Înregistrările compromiţătoare cu înjurături sunt un truc obosit

Suntem ţara care a transformat m**epesede într-o microreligie. Încă îmi amintesc cu nostalgie Crăciunul ăla când gospodinele harnice puneau pe Facebook salate boeuf ornate artistic M**epesede, de parcă nu tot familiile lor urmau să savureze respectivul deliciu. Cum un nene venit din Suedia şi-a pus plăcuţe cu M**EPSD şi instanţa a decis să le administreze ambasadei Suediei, după ce le-a luat în posesie iniţial. 😀

Taman pentru că folosim mu** pe post de semn de punctuaţie, şi de multe ori nici nu ne prindem la care capăt ne aflăm, mi se pare atât de ridicolă şi de fără sens înscenarea aia patetică: prind omul într-un moment în care e nervos, sau îl enervez chiar eu, apoi scot mobilul şi îl filmez să instig poporul împotriva lui şi să câştig eu fală pe internet.

Mi s-a întâmplat şi mie o mizerie ca asta, dacă mai ţineţi minte filmuleţul intitulat “fake taxi”, şi mi-a pus destui imbecili pe cap. Chit că adevărul pur şi simplu e că individul ăla a început să mă agaseze cu remarci obraznice, apoi, când m-am enervat cu adevărat şi i-am administrat morţii şi răniţii aferenţi, a început să filmeze. Partea bună e că, de data asta, am dus treaba în tribunal şi, cu ajutorul unei avocate excepţionale, mi-am făcut dreptate.

Cred că va curge mult scuipat pe Dunăre până când va face ăla vreun fake taxi vreodată oricui. Cum spuneam într-un articol precedent, n-oi fi reuşit eu să devin preot, dar am o intensă satisfacţie să-i ajut pe cei în nevoie să-l găsească pe Isus.

Prima înregistrare din asta compromiţătoare a fost pe când eram eu adolescentă, şi l-a avut ca erou pe Gigi Becali. De acolo a rămas vestitul catchphrase: “S… p… pe partea economică”. Adică exact ce facem toţi în pandemie.

Prin perspectiva a ce ştim acum, am zice că Becali avea o uriaşă dreptate şi am fost noi prea fraieri să recunoaştem. 

Dacă treci de nivelul superficial (“vai, cum îşi permite să vorbească aşa, oh”), descoperi adevăratul motiv de furie al lui Becali. Omul o spune clar în înregistrare: pui oricum ce vrei tu, şi atunci mai bine pui ce zic eu: sugi p tu şi Dan Voiculescu. E de precizat că în perioada aceea Antena îl ţintea hardcore pe războinicul luminii, persoana lui era ciuca bătăii de joc seară de seară, şi i se răstălmăceau perpetuu spusele. În loc să se urmărească ideea, erau viralizate perlele şi bâlbele. Iar Gigi s-a prins de manevră şi le-a dat material documentar după pofta inimii.

Da, domnule Gigi, da.

Practică jegoasă acum 20 de ani, practică jegoasă şi în prezent, aproape că îţi vine să înregistrezi “Sugi pula tu cu Dan Voiculescu 2020 remix”.

***

De ce deschid subiectul?

Pentru că e a început campania electorală şi circulă deja două “înregistrări compromiţătoare”.

Prima e cu un purtător de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, care, exasperat de modul în care era tratat de jurnalişti la o conferinţă de presă, le-a urat “o p în c”. Şi a vuit Facebook o zi întreagă. Chiar nu înţelegeam despre ce naiba se revoltă aşa toată lumea, şi am dat un google cu “p în c”. Rezultatul a fost feeric. 😀 Dar au existat şi linkuri la pesedistul nervos.

 

Sincer, nu mi se pare mare dramă, mai ales că cetățeanul era sfidat în mod vizibil de jurnaliști, nu i se sculase lui într-o zi senină de august să înjure degeaba. La cât m**epesede au primit pe motive de Dragnea şi Viorica, a şi ei dreptul moral la o p*** în c***. Şi acum, obiectiv. Dacă eu ca jurnalist nu vreau să aud ce zice omul care dă conferinţa de presă, NU PARTICIP la ea. Nu mă duc să f** neproductiv şi timpul meu, şi pe al altuia, sau dacă o fac, îmi asum că mă joc cu c gol pe lângă p sculată şi nu mă dau tot eu victimă când resoectiva aterizează exact pe pista antemenţionată.

A doua e cu primarul Reşiţei, Ioan Popa, care, în fața incendiului clădirii Palatului Administrativ din localitate, sediul Consiliului Local și al Prefecturii, s-a panicat și a început să bombăne echipa de intervenție că se mișcă prea încet, într-o conversație privată la telefon. Subliniez: conversație privată, la telefon, în timp ce ardea cea mai importantă clădire din oraș, E cam firesc să fii agitat și nervos și să percepi că pompierii se mișcă extrem de încet, mai ales că, la cum se obțin joburile în instituțiile de stat din orașele mici, nu e exclus să chiar aibă dreptate.

Am citit știri scrise pe un ton extrem de ofuscat și melodramatic, ăvai, în timp ce pompierii își riscau viața… Știți ceva, prieteni? Asta e fișa postului. Să stingi foc. Cât mai repede, să nu ardă documente importante și obiecte de valoare. E posibil ca și primarul să fi exagerat la nervi, dar în mod cert, ăla care a făcut videoul să îl ponegrească în astfel de momente e un c***t cu ochi.

Morala: e o pretenţie ridicolă să le ceri oamenilor să se autocenzureze la nervi şi stres 24 – 7. Sunt oameni, nu roboţi. Ce vedem în toate cele trei videouri de mai sus e câte o ipostază deliberat provocatoare – başca, dacă Becali ŞTIA că e în conversaţie cu un reporter, şi că, prin urmare, apelul e înregistrat, ultimii doi habar n-aveau că sunt “capturaţi”, nu-şi dăduseră acordul şi nu făceau decât să-şi exprime nervii în privat.

Din cele mai vechi timpuri şi până la dispariţia speciei umane, toţi, cu mic şi mare, indiferent de sex, religie, orientare politică, vârstă, whatever alte criterii statistice, o să ne băgăm p când avem draci. Te poţi controla o oră, două, cinci, dar nu în fiecare zi, la orice oră.

Tentativa de a discredita oameni filmându-i fără acord când sunt iritaţi – iritaţi pe bună dreptate, în toate cazurile de mai sus – e obosită, expirată, josnică, jalnică, şi cea mai infantilă metodă de manipulare a opiniei publice din manual. Iar asta v-o spune cineva care a trecut de n ori prin asta. Cu diverse mizerii umane care mă atacau verbal pe social media, făceau print screen cu reacţia justificată şi mă umpleau de noroi, dându-se extrem de răniţi în borta anală, ca şi cum nu ei veniseră puşi pe conflict.

La ultima mizerie de genul, mi s-a topit inima când a intrat Corina Băcanu în dialog şi a întrebat: De ce nu pui şi partea în care aţi provocat-o? 

Pentru că e vorba de intenţie rău-voitoare vizibilă şi individul care face asta de obicei are treaba planificată de la iniţierea conflictului.

De aceea, sugerez ca, pentru campania electorală care urmează, să fim vaccinaţi legat de “înregistrările compromiţătoare” şi să le ignorăm colectiv. Îţi bagi p dacă te loveşti accidental cu degetul mic de mobilă? Îţi bagi p dacă se ia lumina sau se taie netul în timp de cauţi să termini un proiect important? Îţi bagi p dacă vine soacră-ta în vizită neanunţată? Ai dat m**epesede?

OK. Atunci stai pe c tău şi nu mai da ochii peste cap ca o dameză la raionul de pescărie. Realmente nu ai motive.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. antigelu says:

    Ceva in genul pixelului albastru si al “sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!”

  2. Radu says:

    Eu inteleg ca toti suntem oameni.
    Dar de la cineva ales intr-o functie publica, mi se pare normal sa pretindem un anumit autocontrol si toleranta mai ridicata la frustrare.
    Si daca nu le dovedesc acum, inainte de alegeri, atunci cand?

  3. Ratacind pe net says:

    Hai ca au fost misto linkurile. Mai ales ala cu primarul Resitei.
    Iar cu that-gaslighting-piece-of-s#!t, sper ca l-ai ars bine, sa nu se mai tina de astfel de mizerii pe viitor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger