Încă nu s-a terminat pericolul

Aveam această fantezie erotică, cum că, dacă se termină cu alegerile, voi reveni la articolele mele obişnuite, cu recomandări de beauty, fashion, filme, seriale, poşta redacţiei şi alte subiecte care să ne facă viaţa frumoasă.

Evident, fanteziile erotice rămân simple fantezii, când vântul rece al realităţii îţi stinge instant libidoul.

Adevărul e că, deşi a pierdut alegerile, KGB nu cedează. Pentru că a băgat mult prea mulţi bani în Georgescu şi Simion şi n-o să zică: ok, aia e, hai pe la casele noastre. Low-key, cred că Simion conştientizează abia acum în ce căcat s-a băgat, pentru că nici clipul în care ţipa, înainte de numărătoarea voturilor, că a înfrânt, nici cel de ieri în care promite că face contestaţii fără număr, nu sunt livrate cu convingerea lui obişnuită. Cel de ieri, mai ales, arată ca şi cum l-ar ţine cineva în bătaia puştii: Zi, mă, că lupta nu s-a terminat, sau fac mititei din tine!!!

În schimb, guru o ia în mod vizibil ca pe o nouă şansă să fie Mesia pe cal alb. Delirează mistic cu o convingere de Charles Manson, şi eu, să fiu Parchetul General, i-aş săpa prin grădină, că nu sunt convinsă că n-aş găsi nişte cadavre pe acolo. Apropo de Parchetul General: cât mai durează ancheta ăstuia şi când îl puneţi după gratii? Că îi pot demonstra eu toate capetele de acuzare cu căutări pe google până seara, şi dacă e, mai găsim şi altele. Şi e în mod evident un pericol pentru societate şi pentru democraţie. Aberaţiile lui spală pe creier atât tineri neexperimentaţi, care nu înţeleg cum funcţionează economia, cât şi bătrâni senili care nu înţeleg mare lucru din societatea de azi şi vor doar pe cineva care să le promită că are grijă de ei, cât şi varii frustraţi din diverse motive, care şi-au creat un duşman imaginar în cap – „sistemul” – și au impresia că, dacă vor face să cadă „sistemul”, se vor ridica ei. Când realitatea e că e mai ușor să te ridici acum, în democrație, decât în orice formă de dictatură care privează cetățeanul de jos de drepturile pe care acum nu știe să le aprecieze.

Și aceasta e marea problemă cu guru, cu Simion și cu restul trompetelor kaghebiste. Nu în faptul că debitează tot ce le trece prin cap, ci în faptul că ei conduc o operațiune de manipulare extrem de toxică și de periculoasă, care s-a dovedit deja eficientă cu cei 5 milioane care i-au votat, orbi la faptul că promisiunile lor electorale au fost admise a fi doar marketing.

Acești 5 milioane nu pleacă nicăieri și riscă să mai spele pe creier și pe alții.

De aceea, deși m-am săturat de politică ca de mere pădurețe, trebuie să continuăm activitatea de deprogramare și combatere a manipulării. Acum 4 ani, AUR era singurul partid fascistoid cu 8% din voturi; între timp a făcut pui, SOS și POT, și au împreună 30% din voturi. 5 milioane din concetățenii tăi se lasă manipulați să aleagă prăbușirea economică și statutul de paria geopolitic.

Nu s-a terminat, prieteni. Trebuie să continuăm a face politică.

Poate nu zi de zi, dar constant.

Pentru că vrem să trăim într-o democrație și să ne păstrăm drepturile. Românii din Rusia și China care au votat aproape toți cu Nicușor au un termen de comparație pe care VREAU ca noi, restul, să nu îl avem niciodată.

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. andrei marius says:

    Parchetul e ocupat, imi pune mie parchet laminat la 2 camere ca parchetarii de meserie lucreaza in diaspora.

  2. anca says:

    cred ca ai dreptate referitor la atitudinea si comportamentul lui Simion si ale lui Georgescu si cu privire la cresterea numarului sustinatorilor extremistilor, izolationistilor sau cum le-o zice.
    insa, desi nu am vazut vreo statistica oficiala, cred ca majoritatea celor care au prins comunistii si tinerii nu l-au votat pe Simion.
    in “bula mea” (destul de omogena) o mama de aproape 70 ani l-a votat pe Dan, iar fiul ei (cam de 35 ani) zicea ca voteaza cu Simion.

    • Lorena Lupu says:

      trist că cei din generaţia mea sunt bătuţi în cap.

      • anca says:

        cred ca e mai mult vina celor din jurul lor. de ex nu le-au povestit celor mai tineri cum a fost de fapt in comunism (sau in regimul legionar). cred ca si sistemul de invatamant, care s-a bazat prea mult pe memorare si nu pe dezvoltarea gandirii critice, care descuraja prezentarea contraargumentelor atunci cand aveai alte idei decat ce spunea programa (nu stiu cum mai e acum). gen “Eminescu este cel mai mare poet roman” – “de ce? ca mie imi place mai mult Arghezi” – “de aia, ca asa scrie in carte. tu la examen trebuie sa spui Eminescu este… ca altfel nu iei examenul”.)

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading