Îndreptar de lungu’ nasului 1: “obraznic”

Uneori, se nimereşte câte un om care, din tratamentul meu politicos şi amabil, înţelege că m-a câştigat la belciuge şi e cazul să mi se urce în cap şi să îmi facă reguli. Asta e o idee extrem de proastă, după cum o ştie orice internaut care a citit minimum două texte ale mele. Eu nu abuzez de timpul, spaţiul, răbdarea, resursele nimănui niciodată, iar ăsta e un semn că dacă încerci să abuzezi de ale mele, ţi-ai pierdut orice pretenţie la respectul meu, pe tot restul vieţii tale.

Dincolo de acest aspect bine cunoscut, există cuvinte care mă enervează mai mult decât altele, pentru că utilizarea lor denotă că, în mintea lui, emiţătorul m-a câştigat atât de definitiv la belciuge, încât poate să mi se şi pişe în cap, dacă nu găseşte un tufiş corespunzător pe drum.
Azi o să tratăm un prim astfel de termen: “obraznic” / “obraznică”.

Să vedem în ce situaţii poţi utiliza just termenul “obraznic” / “obraznică”.

A) Când propriii tăi copii, pe care îi hrăneşti, speli, întreţii, ştergi la fund, etc., îţi arată lipsă de respect.
B) Când servitorii din casă, cărora le plăteşti salariu, nu ţi-au şters praful corespunzător şi au rămas dâre, şi te mint în ochi că ba da, l-au şters
C) Când cineva căruia nu-i datorezi nimic încearcă să ţi se urce în cap de parcă te-ar fi achiziţionat de la târgul de vite.

A şi B sunt excluse din start, iar de plecat pe tarlalele altora să le fac reguli şi să îmi impun cu de-a sila dreptatea nu am plecat niciodată, deci C e o imposibilitate.
Dar dacă tu o să încerci să-mi invadezi spaţiul, şi tot tu mă faci obraznică pentru că nu-ţi permit şi pentru că te trimit la mă-ta-n bătătură să dai tonul acolo, povestea nu se va duce decât în jos. În foarte jos.

Dacă nu ţi-a dat mă-ta educaţia aia minimă, şapte ani de acasă, legată de cum e normal să ne purtăm în ipostaza de musafir, măcar nu-i acuza pe alţii de obrăznicie. Ia o riglă, măsoară-ţi frumos lungul nasului, notează rezultatul, şi stai în banca ta.
În secunda când tu uiţi să fii musafir graţios, obligaţiile mele de a fi gazdă graţioasă se reduc la zero în privinţa ta.
Şi faptul că îţi dau cu flit se numeşte redefinirea corectă a limitelor. Învaţă să respecţi, apoi poţi pretinde şi respect. Dar dacă tu îmi invadezi la infinit terenul sub pretenţia “liberei exprimări”, îmi conferi instant dreptul la libera exprimare în ripostă, şi anume “marş în pula mea”. Iar dacă nu o spun chiar cu aceşti termeni, ci eventual cu “te invit politicos să îţi desfăşori talentele la tine pe tarla”, deja sunt opusul obrăzniciei. Aş zice că deja sunt exagerat de diplomată pentru tine.

Pe scurt şi pe viitor: exceptându-i pe adevăraţii susţinători ai acestui site, care se ştiu, şi care nu şi-au permis în viaţa lor să-mi adreseze un termen ofensator – deşi, culmea, faptul că mă susţin i-ar justifica să aibă şi solicitări, cel puţin la nivel de conţinut – orice fiinţă vie care îşi permite să se iluzioneze atât de grav în privinţa mea şi în privinţa dreptului ei de a-mi dicta lucruri încât să-mi adreseze termenul “obraznică” o să belească pula cu aplomb şi abnegaţie ca pe ciocălăi.