Necazul altuia

La un moment dat în trecut, am avut un individ care îşi făcuse misiune din a mă sabota şi online, şi offline, şi în business, şi în prietenii, şi în tot ce se putea. După un timp, prietenii mi-au povestit că a păţit o nenorocire personală. Jur că nu am simţit niciun fel de satisfacţie. Pentru că dezastrul altuia nu îmi aduce nimic în plus în viaţa mea. Necazul altuia nu mă îmbogăţeşte, nu îmi face miraculos munca în locul meu, nu îmi prăjeşte ouă la micul dejun şi nu îmi umple magic flaconul de parfum care mai are puţin să se termine.

Răul altuia nu schimbă nimic în bine în ceea ce te priveşte.

Chiar dacă sunteţi într-un concurs direct, gen Vocea României: faptul că face el laringită într-o seară nu îţi perfecţionează ţie cu nimic prestaţia. Dimpotrivă, dacă v-aţi învârtit în aceleaşi culise, ai toate şansele să faci laringită şi tu.

De aceea nu înţeleg intensa satisfacţie legată de nenorocirile ipotetice pe care le-ar îndura „cei woke”, manifestate de suveraniști.

Și o luăm pe tanti asta. Ea a fost în PNL, până au dat-o afară. A fost consilier la Parlamentul European și a halit banii europeni cu sete, acum e consilier AUR la Camera Deputaților și ne halește impozitele. Practic, ultimul cențișor din portofelul ei e european. Fără Europa, ar fi vândut roșii în piață, pentru că în Rusia lui Putin, femeile sunt smerite și cumințele în funcții publice, sau li se închid ușile instant.

Și totuși, tanti asta are un orgasm online cu gândul la necazul altuia, fără să îi pese prea tare că ar putea deveni și necazul ei.

Bine, prezumția că „ar ajunge să ne conducă” e ridicolă, pentru că nu ar vota-o nici sulea. Cum se vede, singurele funcții pe care le tot ocupă sunt cele de consilier, pentru că, din varii motive, convinge pe diverși nătăfleți cu b!tchy mommy issues să se uite în gura ei.

Dar ce e cu adevărat înspăimântător e cum, în fantezia ei bolnavă, s-ar aduce pe ea însăși în faliment, în plăcerea de a face necazuri altora.

Știați că, mai nou, a deține animale de companie e woke? 😀 Dacă ești votant AUR, fă bine și predă câinii și pisicile la adăpost, că altfel ești doar un fagot progresist fără să știi. Cel puțin după mintea acestei tanti. 😀

De ce atâta furie dezlănțuită pe „copilașii” femeilor woke? Poate pentru că le invidiezi pacea și relaxarea pe care o trăiesc când stau cu pisica și un pahar de vin pe canapea, în timp ce tu ești într-un infinit război cu tine însăți?

Apoi, remarcăm disperarea de a-i vedea pe alții nefe. Oare de ce? Cu ce te încălzește dacă alții fac amor și cu cine? Există un răspuns, și categoric acesta e singurul răspuns: tu suferi de nefe cronică, și ai impresia că, dacă stau și alții nefe, ți se relaxează ție ovarele.

Uhm, nu așa funcționează. Găsește un amărât să te fe și pe tine, sau cumpără-ți un vibrator viguros și zdravăn și, în secunda în care ai un orgasm, vei constata că activitățile de dormitor ale altora devin minunat de irelevante.

Partea cu adevărat ironică e când această tanti, care în mod vizibil are nevoie de ani lungi și grei de tratament, visează să scoată tratamentul tulburărilor emoționale în afara legii. Să ne înțelegem. nu ajunge să te fecundeze atât de aprig grija de viețile altora dacă tu ești ok cu a ta. Poți disputa politici publice, o facem cu toții. Dar când grija ta e concentrată pe intimitatea altora, e semn că a ta e varză și că ai nevoie de mult, mult ajutor de specialitate. Lipsa compasiunii vine din faptul că tu personal ai primit extrem de puțină compasiune și extrem de multă cruzime, fizică sau emoțională, în copilărie și adolescență.

Faza cu drogurile ne aduce la alt clișeu pe care trompetele putiniste adoră să-l repete: eticheta de „drogați”. De ce să-ți bați capul să combați argumentele părții pro-europene când poți, pur și simplu, să-i declari „drogați” și pretinzi că ai închis discuția?

A plouat cu eticheta de „drogată”de la postaci și pe pagina mea, chit că singurele pastile pe care le iau sunt cele de Parasinus pentru răceală și Claritine pentru alergii de sezon, și n-am văzut un cui de mai mult de zece ani. Și, da, aș avea și eu o inițiativă legală: amendă pentru cei ce etichetează un om ca „drogat” și nu au probe. O grămadă de oportunități mi-au fost refuzate pe insinuarea de „te droghezi”, chit că NIMENI NICIODATĂ nu a putut dovedi asta.

Amuzant e cum tâmpiții visează la închiderea multinaționalelor, chit că ele le-au oferit primele joburi decent plătite și din impozitele lor are și specimenul nostru ce să mănânce. România fără multinaționale ar fi Republica Socialistă Foamea-n gât. Și foamea asta ar afecta-o și pe trompetă. Pentru că salariul ei vine din numitele impozite.

Nu există producție? Nu ai pe ce plăti impozit. Nu vin impozite? Bugetul de stat se duce în cap. Nu există bani la buget? Nu există salarii de bugetari.

Practic, tâmpita ar tăia craca de care atârnă și ea, dar hei, ce contează un astfel de detaliu când singura ta bucurie de necazul altora?

„Deschid ferme de porci și vaci”.

Aici se impune o singură întrebare: ce o împiedică pe tanti să deschidă o fermă chiar acum? Bani are. Și europeni, și rusești, și de la buget, că a știut să soogă din toate părțile. Timp liber are, că a fi consilier e cu program de lucru flexibil. Tot ce are de făcut e să își înființeze ferma.

De ce nu o face?

Pentru că munca e multă, grea, și trebuie să ai competențe reale pentru a crește animale, a le menține sănătoase și a genera profit cu ele. Iar mulți din idioții ăștia care țipă mult și prost au zero experiență antreprenorială. Nu știu ce înseamnă să studiezi piața, să îți pui la bătaie propriii bani și să lupți ca, la un moment dat, să dea roade.

Dar pentru a împiedica idioții ăștia bătuți în cap care au o singură bucurie în viață, și anume răul altuia, să își desfășoare ideile inepte. și de a aduce România în colaps economic, trebuie să ne mobilizăm și să mergem la vot.

Nu cunosc un singur userist, reperist etc. care să derive atâta satisfacție malignă din modul în care ar putea distruge viețile altora, și asta vă spune tot.

Și cum nefericirea vizibilă a acestei tanti nu îmi umple miraculos flaconul de parfum care dă să se termine, mă voi opri aici din acest text, să îl comand din timp pe următorul, iar vouă vă dau o singură temă de meditație:

Ce te face mai împlinit? Să faci lucruri pentru tine și să-ți asiguri forma de bunăstare care te împlinește, sau să sapi pe altul și să te bucuri de răul lui?

***

Cafeaua îmi ascute argumentele.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Alex says:

    O urmăresc pe tanti asta de ceva vreme. Impresia generală e că ea nu e genul ăla de femeie care o întreabă pe violată ”ce purtai?”. E genul care întreabă ”de ce te-ai zbătut? de ce nu te-ai aplecat mai frumos, ca să nu te doară?..”

  2. Mira says:

    Depinde. Nu mi-aș irosi timp și bani să sap pe random Mirel din Măgurele.
    Dar dacă i s-ar întâmpla o mizerie, nu aș ezita să mă bucur.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading