O fată pe stradă

Merg eu la ale mele, când, îmi iese pe stradă o fată.

O fată înaltă, subţirică şi ameţitor de frumoasă. Păr lung, şaten. Ochii verzi. Sprâncene dese, Nas mic. Buze cărnoase, dar cărnoase natural, nu cu fillere. Subţirică fiind, avea sâni mici şi şolduri înguste, dar într-o armonie cum numai natura poate să creeze.

Tricoul decoltat şi fusta de piele, împreună, îi puneau în valoare frumuseţea tinerească şi flexibilitatea corpului. În sandalele comode, cu un pic de toc, vedeam picioare îngrijite, cu pedichiura perfectă şi unghiile date cu gel sidefiu transparent.

Lipsea un singur amănunt.

Atitudinea.

Era vizibil supărată, iar acest lucru se combina cu un limbaj al corpului evaziv şi timorat.

Eu, să fi fost fata aceea, mă îndreptam, ţinteam orizontul îndepărtat cu sfârcurile ţâţelor şi ziceam: Sunt cea mai frumoasă fată din oraşul ăsta. Lume, iată privilegiul să mă admiri. Profită cât sunt în zonă, că nu ştii când mă întorc.

Fetelor.

Degeaba vă dă natura feţe şi corpuri superbe, degeaba vă cumpăraţi haine de firmă şi cosmetice de lux, dacă nu preţuiţi şi nu vă bucuraţi în primul rând de ceea ce e dedesubt. Voi înşivă. Femeile atât de frumoase, de spectaculoase în frumuseţea lor, de magnetice în prezenţă.

Şi nu, nu e cazul să zâmbiţi, dacă nu vă vine. Zâmbetul e o reacţie la ceva vesel. Nimeni nu poate impune reacţia, dacă nu livrează materia primă.

În schimb, chiar când vă supără iubi, mami, tati, şefii, colegii, profesorii, habar n-am cine şi în ce situaţie. Nu uitaţi să aruncaţi o privire în oglindă şi să vă spuneţi: Chiar dacă azi nu-mi merge prea bine, sunt în continuare năucitor de frumoasă.

Pentru că sunteţi.

Şi pentru că nu aveţi de ce să permiteţi unei neplăceri minore să diminueze acest lucru.

Fata asta de pe stradă, dacă şi-ar fi regăsit încrederea în frumuseţea ei – la care, sincer, mă holbam ca mâţa în calendar – ar fi fost o forţă a naturii pe care nimic n-ar fi putut-o anihila.

Dar ea era supărată, crispată şi se micşora pe sine.

Poate pentru un gigel oarecare. Poate pentru o notă proastă. Poate pentru o ciondăneală la muncă. Poate pentru că i-a dat cineva unfriend pe Facebook . Poate că nu i-a dat restul corect tanti de la butic.

Dacă e un lucru pe care merită să-l deprindem de la bărbaţi, e abilitatea de a ni se rupe. “Mai dă-le-n plm.” DA! E mantra perfectă pentru a nu fi tu sub vremuri, ci vremurile sub tine. Când ai încredere în tine şi nu te laşi doborâtă de necazuri, parcă îţi vin mai repede şi soluţiile.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Fotografie: Andrea Piacquadio / Pexels