plăcere un volum întreg de astfel de poeme de amor ghebos. 🙂
îţi mulţumesc mult, dragă Andreea.