Noutăţi despre autorii blogului

(În caz că vă întrebaţi ce dracu fac, de nu mai scriu):

Postarea asta seamănă un pic cu finalurile alea de filme americane în care se spune: Johnny a ajuns şef la Departamentul de Salubritate al firmei, dar mai dă uneori la cerşetori, că n-a uitat niciodată de unde a pornit, Karen s-a măritat cu un aborigen dintr-o insulă ecuatorială cu un nume immposibil de reprodus şi acum trăieşte foarte fericită într-o colibă de bambus, iar de Jim nu se mai ştie nimic. 🙂

Filmul nostru american zice aşa:
Beatrice a publicat primul ei articol în Observatorul Cultural. Despre “Orbitor”. Aici. A declarat că încă îl iubeşte pe Pulică (motan negru, pufos, proprietate Lorena), şi ar vrea să îl ia acasă. Ceea ce se va întâmpla între 3 şi 6 septembrie, 2008, pentru că:
Lorena s-a calificat la Gala Tânărului Actor de la Mangalia (în exact perioada menţionată mai sus), la Secţiunea “Grup”, cu piesa “Apa de Havel” de Matei Vişniec. Fiind Grup, distribuţia îl mai include pe tânărul actor Eugen Ionescu, care are blog aici şi-l mai cheamă şi Dorin, dar mi se pare prea mişto să îl joci pe Matei Vişniec alături de Eugen Ionescu (fanii literaturii absurde vor înţelege!) pentru a ţine cont de asemenea mici detalii.
Aşadar, dacă sunteţi la mare, la începutul lui septembrie, staţi cu ochii pe desfăşurătorul programului de la Mangalia, să ne susţineţi incursiunea în absurd!
Tot Lorena şi-a publicat tradiţionalul editorial de duminică pe Rocultura, aici, şi aşteaptă observaţii, remarci, apropouri şi bătăi de şa să priceapă iapa.
Pulică doarme dus într-o pungă de Carrefour, din care nu iese decât o coadă neagră.
Despre Patrick Hillsburry nu se mai ştie nimic – dar poate remediem situaţia. 😉 Nu de alta, dar văd că lumea îl tot caută pe Google.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. matinight says:

    Felicitari pt calificare! Asta chiar e culmea culmilor, sa il joci pe visniec cu eugen ionescu! :)) Ba nu, culmea culmilor ar fi sa jucati la Paris!

    Nu pot sa citesc ce ai scris pe rocultura,ca imi tot da : Cannot find “http://http//www.rocultura.ro/?p=382”

    DNS Error – Server cannot be found

    Incercam mai pe seara.

    (de Beatrice nu pot sa comentez, ca nu am citit trilogia Orbitor *blushes in shame* )

  2. Lorena Lupu says:

    Ai perfectă dreptate, matinight. Am greşit linkul. *blushes hard*

  3. aureen says:

    Mi-am creat obisnuinta de a te gasi mereu in top posts wordpress. Desi te am in blogroll…te caut mereu acolo. Nu te-am aflat, insa am dat de o tanara jurnalista care, cu sudoarea fruntii sale, a scris un preaminunat articol despre viata de ARTIST a Adelei Popescu…postul acasa…telenovelelelelelelel. Nu credeam ca ma va trezi ceva din mahmureala, insa iata ca tanara a reusit!
    Si cum dadeam eu clickuri deznadajduite…vad blogrollul.
    Uaaaai. Ma bucur foarte tare de participarea ta la festival si sper sa fiu pe acolo pentru a aplauda asa cum o faceam la teatrul meu drag din Braila…pana imi amorteau palmele si imi bagam inelul in buzunar pentru ca imi sarea de pe deget.
    Abia astept. Felicitari din suflet! Ti-as ura bafta, insa nu imi place cuvantul in acest context. Numai bine.

  4. felicitări!!! să vă iasă bine… hm, era să zic şoul – ruşine mie! mai bine vă urez să vă simţiţi bine jucând!

  5. Lorena Lupu says:

    aureen: te aşteptăm cu mult drag. îţi dai seama că o să sorbim fiecare strop de energie pozitivă din sală ca nişte sugative nesătule. 😉

    împricinatul: termenul de şou nu e foarte departe de ceea ce am făcut noi – adică o bucată haioasă, plină de vioiciune, unde absurdul nu e altceva decât realitatea noastră cea de toate zilele.

  6. Danuta says:

    Ai dreptate, chiar ma intrebam ce dracu faci.:)
    Ma bucur ca ai schimbat poza aia monocroma ca imi dadea un fior neplacut, nu stiu de ce.
    Multa bafta si marea sa va poarte noroc!

  7. Lorena Lupu says:

    Să fie. Eu sper să veniţi să ne susţineţi.

  8. Anthea says:

    Super 🙂 sper sa va bucurati amandoua din plin, fiecare cu motivele proprii 🙂
    Visniec + Eugen Ionescu ftw Vorba lu’ matinight, mai lipsea sa fie la Paris . Dar poate cine stie 😉 nu e timpul pierdut 🙂

  9. Mihai says:

    si asta inseamna ca nu o sa prea mai scrii ?:(( era fain.. pacat dar .. bravo tie! Succes..
    am simtit lipsa posturilor tale..:P

  10. Lorena Lupu says:

    Anthea: Nu ne-am gândit atât de departe, sincer. Ne gândeam s-o jucăm undeva în Bucureşti, în vro Sală Studio sau bar.

    Mihai: c’eşti copil? cum să nu mai scriu? ce, am băut gaz?

  11. forevergreen says:

    Felicitari, teatrul absurd e preferatul meu, asa ca tare mi-as dori sa vad ce a iesit. Numai ca la mare nu cred ca mai ajung…Poate la toamna la Bucuresti, sper sa ne anunti:)

  12. Lorena Lupu says:

    Normal că nu voi ţine secret. 🙂

  13. Si la noi la Blogul de Aberat au ajuns vreo doi-trei cautatori de Patrick Hillsburry :P. Pai io sa fiu in locul lui Patrick Hillsburry ala m-as fi apucat de scris de zece ori pana acum la asa pleasca- sa imi dea cineva asa recenzii bune si sa ma caute si gagicile pe Gugla inainte chiar sa misc un dest sa scriu un rand- aia sansa 😀

  14. papagigli says:

    Lorena, oare-am putea pune-o de-un teatru absurd in octombrie? Macar un act, doua 😉 Poate-l jucam in vreun bar, asa cum ti-ai imaginat. Si daca mai bagi poze din astea sexoase, s-ar putea sa apar chiar mai devreme 😀
    Felicitari si succes!

  15. Mihai says:

    asa asa asa!! sa scrii !!!! ca e superb.. 😀 chit ca scrii mai greu dar macar sa scrii 😀

  16. Lorena Lupu says:

    Raluca Hippie: Cu siguranţă că Patrick Hillsburry s-ar fi apucat de scris, dacă ar fi îndeplinit o condiţiie minimă: aceea de a exista. 😉

    papagigli: mulţumesc.

    mihai: nu scriu mai greu, scriu mai rar. 🙂

  17. papagigli says:

    Puteai sa-mi fi raspuns in doua cuvinte, nu sa scoti poza 😀

  18. Isa says:

    Perioada aia nebuna intre 3 si 6 e batuta-n cuie? Nu se poate dupa 9-ncolo? deloc? orice-ai face?

  19. Isa says:

    Si inca ceva: ce faci joi? vreau sa ne vedem. E important. Vineri noapte plec si mai vin pe 23. Daca nu poti joi, o lasam de pe 23 incolo.

  20. papagigli says:

    Bine, hai ca esti prea transanta. Sa vedem daca-ti pot smulge fun zimbet
    La Gara de Nord, trece o masina si ii face pe toti de pe trotuar fleasca din cap pana-n picioare. Bucurestenii incep sa-si bage concrescentele in familia soferului, in timp ce un ardeleanul arata doar putin mirat.
    – Apai, domnulie draga, la noi la Cluj nu-i ase, zice el.
    – Da’ cum ?
    – Pai, daca te stropeste o masina, soferul opreste, da inapoi, te urca in masina, te duce acasa la el, faci dus, mananci, dormi la el, si asta timp de trei zile, iar la plecare iti da si 100 de euro….
    – Ai patit tu asa ceva??
    – Nu eu. Nevasta-mea.

  21. papagigli says:

    Uite inca unu’, dar asta nu sunt chiar sigur ca-i banc 😀
    Intr-un bar doi prieteni
    – Ce ti s-a intamplat?
    – Ce rost mai are, acum nimeni nu ma mai poate ajuta!
    – Dar ce s-a intamplat?
    – Tocmai m-am intors de la o vinatoare in Africa.
    – Si?
    – Am fost violat de o gorila, masculul cel mai puternic din grup…
    – Si?
    – Cinci zile am facut sex fara pauza, stii cum… pur si simplu fara sa
    se opreasca!
    Si incepe sa planga in hohote.
    – Hai incearca sa te linistesti, il consoleaza prietenul, bine c-ai
    scapat cu viata. Esti intreg, asta conteaza. Eu n-o sa spun nimic
    nimanui, iar gorila aia nu vorbeste!
    – Pai, tocmai asta este problema, ca nu vorbeste, nu scrie, nu
    telefoneaza, nu mail, nu SMS, nu nimic…

  22. Lorena Lupu says:

    Isa: între 3 şi 6 e festival. ce-ar fi să muţi tu cerbul de aur cu două săptămâni, ia să vedem, poţi?
    da, e ok să ne vedem joi.

    papagigli: cam puţin 100 de euro pentru trei zile. 😆 😀

  23. papagigli says:

    Nouvello, 100 la Cluj draga, la Bucuresti recompensa pentru “fleoscaiala” e mai consistenta 😉

  24. o smochina says:

    On. Felicitari!
    Off. Vin din Carturesti(asta de la noi de la Cluj) unde am ochit Batausu’ de campi. Daca sunteti din Cluj, vreti Batausu’ si nu va intelegeti bine cu comenzile pe net, il gasiti in Carturesti.

  25. Isa says:

    =)))))))))))))))))))))), nu mai pot de ras, da, am sa schimb cerbu’ =))))). Vezi, daca sunt repezita… n-am vazut exact despre ce e vorba, nu l-am vazut festival =))). Hai, lasa, macar am ras. Ca de obicei ai onoarea de a alege locul joi. Dupa 6, da? sa se mai racoreasca =)))) Sau nu! m-am gandit, hai sa mancam impreuna undeva. Tot trebuia sa fac cinstea aia de ziua mea de prin mai =)))) Deci, joi nu mancam pana ne vedem =))) Trec diseara sa vad ce-ai hotarat *hugs*

  26. Crash says:

    Ce ma enervezi! Eu cum o sa te vad desavarsindu-ti talentul pe scena? Ca in momentul acesta mi se pare imposibil sa ma intorc in RO in septembrie. Of! Se inregistreaza piesa? Am cum sa intru in posesia ei?

  27. Malkovich says:

    felicitari! si eu ti-am simtit lipsa in perioada de “pauza”.

  28. Lorena Lupu says:

    papagigli: fleoşcăialăăăă? ce termen oribil pentru a defini un act amoros!

    o smochină: super tare!

    isa: joi pot de la şapte seara. hai să ne dăm întâlnire la festival 39, şi vedem acolo – dacă stăm sau ne cărăm.

    crash: o piesă înregistrată cu o singură cameră de obicei arată fix ca p… Noi o să încercăm altceva: o propunem spre jucare în Bucureşti, şi vii să ne vezi.

    malko: îmi pare rău. până şi eu mi-am simţit lipsa. 🙂

  29. papagigli says:

    LL, n-ai inteles. Recompensa e pentru fleasca de pe strada, actul e placere pura fara remunerari. De fapt asta-i prima data cind aud ca un act amoros se plateste. In schimb, de fut auzisem 😀

  30. Lorena Lupu says:

    În fond, cel care plăteşte, nu plăteşte o fleaşcă, ci un substitut cât mai fidel de act amoros, altfel nu văd de ce ar da atâta bănet.

  31. papagigli says:

    Ce draci facem noi aici? Analizam bancuri? Macar intereseaza-te daca mai au doua paturi libere la #9 sa ne putem continua dezbaterea intr-un cadru adecvat 😀
    Mai bine spune-mi ce mai faci, cu cine si de ce? 😀

  32. Isa says:

    La 7 la festival atunci. Dar ce ma fac? sau, mai bine zis, ce te faci? ca am ceva pt nepot si e cam greu. Nu stiu cum te cari cu ce am pt el dupa tine… Ma gandesc la o solutie in privinta asta.

  33. Isa says:

    Am o idee. Pot sa vin cu un taxi, sa le aduc acolo la intersectie, tu te duci sus si le duci, eu te astept cu taxi si plecam la masa.

  34. Isa says:

    Sau Pulica le va primi cand ma intorc. Cum crezi. Fug in pat. Noapte buna.

  35. Lorena Lupu says:

    papagigli: nu analizam bancuri. analizam doar ce dracu’ cumpără de fapt oamenii, atunci când plătesc pentru sex.

    isa: nu vin de acasă. am treabă joi toată ziua, la şapte mă eliberez.

  36. papagigli says:

    LL
    Ce crezi ca s-o intimpla, daca intr-o buna zi, nu vei mai avea tu ultimul cuvint de spus? 😀
    Dar pentru ca si eu sunt capos, dupa cum stii, ce draci sa cumpere, daca platesc pentru sex? Sex. In nici un caz zarzavat de ciorba 😀 Hai ca ma bag sa-ti citesc noua postare si sa mor de ti-oi mai spune vreun banc 😀

  37. @ Lorena- no, pai ce-i mare lucru? Mai astept trei luni si daca nu apare nici unul, ma fac io Patrick Hillsburry; ce, n-am voie sa folosesc pseudonimul asta?

  38. Crash says:

    Lorena, nu e vorba de deplasarea Bucuresti – Constanta ci de Austria – Romania. Nu mai stii? Parca ti-am spus.

  39. Isa says:

    K, ramane la festival atunci.

  40. Lorena Lupu says:

    papagigli: deocamdată, suntem pe teritoriul meu, pe blogul meu, deci am ultimul cuvânt prin înseşi regulile jocului. iar sex – în general, îl poţi găsi gratis, foarte simplu. dacă îl cumperi – mi se pare că vrei ceva în plus. Sau poate vorbesc în numele meu.

    raluca: deocamdată, patrick hillsburry e brevetat de noi. daaaar, dacă eşti cuminte…

    crash: aşa, şi? dacă o propunem spre jucare, nu o jucăm o dată sau de două ori ci o stagiune sau două. te rog, nu începe şi tu cu istericale – ştii câtă oroare îmi provoacă.

    isa: ok. 🙂

  41. Blu says:

    Well,break a leg,Lorena >:D<

  42. Lorena Lupu says:

    noooo, pliiiz. I’ll need both of them. 😀

  43. Blu says:

    Then,break your imaginary leg:))I mean,everybody has one.That type of leg that can be broken every time you need luck.

  44. airbornb says:

    Tare numele motanului. L-ai inregistrat la OSIM? 🙂

  45. Lorena Lupu says:

    airbornb: cred că ăia de la OSIM mi-ar râde în nas dacă m-aş duce să brevetez organul genital masculin, chiar şi în forma sa miniaturală.

  46. Cri says:

    Am citit acum cateva zile articolul,dar abia azi mi’am amintit ca desi vroiam sa te felicit pentru “Lorena s-a calificat la Gala Tânărului Actor de la Mangalia”,sa’ti urez bafta sau succes(la alegere),m’am luat cu cititul din scrierile lui Matei Visniec – Inteleptul la ora de ceai(mai exact),cine este,ce face,etc. si’am uitat de unde am inceput( :”> ).Si poate cand vei avea reprezentatie si in Bucuresti voi fi p’acolo,’s tare curioasa cum “calci scena”.

  47. Lorena Lupu says:

    mulţumesc, mulţumesc mult!

  48. Sir Alex Ice says:

    Mai ales cei care stiu ca numele corect la care este facuta aluzia este Eugen Ionesco.

  49. Lorena Lupu says:

    Sir, dragu’ tatii, pe om îl chema Eugen Ionescu toată ziua, apoi, după ce s-a mutat în Franţa cu arme & bagaje, şi-a zis Eugene Ionesco. Spre deosebire de Dodo (Eugenul nostru) care o să se mute la Moscova şi-o să-şi zică Yevghenyi Yanovsky. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: