Nu mai cumpărați fakes!

Ieri, după ce am povestit despre imitația jenantă a paletei Gold, pe care o vindea Emag cu pretenția că vinde originalul, s-a creat o discuție foarte interesantă în comentarii.

De ce există imitații ieftine și proaste pe piață?
Pentru că lumea le cumpără.

Și de ce le cumpără lumea?
Dintr-un crez naiv și ridicol că, dacă pe cutie scrie Anastasia Beverly Hills, calitatea va fi cumva de Anastasia Beverly Hills.

Ceea ce, desigur, nu se întâmplă. Așadar, dragi copii, hai să descurajăm vânzarea de falsuri prin singura metodă care le va face cu adevărat dispărute: să nu le cumpărăm.

“Da, Lorena, dar eu nu pot da pe farduri o sută de euro”.

Nici nu trebuie. Există farduri absolut decente şi pigmentate pentru palierul de preţuri pe care ţi-l permiţi. Quadurile astea de la Avon sunt 30 de lei bucata şi sunt absolut minunate. Şi măcar ştii că sunt creaţia lor originală. Mono-urile astea de la Oriflame sunt 12 lei bucata şi funcţionează de minune. Există stand Maybelline, Rimmel, L’Oreal, etc. în fiecare hipermarket care se respectă. Şi îţi oferă testere. Fardurile costă pe la 30, 40, hai 50 de lei, şi le poţi testa pe loc, şi din nou, SUNT CREAŢIA LOR originală.

Dacă nu poţi da pe makeup decât 8 dolari, mai bine porţi ceva decent şi onorabil în valoare oficială de 8 dolari, decât o ciordeală nesimţită după un produs de 100 de dolari.

1. În creaţia acelui produs de o sută de dolari s-a investit efort, gândire şi muncă. 

Repostez paleta originală a Natashei.

Priviţi bogăţia, rafinamentul, complexitatea, diferenţa de texturi a nuanţelor de auriu. Unele mate, altele metalice, altele satinate, altele cu varii reflexe. Unele cu tonuri de verde, altele cu tonuri de cupru, altele cu tonuri de portocaliu. E o frumuseţe şi o intensitate a culorii de-mi vine să ling ecranul. Iar asta a presupus luni de muncă de laborator.

Copia, pe care muiştii aveau tupeul să ceară totuşi 360 de lei, era o monotonie de tonuri căcănii. Şi mi se pare relevant simbolic. E exact diferenţa între aur şi kkt.

Nu încurajaţi ciordeala. E de o mie de ori mai corect să cumperi un fard de 15 lei conceput cu onestitate din ingrediente care, laolaltă, valorează 15 lei.

2. Nu ştii ce conţin fake-urile. 

Orice produs de 15 lei livrat de Avon sau Oriflame are pe spate lista ingredientelor şi tu ştii că e o companie legitimă, deci ce scrie, aia e. Când impostorii copiază Natasha Denona, evident că îi copiază şi eticheta cu ingrediente, dar nu au real acces la acele ingrediente, sau nu la acest preţ. De aceea, pun cine ştie ce tâmpenii.

Şi unde ne punem noi makeupul, copilaşi? Exact. Pe ten, ochi şi buze. Cele mai sensibile zone.

Vrem noi să ne punem o concocţie incertă pe cele mai sensibile zone?

HELL, NO.

3. Nu ai nici un control asupra condiţiilor de depozitare şi transport. 

Makeupul legitim al unui producător corect, cu actele în regulă, îndeplineşte acele norme sanitare în vigoare şi e păstrat în aşa fel, încât să-şi păstreze calităţile, că ştii de unde să-l iei şi unde să trimiţi OPC.

Dacă tu cumperi un fake şi-ţi vine cu trei farduri sparte, unde trimiţi OPC? Că pe cutie scrie Natasha Denona. Fiind fake, Natasha Denona îşi declină orice responsabilitate.

Practic, lupţi împotriva omului invizibil.

4. Şi în definitiv, oamenii nu-s atât de impresionaţi de ce au alţii. 

Văd cum tot soiul de lăudăroşi îşi cumpără: telefoane de epatat norodul, gadgeturi de epatat norodul, maşini de epatat norodul. Şi tu, când îţi iei acel Chocolate Bar fake de pe Aliexpress, îţi spui că te vor invidia vecinele.

Pe de altă parte, oamenii zic ăhă, foarte bine, apoi schimbă subiectul. Şi asta pentru că îi doare la balubă. Nu impresionezi prin ceea ce ai. Sau prin ceea ce mimezi că ai. Ci prin ceea ce ştii să faci, prin ceea ce oferi altora.

5. Şi sunt o serie de produse pe palierul până-n 50 de lei care îşi fac treaba excelent, şi sunt livrate de firme de încredere. 

O companie reală investeşte în cercetare. Vine cu formule mai bune, cu factori de protecţie, cu UVA, UVB, acid hialuronic, o pătrime cremă hidratantă şi aşa mai departe. Vrea să fii fericit şi să revii.

Fakerul care o imită pe Charlotte Tilbury nu investeşte în cercetare. Lui îi e totuna. Oricum nu-şi propune să reziste lung pe piaţă. De cele mai multe ori, dă câteva tunuri şi dispare.

Prin urmare, produsele lui sunt făcute la minima rezistenţă, din ce a găsit mai ieftin şi mai prost.

Concluzia: dacă ai buget de Maybelline, cumpără-ţi Maybelline. Şi dacă tu îţi doreşti Pat McGrath, nu există shortcut: munceşte, învaţă, caută soluţii, ca într-o zi să ai buget de Pat McGrath şi să cumperi originalul.

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.