Toată lumea care are un cont pe orice formă de social media şi arată vag mai plăcut vizual decât un sac de cartofi a experimentat următoarea situaţie:
Individ: Cf, ejti f frumy, futete ku mn.
Tu: Mulţumesc, dar nu am timp.
Individ: Atunki ejti o kurvă urâtă şi proastă ku figuri pă ya şi o să mory syngură în şanţ.
Nimeni, niciodată, nu a fost impresionat de genul ăsta de abordare, şi nimeni, niciodată, n-a zis: “Oh, dar stai, viteazule. Zici că dacă totuşi mă foot cu tine n-o să mor singură în şanţ? Păi atunci hai.”
Partea cea mai tragică e că, deşi această abordare oribilă şi-a dovedit pe deplin ineficienţa în agăţat, şi firesc ar fi fost să moară definitiv şi irevocabil, s-a extins şi în vânzări, prin mesaje private.
Una la mână: nu înţeleg nevoia de a hărţui persoane pe privat, cerându-le să-ţi cumpere cărţile. Şi n-o înţeleg fix din ipostaza de scriitor. Dacă ai o pagină de autor, sau un cont personal, şi postezi periodic informaţii incitante despre cărţile tale, potenţialul client va avea timp şi spaţiu să evalueze, să mediteze, să selecteze, fără să se simtă încolţit ca porcul de Sf. Ignat.
Chiar ard de curiozitate: a funcţionat vreodată această metodă cu cineva? Eu cred că nu.
Două la mână: Dar să zicem că într-o zi a vieţii mele, m-ar tortura foamea atât de tare, încât aş începe să dau mesaje private oamenilor necunoscuţi, cerându-le să mă cumpere.
În secunda când TU ai scris cuiva, acel cineva are dreptul să ACCEPTE sau să REFUZE. Sau să pună sub semnul întrebării metoda ta de marketing. Sau să declare că nu e interesat.
Nimeni nu se naşte cu obligaţia prestabilită să joace după cum fluieri tu, iar oamenii pe care nu-i cunoşti şi nu-ţi datorează nimic cu atât mai puţin.
Trei la mână: Dacă un potenţial cumpărător ABORDAT DE TINE spune că metoda ta nu e bună, sau că oferta prezentată de tine nu-l convinge, e semn că ai eşuat în acea interacţiune.
Şi poţi învăţa din acest eşec, să nu-l mai repeţi, sau poţi, pur şi simplu, să ceri scuze pentru inoportunare şi să te retragi.
În niciun caz nu te apuci să-l faci troacă de porci, că nu iubeşte oamenii, că e dependent de marketing (când tu tocmai îi vindeai un produs, lol, şi te mai şi dădeai expert pe creativitate, lololol).
Când oferi altora un produs de vânzare şi ceri bani la schimb, se numeşte marketing. Indiferent că vinzi cărţi, detergent, căcat la tavă sau whatever. Şi te expui judecăţii de tip “acest mesaj e neconvingător” din varii motive. Asumă-ţi lucrul ăsta, dau dacă nu poţi, nu mai da mesaje private.
Altminteri, tu eşti liber să faci ce vrei. Cu cât tu eşti mai ţăran cu potenţialii cumpărători, cu atât mi-i trimiţi pe toţi mie, iar eu le arăt afecţiune şi respect. Avantaj eu.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
Sh*t They Say