Mai bine mai târziu?

Citeam eu ştirile în dimineaţa asta, da, bine, Dragnea a ales să-l sacrifice pe moş Iliescu, să spele aparenţele, da, bine, acum toţi moşii acriţi de nedreptăţi care au fost bătuţi în anii ăia exultă de fericire, da, bine, vorba unui retardat de pe facebook “poţi să te askunji dar nu te poţi askunde”, deci, da, în sfâr…shit.

Şi acum, o să vă povestesc adevărata mea senzaţie legată de chestia asta. Că eu adeseori, pe lângă ce zice logica, mă ghidez şi după senzaţie. Pentru că sunt o sentimentală.

Să-l vezi pe Iliescu acuzat acum, după 25 de ani, e ca în următoarea parabolă:

Eşti copilul unui părinte abuziv. Te bate, te umileşte, nu ţine cont de nevoile tale, face din tine mereu ce vrea el, iar dacă comentezi îţi spune că el îţi dă să mănânci, prin urmare faci ce ţi se spune sau te cari. Nu precizează unde.
Şi tu creşti cu spume, noduri, ranchiune, şi priveşti timp de atâţia ani cum acest părinte nu are nici un moment de îndoială, nici un regret, nici un semn de întrebare legat de faptul că te tratează ca pe un căcat.
Între timp prinzi puteri, te plasezi pe picioarele proprii, te rupi complet, eşti o entitate de sine stătătoare.
Şi la bătrâneţe, când tu eşti falnic ficior, iar ăla e deja un neputincios cu un picior în groapă, vine Serviciul de Protecţie al Copilului să-l mustre că te-a tratat necorespunzător.

Te mai încălzeşte cu ceva?

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

18 Responses

  1. boemul says:

    nu-i o comparaţie tocmai OK.. dar da, m-ar încălzi recunoaşterea faptului că ce a făcut a fost greşit, altfel poate aş crede că am meritat ce s-a întâmplat.

  2. WS says:

    Pe tine nu, însă este posibil ca altor părinţi, potenţial abuzivi, să nu le placă să fie mustraţi la bătrâneţe şi astfel copiii lor pot scăpa neabuzaţi.

  3. Alex says:

    Pffff. Ce bine e sa nu mai locuiesti in Romania!

  4. Sigurros says:

    Înțeleg paralela pe care o faci, dar nu sunt de acord în totalitate cu ea. Vezi tu, exista bătrâni și bătrâni. Pe unii viața i-a îmblânzit spre bătrânețe, cum este cazul bunicii mele despre care n-aș fi crezut vreodată că o rupea pe mama la propriu în bătaie, așa cum deseori a făcut-o, căci a fost întruchiparea blândeții cu mine. Pe alții, experiențele, trăirile, dramele sau bucuriile pe care le-au trăit i-au lăsat neschimbati, sau i-au înrăit și acrit și mai mult. Cum ar fi domnul torționar Vișinescu, de exemplu. Sau, domnul Iliescu.
    Ideea e că, dacă Iliescu ar fi comis-o atunci și, din decență măcar, că de empatie nu e cazul, s-ar fi retras discret împreună cu crimele sale, poate nu mai exista acum ura asta mocnita împotriva lui, care deja cuprinde și următoarele generații. Dar nu, el a ales să apară în continuare la televizor, să sfideze, să jignească, să se declare nevinovat de fapte ce sfredelesc ochii unui întreg popor, să frigă inimile tuturor celor care au pierdut pe cineva drag la mineriade cu fiecare apariție publică și fiecare zâmbet și clătinat din cap atât de senine.
    Și atunci da, măcar în ceasul al 12lea, măcar pentru puțin timp, merită neliniște, merită tribunale, merită poate și o condamnare. Pentru că sunt multe suflete a căror suferință din pricina acestui individ le-a ucis speranța justiției de pe lumea cealaltă. Și măcar acum să aibă satisfacția amară a dreptății.

  5. Joker says:

    Poate ca e asa cum spui, nu te incalzeste cine stie ce.
    Da’ in cazul in speta nu e vorba de molestare de minori, ci de bataie sora cu moartea, viol, crima. Cine a trait mineriadele din ’90 stie ce spun. Si nu le uita.

  6. Crystal Eye says:

    Pe mine m-a dezamăgit spectacolul ieftin pus în scenă la Congresul PSD din octombrie.
    Inițial aș fi crezut că DA! s-au hotărât social-democrații s-o rupă cu tarele trecutului.
    Aș! Ți-ai găsit.
    O PLUĂ MĂREAȚĂ.
    Haimanalele aveau informații de pe surse cum că se redeschide dosarul mineriadei, așadar acțiunea lor pomiperistică, populistă și heirupistă nu a avut nici măcar un miligram de conștiință civică, ci a fost dictată de același și același gregar instinct de conservare al pterodactilului comunistoid.
    Omuleții știau că urmează să fie luat la refec bunicuța & Co și au pus-o de-o mizanscenă ieftină, călâie, lălâie și acră, aidoma unui vin acru și botezat, vândut de-un cârciumar avar a cărui nevastă se ține cu jândarul.

    În ceea ce-l privește pe Tătucul Ivan Ilici Kaghebescu, acțiunea, chiar și tardivă, este binevenită.
    Căci specia asta spurcalnică a pterodactilului comunistoid, emanat din eșalonul II al defunctului PCR către prim-planul vieții politice, NU IESE DIN VIAȚA PUBLICĂ DECÂT PE NĂSĂLIE ȘI CU PICIOARELE ÎNAINTE.
    Tradiția patriarhilor sovietici – Stalin, Brejnev, Cernenko, Andropov, ÎI OBLIGĂ să intoxice și să infecteze viața cetățenilor până la ultima lor suflare otrăvită și până la ultimul pârț amirosind a socialism științific mimetizat în capitalism de caviar, de cumetrie, de japcă, rapt, furtișag, prăduială, represiune și intimidare.

    În loc de final:
    Iliescu, LA MULȚI ANI!
    La mulți ani, CU EXECUTARE!

    Iar în ocnă, să deie Tovarășul Zeu al marxiștilor să te chinui însutit față de cum au făcut-o Maniu, Brătianu, Coposu și tot pomelnicul stiut și neștiut al martirilor din temnițele comuniste.
    MORI, CÂINE DE PE NEVA!
    Mi-ai furat 26 din cei mai frumoși ani ai vieții.

  7. dadatroll says:

    Sa zicem ca tu esti ceva artist din aia de geniu ca Gutza dela Gorji (cu i din i) si te strofoci toata viata sa scri vreun capodopera si no scri decat la postum. Adica dupa ceai murit. Pai te mai bucuri domne ca canta tot Pantelimonu maneaua ta? Nute mai bucuri. Daia nunseamna casa nuse lanseze maneaua ta de geniu case plictisete domne aia din Ferentari cand isi spala masina in mijlocu la drum. Asa cai mai bine mai tarziu. QWERTY sau cum se zice.

  8. vali says:

    Corect! Nu te mai incalzeste cu nimic. Ba chiar ma acreste. Poporetul asta nu prea e normal la cap.Pe mine asta ma ingrijoreaza cel mai mult. Dap, mai mult decat toti banii furati de Udrea si toate bacnotele primite de Oprescu. Sa te bucuri ca unul e arestat, invinuit, whatever, asta e ceva horror. Nu fac politica. Nu e vorba de Iliescu sau Udrea. Vorbesc de bucuria asta cretina ca unul e arestat. Nu-i semn de “clinic psihic sanatos”. Sa nu mai vorbesc de 25 de ani. JUSTITIE?!?! Dupa 25 de ani ?!!?! E ca si cum cineva intreaba: “Poporet plini de slugi fara creieri, pe cine mai urati voi azi?” “Hm… Dificil de ales. Uram pe multa lume. Nu facem sex, nu avem joburi, stam si trolam pe net, pula noastra…. Hai, fie, Iliescu.” “Ok, poporul e inversunat pe Iliescu. Pe el flăcăcăi” Ce tristete sa vad toata pulimea acum fericita de invinuirea lui Iliescu si pe nimeni care nuse intreaba”Ce pulamea e in neregula cu Justitia din Romania?”

  9. Lotus says:

    Procurorii, aceşti regizori de telenovele iliesciene.

    Printre altele. Că mai sunt şi regizori de dosare pentru Dragnea, pentru Ponta şi în general pentru cine vreau ei, adică serviciile, adică preşedintele, adică ăsta, poporul, că acum e suficient să ai nişte motive întemeiate, prezumpţii sau cum le zice, ca să-i faci cuiva dosar. Sunt curios cum va evolua dosarul lui Dragnea de exemplu, care dosar a fost pus pe stand by până când acesta se cocoţează în fruntea partidului. Îl va mai susţine oare PSD pe Ponta? Care Ponta are la rândul lui dosar, dar iată că n-a fost de ajuns ca să plece.

    Ahh, stai, ăstea sunt din alte filme. Noi vorbeam despre dosarele pe care, în urma unor procese de conştiinţă în care moralitatea a ţâşnit erectă prin toţi porii, procurorii le-au redeschis lui Iliescu şi celor implicaţi în mineriade. Asta după ce anul trecut CEDO ne-a obligat să le redeschidem.

    Vizionare plăcută, iubiţi telespectatori.

  10. Gio says:

    SRI/Securitatea a hotarat ca marioneta Iliescu nu mai este utila si a aprins fumigena asta pentru cei care mai lupta si astazi cu comunismul.(Majoritatea in Diaspora).

  11. twigg says:

    total offtopic: poti intra la setari -> permalinks si sa le faci google friendly ? de 2 zile sunt addicted pe blog-ul tau dar am o problema cu link-urile dinamice (la modul general, n-o lua personal).

  12. Lorena Lupu says:

    twigg, revin. am stat să studiez tot manualul wordpress şi am reuşit. aveam permalinks non-rewritable şi a trebuit să intru în ftp, să rescriu .htaccess-ul. a mers.

  13. twigg says:

    much better! ma bucur ca am fost de folos. oarecum 🙂

  14. Radu says:

    Nu ai dus comparatia pana la capat Lorena- Iliescu nu doar si-a maltratat copiii, el i-a violat si apoi i-a ingropat in beci.
    Si il condamnam acum simbolic cand e prea batran sa mai faca puscarie si o sa moara cu ranjetul pe buze.
    Nu doar ca nu s-a facut dreptate cum cred hipsterasii flower-power, ba mai mult, ii incurajam si pe alti doritori sa faca la fel pentru ca stiu bine ca sistemul ii va apara si pulimea e prea proasta sa se prinda sau sa se indigneze.

  15. Nautilus says:

    Cu vreo 3 generaţii în urmă, trăia un profesoraş care făcea parte dintre mentorii bunicuţei, patriarhului, kaghebistului, pterodactilului etc. Adică profesoraşul era marxist feroce, membru cu carnet în Partidul Comunist, fost prizonier la Dachau.

    Profesoraşul zice aşa: într-un sistem cu adevărat birocratic, despotic şi ideologizat, structura socială e de neatins, mai tare decât diamantul. Şefii pot fi asasinaţi sau răsturnaţi prin forţă, judecaţi, împuşcaţi, partidele se sparg în bucăţi şi lumea se organizează în alte partide, dar asta nu are a face: orice şef urcat pe tronul celui de dinainte, va acţiona exact la fel, sprijinindu-se pe aceiaşi subalterni. Structura socială nu poate fi înlăturată decât atunci când vine un cuceritor străin.

    Astfel încât situaţia personală a bunicuţei, patriarhului şi pterodactilului e irelevantă. Chiar dacă moare mâine, împreună cu toţi cei care au fost la Loviluţie, cad toţi cu avionul ca polonezii, modul de organizare socială rămâne “IMGB face ordine!” Tinerii vor fi în continuare dispreţuiţi, vârsta şi situaţia familială vor fi luate în considerare la angajare, şefuţii din companii rămân mici tirani ideologici (chiar dacă în loc de “socialism” vor spune “regim vegan şi bio anti-vaccin”), poliţiştii rămân tâmpiţi, brutali şi şpăgari, părinţii îşi vor bate copiii, iar minerul, dorelul cu salopetă, gigelul de pe schele şi vasluianul de pe tractor rămân figuri macho, imagini ale moralităţii tradiţionale, apărători ai familiei şi ortodoxiei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: