Introduction et Rondo Capriccioso

Sau: ce au în comun Claude Saint-Saens şi Lorena Lupu?

:mrgreen:

(teaser pentru lectura mea publică din Gayfest, pe 19 mai)

Al lui Saint Saens arată aşa:

Al meu arată aşa:

Aceasta nu este o tentativă de jurnal. Din păcate, pornirea nestăvilită de a scrie nu îmi aparţine; Ea a fost cea care mi-a introdus, la figurat, condeiul în cuget şi-n simţiri, şi, în cele din urmă, m-a manipulat subtil, cu tertipuri numai de Ea ştiute, să-l iau în mână şi la propriu. Ea e singura vinovată de paginile care urmează. Şi mai are o mulţime de alte păcate, pe care numai eu le ştiu. Şi, desigur, le contabilizez cu străşnicie într-un catastif gigantic şi îi port o veşnică ranchiună pentru fiecare din ele, şi pentru toate laolaltă, şi, mai presus de toate, fiindcă m-a făcut să întrezăresc pentru o clipă… Ce anume? Şi de ce numai pentru o clipă?
Dar să nu anticipăm. Povesteam despre spiritul Ei de iniţiativă în ceea ce priveşte cărţile altora. Despre modul Ei de a activa cerneala antipatică din stilouri. Despre talentul Ei de a se impregna fără îndurare pe retină, pe timpane, pe epidermă. Pe orice material capabil a o suporta.
Într-o seară, pe bancheta din spate a unui taxi, Ea mi-a cerut amabil, dar ferm:
-Vă rog frumos să ţineţi jurnal de bord! E important să consemnăm tot ce facem… că poate uităm.
(Niciodată n-a abandonat, în ceea ce mă priveşte, pronumele de politeţe. Nici măcar atunci când mă ocăra cu patimă. Exista însă un paradox chiar şi aici : în general, mă făcea praf şi pulbere pentru toate nimicurile şi îmi trecea cu vederea, fără să comenteze, toate trădările. Din acest motiv, mi-a fost mai uşor s-o trădez decât să o deranjez cu nimicuri. Dar, repet, să nu anticipăm… )
Ce era să spun? Da, să trăiţi. Va fi plăcerea mea.
(De fapt, plăcerea mea cea mai mare nu era aceea de a scrie, ci aceea de a-i spiona capriciile, de a-i ghici dorinţele din priviri, din frânturi de tăceri, din felul de a respira, din zaţul cafelei. Îmi făcusem o cruciadă personală din a-i pândi cu înfrigurare orice rugăminte, oricât de neînsemnată, orice ocazie de a face ceva pentru Ea, de a exista o clipă pentru Ea. Dacă şi-ar fi dorit o statuie, m-aş fi apucat de sculptat. Dacă şi-ar fi dorit o stea cu numele Ei, m-aş fi lăsat de sculptat şi m-aş fi apucat de astronomie. Nu exista lucru de care să nu mă fi apucat, dacă mi-ar fi cerut-o. Dar Ea… desigur, nu ştia acest lucru. Sau poate că ştia, dar nu O interesa. Sau poate că ştia şi O interesa, dar nu vedea rostul. Sensul. Scopul. În orice caz, nu mi-a cerut niciodată nimic important. Exceptând rugămintea de a coase un nasture rupt, cu zece minute înaintea unui spectacol. Şi încă ceva, complet insignifiant: un jurnal de bord. Iar eu n-am fost în stare nici măcar de atât… precum urmează să vedeţi, răsfoind această tentativă eşuată pe ţărmurile a Ceea-Ce-Ar-FI-Putut-Să-Fie.
(…)
Din seara asta mă apuc de scris. Poate o să fie cartea vieţii mele.
Ea a zâmbit enigmatic: “Cine ştie?”, apoi m-a părăsit pe bancheta din spate a acelui taxi, în compania unui buchet ucigaş de crini imperiali. Erau de fapt ai Ei, îi primise Dumnezeu ştie de la ce admirator înfocat, dar mi-i dăduse mie dintr-un capriciu. Prin intermediul lor mă însoţise până acasă, urcase în camera mea şi se înscăunase ca regină, umbrindu-mi patul cu petale delicate, opalescente. Acum, când scriu (şi nu scriu aşa, oricum, ci răspund dorinţei exprimate de Ea) mă învăluie parfumul lor / parfumul Ei ameţitor, ca un drog mortal, mi se strecoară prin porii pielii şi mă eutanasiază euforic.

(mai multe, pe 19 mai)

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Ah, Doamne, dacă scrisul ar fi aşa lesne. Dară pe mine nu m-a mobilizat nimeni, doar cugetul prea încărcat. Şi precum băgat-am eu de seamă cu unele ocazii.. NU pot să-mi dau termen limită. Că mă blochez. Şi-atunci apare un mic delay.. tocmai la sfîntu` Aşteaptă.

  2. almanahe says:

    Hehe…(re)cunoaştem pasajul! Eu una(era să scriu unul) mi-am ţinut degetu’-nmuiat în gură, apoi aşa uşor umezit, l-am ţinut între foile Rondului, capriccios-ul, aproaape tot drumul căci sufăr de sic car, şi Rondo se lectura într-o maşină, de la mare, spre casă…de la mare o şi cumpărasem…

  3. paul: uneori, cînd ai inspiraţie, este foarte lesne. sau, ca să citez din almanahele de sub tine (glumăăăă, în caz că sare vreun cap pătrat), este foarte lesne cînd ai un deget umed înfipt unde trebuie. 😈

    cu dedlainu’, subscriu din toată inima.

    almanahe: faci notă discordantă faţă de restul rondoridărilor, care au afirmat că au citit-o în metrou. 😛

  4. vulpe vanator says:

    Se pare ca se infiripa ceva de dragoste cu coconetu’ care a primit buchetu’.Persoana despre care vorbim e un fel de vampir energetic, consuma toata vlaga interlocutorului( sau interlocutorilor). Dupa un monolog cu ea( numai ea vorbeste, restul asculta), pleci ca si cum ai terminat armata si-ti vine sa te duci undeva sa te imbeti cu licoare ieftina.
    Gandeste-e, Artemis, ca de-abia acum scrii cartea si, un nepriceput ca mine, da si el din gura, ca altceva nu stie. Sa nu ma critici si sa nu te superi, dar cartea unde o mai putem gasi ?

  5. Păpădia Constipată says:

    Mi-am promis ca nu mai comentez aiurea. Ca nu mai comentez, de fapt. Da’ nu ma pot abtine 😀 . Tin inca o data sa te felicit pentru felul in care poti scrie. Pentru mine e monumental.
    Eu nu am citit cartea in metrou. Bine, faptul ca nu avem metrou in Tirgoviste nici macar nu se pune la socoteala 😀 . Ideea e ca aceasta carte merita citita si altfel-nu numai ca o lectura usoara, zice eu 😀 In fine-vorbesc mult si de pomana 😀 Pana la urma, ceea ce vroiam sa spun(concret) e “BRAVO!”. Avem nevoie de mai multi ca tine! 😀

    Si da, ai ghicit-inca o gasculita topita de admiratie 😀

  6. Păpădia Constipată says:

    aaa, ups-cred ca am folosit cam multi zambareti *doua puncte d mare*

  7. cutza40 says:

    Deci, asta e un fragment din Rondo…o sa il citesc pe o patura, la vara, cu o ciocolata langa mine.

  8. almanahe says:

    …deh, almanahe neconvenţionale, 😉

  9. vulpe: mă bucur că realizezi şi singur faptul că tonul commentului tău e total paralel tonului fragmentului citat de mine, că deja m-am săturat să mă zborşesc la comentatori să fie la obiect.

    păpădia: ce mă oftică e că adevăraţii comentatori-aiurea nu au aceste scrupule. aşa ajungem toţi să înghiţim numai înjurături gratuite şi nici un strop de apreciere – pentru că ăia care ne-au citit tac mîlc, iar ăia care habar nu au despre ce vorbesc nu se jenează să arunce cu insulte.

    cutza: îţi dai seama că nu pot da nimănui indicaţii de citire. “A se servi şambrat.” 😛

    almanahe: yeah, sparge convenţiile, nimiceşte-le, give it 2 me baby!

  10. Păpădia Constipată says:

    Eh, asa suntem noi, mai timizi :))
    Elevul roman ,care este, nu are aspiratii atat de mari-nu ma pot baga ca musca “unde nu intra soarele”-(desi cam asta fac acum). Ma multumesc sa citesc, sa-mi placa si sa dau mai departe .

    Iar de aia, numa’ de dulce 😀 Nici macar nu merita sa li se demonstreze ca nu au dreptate. E ceva mai amuzant decat un prost care se crede ăl mai ăl?

  11. D says:

    Rondo e o carte deosebita si imi este foarte draga.Inca o mai daruiesc persoanelor apropiate si ma bucur cand vad ca are acelasi efect pe care l-a avut asupra mea.Dar astept cu nerabdare si Hyde Park.
    Lectura placuta la Gayfest!

  12. ciri says:

    Suuuperb la patrat.O data pentru Rondoul lui Saint Saens, iar apoi pentru Uvertura din Rondoul tau sau invers, pentru Rondoul tau si…

  13. Anthea says:

    Place, multumim 🙂
    E adevarat..e important sa consemnam ceea ce facem, ca poate uitam 🙂 Poate nu TOT ceea ce facem, dar momentele importante macar.. mental note 🙂

    Nu ca sa fiu carcotasa, dar pe Sfantu’ Saens l-ai botezat 😛 Sau poate sunt eu inculta si Camille nu era singurul Saint Saens care compune muzica 😛

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger