Când BOR devine critic de teatru

Spune-mi cum foloseşti religia şi îţi spun cine eşti.

Unii o folosesc pentru a crea conexiuni cu alte persoane, respectiv pentru a găsi putere şi speranţă că ziua de mâine va fi mai bună. Alţii o folosesc ca piedestal imaginar pentru a se poziţiona mintal asupra altor persoane şi a pretinde că ei au dreptul să-ţi spună ţie ce să faci cu viaţa ta şi ce nu. Iar categoria cea mai enervantă e grupul care îl vede pe satana în tot ce nu-i convine şi face o criză de isterie cu diaree verbală de cum nu vede în jur doar cruci şi icoane.

Exact ca alcoolul, religia e sănătoasă când e consumată cu moderaţie, dar nocivă când devine o dependenţă. Fanatismul religios îi determină pe indivizi să-şi facă rău lor înşişi şi altor persoane. Când religia e justificarea ta să oprimi, să limitezi şi să brutalizezi pe alţii, priviţi strict prin prisma disponibilităţii lor de a face acelaşi număr de mătănii cu tine, avem o problemă.

În perioada asta, un tânăr regizor pe nume Botond Nagy a montat la Teatrul Naţional Bucureşti o piesă intitulată Profetul Ilie, a unui dramaturg şi regizor polonez contemporan de mare succes, pe nume Tadeusz Slobodzianek. Spectacolul îmi aduce aminte de Life of Brian al celor de la Monty Python, în sensul că satirizează fenomenul falsului mesianism – o problemă cu care ne confruntăm acut în prezent, cu toţi nebunii care tabără peste noi şi pretind că ne salvează, fără să ne întrebe dacă avem sau nu nevoie de salvarea lor, sau dacă au vreo calificare să salveze pe cineva.

Hello, Dilimache Putinescu.

Iar când falsul mesianism se întâneşte cu fanatismul religios nefiltrat prin prisma gândirii critice, rezultă un mix extrem de toxic şi de periculos. Pentru societate în ansamblul ei, dacă fanatismul întruneşte destui adepţi. De aceea, statele trebuie să rămână seculare, şi legal şi faptic, iar religia trebuie să rămână un hobby de duminică, nu un stil de viaţă.

Pentru că spectacolul e deosebit de elocvent în a şfichiui atât falsul mesianism, cât şi nebunia paroxistică a fanaticilor, a făcut să explodeze mămăliga de furie în toţi bătuţii în cap, în frunte cu BOR, această instituţie medievală scăpată cu maşina timpului direct în vremurile noastre. BOR a dat un comunicat de presă clocotind de indignare, în care delira despre importanţa respectării simbolurilor creştine, ca şi cum acestea nu ar fi fost abuzate în fel şi chip de către grupările de extremişti religioşi. Imbecilii de pe reţelele sociale s-au apucat să se organizeze pentru a întrerupe spectacolul. Şi, evident, pentru a ameninţa regizorul în fel şi chip. În prezent, acesta caută dreptate în instanţă împotriva linşajului public la care îl supun fanaticii religioşi.

Acum, treaba cu simbolurile religioase e precum urmează: au fost ele folosite de-a lungul istoriei pentru a tortura persoane care nu se conformează modului de viaţă dictat de biserică, pentru a strânge bogăţii pentru capii bisericii, respectiv pentru a divorţa fraierii de banii lor în numele Domnului?

Dacă răspunsul e „da”, sorry, dar cei ce le-au profanat sunt cei care au întreprins aceste fapte. Cine povestește nu face decât să documenteze.

E un precedent periculos faptul că BOR se bagă în treaba unei instituții culturale, să-i spună ce are voie și ce nu are voie să facă la ea în ogradă. Reamintim, suntem un stat laic. Biserica nu are legal nicio autoritate în incinta altora. Mai ales că TNB plătește impozite, dar BOR nu.

E un precedent periculos faptul că BOR încearcă să limiteze expresia artistică a unui creator. De aici și până la cazul lui Salman Rushdie, fugărit prin toată lumea și amenințat cu moartea pentru Versetele lui satanice e doar un pas.

Partea pozitivă, însă, e că de câte ori se coalizează imbecilii să ragă împotriva a orice, acel orice ajunge bestseller, hit de top, sold out, moment de viralitate supremă. Probabil, BOR i-a făcut lui TNB cea mai eficientă reclamă.

Dar e un semnal de alarmă pentru fiecare noi. E religia între noi și Dumnezeu, sau e religia între noi, Dumnezeu și mulți alții pe care îi frecăm la icre neîntrebați?

Dacă răspunsul e „b”, amintește-ți că Dumnezeu nu ți-a dat împuternicire legalizată la notar să-l reprezinți în relația cu terți și folosește religia pentru a-ți număra propriile păcate în liniște și a cere iertare pentru ele.

***

Cafeaua e religia mea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Sykophantes says:

    O sa caut negresit sa vad aceasta piesa de teatru. daca-ti aduce aminte de Life of Brian, un film genial, este deja una din cele mai convingatoare recomandari posibile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading