E adevărat că rețelele sociale și google ads au cookies – cele pe care tu le bifezi că le accepți, inclusiv pe site-ul ăsta, că dacă tot nu donezi niciodată, deși mă citești din 2008, the least you can do e să te uiți la niște reclame, haha – și, că, probabil, fiecare dintre noi primește preferențial reclame la domeniile de care e interesat.
Pe de altă parte, dacă n-ar exista aceste reclame, nu mi s-ar tot afișa.
Ei, bine, în ultimele câteva luni, jumătate dintre reclamele pe care le-am primit au fost cu reduceri uluitoare de 50%, ba chiar 70% la botox și fillere faciale.
Acele injecții minune care îți șterg ridurile ca prin farmec.
Există o singură problemă: aceste substanțe minute îți șterg ridurile ca prin farmec DACĂ sunt aplicate corect și DACĂ sunt aplicate în cantitatea corectă.
Dacă încapi pe mâna unuia care nu se prea pricepe și te injectează aiurea, te pomenești cu sprâncene lăsate, de zici că ești Clint Eastwood la bătrânețe; cu pleoape căzute peste ochi, de zici că ești Baba Cloanța; cu fața buhăită de zici că ești bețivul satului și așa mai departe.
E domeniul în care arta și meșteșugul medicului pot face o capodoperă sau un dezastru. Fața are atâția mușchiuleți microscopici, încât orice înțepătură imprecisă duce la o imagine parcă ruptă din catastiful de „vedete care și-au tufut fața cu intervenții estetice.”
Atenție, am zis MEDICULUI. Nu asistentului, nu lui Nuți care pune unghii cu gel, gene și injectează și botox, că tot se pricepe ea la toate și nu vecinei Tanța, cea care are mână ușoară să-ți facă insulina, și atunci s-a reprofilat și pe botox ieftin de pe net și jură că n-o să te doară.
O să te doară când te uiți în oglindă, crede-mă.
Am un medic căruia îi sunt mai fidelă decât unui amant și nu face nici un leu reducere. Nu face, pentru că nu are de ce. Botoxul lui stă unde îl pune și netezește perfect fruntea; acidul lui hialuronic stă unde îl pune, și anume în cearcăne și în șanțul nazolabial – nu migrează și nu te buhăiește.
Evident că nu-i dau numele, pentru că nici eu nu sunt fraiera care face publicitate moca. Cert e că omul nostru nu are de ce să facă reduceri, pentru că sala lui de așteptare e mereu plină. Femeile vor garanția că vor arăta bine după intervenție, nu 200 de lei economisiți și sluţire pe propriii bani.
Ce voiam să spun cu acest articol?
Doar faptul că toate aceste superoferte la botox și fillere mi se par foarte, foarte riscante.
Înseamnă că medicul e la început de drum și își face mâna pe voi. Iar domeniul esteticii e cel în care NU vrei să fii cobaiul nimănui. Decât să-ți bați botox ieftin și să îți încremenească sprâncenele într-o poziție dubioasă, sau să te injecteze cu acid hialuronic ieftin și să faci gâlme dubioase în locuri unde o umflătură nu are ce să caute, mai bine stai cu naturelul simțitor cum ți l-a dat genetica și folosește rețeta oficială a Loredanei: apă și somn.
Merg cu metroul, stau cu chirie în Titan și nu la Universitate, merg la gym-ul din colț și nu la World Class – am o grămadă de moduri de a cheltui mai puțin. Estetica nu e unul dintre ele. Not on my face, cowboy!
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți place acest articol, susţine-mă pe Paypal, să te amuz și mâine.
Sh*t They Say