Obsesia 6 e un actor englez de o imbatabilă carismă:
Scena asta m-a îndrăgostit definitiv şi iremediabil de genialul, dementul, fascinantul, rafinatul, seducătorul, înfiorător de britanicul Geoffrey Rush. Bine, filmul “Quills” în sine e o obsesie – dar despre asta, cu altă ocazie. În schimb, masculinitatea atât de pronunţată, eleganţa şi pasiunea cu care Rush se azvârle în personaje – sau să mă exprim quillsian, se împlântă în ele până la plăsele – e de natură să ne pună pe jar.
Şi iată o scenă revelatorie şi genială care m-a impresionat: necesitatea de a crea care, în momentul interdicţiei, naşte un paradox. Acest aşa-zis obsedat sexual – sursa tuturor perversiunilor – refuză sexul, pentru că e cuprins de o criză autentică. Cea a artistului care nu se poate exprima. Genială scenă, genial Rush!
Bun, dar eu vă promiteam o fantezie, corect?
Aşadar… ceea ce îmi inspiră acest crizat genial, e dorinţa de a-l ţine la distanţă. “Look but don’t touch.” Mi-ar plăcea să-mi fie pictor, şi să-i fiu model. Să îi pozez pentru un nud. Să mă dezbrac zilnic, foarte încet, foarte provocator, în faţa lui. Să mă privească zilnic câteva ore, să mă schiţeze, să înnebunească, să muşte din pereţi, să se dea cu capul de podea – dar să nu aibă nici un drept să mă atingă. Să fiarbă, să spumege, să scoată foc pe nări, să urle. Şi nimic.
Cu cât el ar fi mai nebun, cu atât eu aş fi mai suavă, mai provocatoare – şi mai fermă în refuzuri. Provoc cititorii acestei postări să propună un final pentru această fantezie.
Şi să încheiem cu un omagiu pentru Geoffrey Rush pe melodia “Rush, Rush”.
Propunere de scenariu final:
-Javert e cel pe care il chinui. Comisarul cel rau, dotat cu al saselea simt in a gasi delicventi, fostul gardian de ocna, cel care se strecoara printre revolutionari, deghizat in muncitor pentru a-i sabota, e legat de un stalp dintr-un local, dupa ce a fost demascat de copilul strazii, Gavroche.
Tu esti revolutionara, fata din popor, iubita lui Marius, conducatorul revoltei, pe care o fila discret, de luni de zile, si care, in visele sale secrete de aparator al legii, o visa goala, numai pentru el.Dorea s-o pipaie, sa-i rupa vesmintele, s-o violeze de fiecare data, s-o loveasca si s-o faca sa planga, numai din cauza ca era iubita revolutionarului Marius, care trebuia arestat, torturat si ucis.
Tu i-ai descoperit intentiile, i-ai citit gandurile perverse si-ai hotarat sa-l pedepsesti. Cel mai rafinat mijloc de pedeapsa, fara tortura fizica a fost acesta de chin psihic prin dansul erotic initiat in jurul locului unde era legat.
Aici il lasi prada propriilor himere nascocite de o minte bolnava, obsedata sexual.
In final, Javert , devine o leguma, este eliberat, nu mai face fata presiunilor mentale si se sinucide.
Să înţeleg că citeşti Mizerabilii zilele astea? 🙂
Nu, i-am citit pe la 10 ani, mi-a placut foarte mult romanul, si filmele, o ecranizare mai veche si una mai noua, dar si cauza a altor 2 motive:-Cosette era o colega de-a mea din clasa 4 care imi placea si inca unul care o sa ti-l spun cu alta ocazie…
Mie ce-mi place tin minte mereu.
şi pe mine m-a delectat romanul printr-a opta, deşi săream glorios peste capitolele de ideologie plicticoasă. 🙂
Eu am locuit primii 12 ani ai copilariei aproape de parcul Cismigiu, dar dn pacate locuita in care stateam 4 persoane nu avea decat 2 camere.
Asa ca mai toata ziua eram in parc, iar alaturi era o casa de cultura Petofi Sandor ( actual cazinou) care avea o biblioteca publica.
Pe la 9 ani terminasem de citit tot ce era pentru copii si am avansat in carti de literatura universala. Veneam acasa cu cate 4-5 carti groase, taica-miu imi stingea lumina seara si eu citeam pe sub patura cu lanterna pana noaptea tarziu. Dar am citit asa , fara discernamant sau ordine, ca autodidactii.Daca m-ai fi vazut plangand la Coliba unchiului Tom. Citeam si plangeam.
Am crezut ca la lesbience le plac nu mai femeile nu si barbati. Cu Carrot Top am crezut ca e o exceptie ca el nu e chiar barbat, mai mult un fel de ET, dar acuma chiar nu mai stiu ce sa mai cred.
florin: şi eu am plâns la Coliba Unchiului Tom. 🙂
dadatroll: păi soluţia e foarte simplă: nu mai veni cu preconcepţii.
Deci la lesbience le plac si barbatii, astai idea? Atunci carei scopul la a fi lesbianca?
Dadatroll, propun să nu trivializăm discuţia.
Sunt cam confuz. Ma dau batut: esti bi?
@dadatroll: Lorena nu iubeste barbatii sau femeile, ea se indragosteste de oameni.Ti s-a parut ca e un blog dedicat exclusiv femeilor?
Da… asa e, unii sunt buni numai de la distanta. My Englishman of choice e departe de Rush, il cheama Colin Firth si o scena unde il vezi aproape salivand dupa ceva ce nu poate atinge decat in vise e una din Pride and Prejudice, varianta BBC, scena dealtfel greu de recunoscut ca sexuala…iti pove mai mult daca vrei sa stii, acuma mi-e prea somn.
Cum vad sfarsitul la ce ai inceput tu acolo…in momentul in care tu nu mai vii sa pozezi si el nu te poate gasi nici cautandu-te cu lumanarea, te cauta in toate femeile pe care le intalneste; fiecare are in aparenta ceva ce a admirat la tine, insa nici una nu se ridica la nivelul asteptarilor lui si eventual le descopera ca imperfecte si scapa de ele. Intr-o zi se casatoreste si are o casnicie mai mult de forma, inecata in banalitate, cu o nevasta care il adora dar care nu il intelege. Continua sa te caute, compulsiv, pana la moarte. Poate la inmormantare vii si tu, tortionara lui, poate amintindu-ti de ceea ce pentru tine a fost un joc si pentru el un dulce chin. Sau poate nu.
Si-acuma eu nani si vb maine :*
Pt. LORENA :Aseara, nu mi-ai spus daca iti convine continuarea scrisa de mine, la obsesia nr.6.
,,
Pentru DADATROLL: esti sigur(a) ca nu sunt de acelasi sex cu tine , gandindu-ne la “out mutual friend” ?
anthea: da, ştiu. dar firth îmi inspiră ceva scorţos şi rigid, pe când rush e liber şi nebun. bun, e o chestie de preferinţă.
mulţumesc de continuare. 🙂
florin: dar nu suntem la şcoală, unde voi scrieţi compuneri şi toar’şa profesoară vă dă note. nu v-am cerut să propuneţi continuări ca să-mi “convină”, e pur şi simplu un joc.
referitor la dadatroll: asta e specialitatea lui, aberează aiurea. Pe siturile altora, are umor, ironie, sclipire, tot ce vrei tu. Pe blogul meu – deşi eu sunt printre puţinii care i-au apreciat calităţile, sau poate tocmai pentru că vrea să-mi demonstreze contrariul – are în repertoriu doar faze jenante. deh, ce să-i faci – unii sunt sensibili la critici, alţii nu fac faţă la laude. 🙁
unii sunt orgoliosi altii de o sinceritate transanta 🙂
Have a beauty day ! toar’sa profesoara.
In caz de deruta, de orgoliul meu e vorba
Final fantasy, varianta cu glume proaste:
Victima isi ia concediu pe durata nedeterminata la spitalul de glumeti unde sufera o operatie pe creier datorita hematoamelor si i se pune o proteza dentara, pe care o plateste in rate.Dupa o vreme , terapeutul ajunge la concluzia ca tipul e gay.
Ea devine dependenta de adrenalina , senzatiile si provocarea momentului si isi exteriorizeaza nevoia de libertate printr-un transfer de personalitate , transformandu-se in marchiza de Sade in varianta uairles.:)
Si nu vreau nota .Sunt in restante de la primul comment.Astept exmatricularea. 🙁
DADATROLL e geloasa pe mine ca te-am monopolizat , se vede cu ochiul liber. “This’s love ?”, e de apreciat, sunt rari oamenii care iubesc sincer.
Nu stiu de ce cuvantul “provocare” ma starneste. Deci maa voi apuca, pana nu-mi revin mintile de-aiurea, sa imi dau si eu cu parerea desi imaginatia mea cu pureci nu e un program interesant. 🙂
Mai devreme sau mai tarziu intensitatea dorintei dintre pictor si model va atinge apogeul. Orice se va intampla in acest varf (fie ca modelul cedeaza sau nu) pasiunea a cam ars, iar cei doi se vor trezi vidati de sentimente unul fata de altul. Oricum ar fi, lucrurile nu au cum sa devina roz deoarece ambii sunt dependenti mai mult de joc (clasicul: “uite ce nu poti avea!”) decat unul de celalt.
Pana la urma unul cedeaza si celalalt se pierde in propriile fantezii.Nu poate continua la infinit.Nu cu aceeasi parteneri.
Fantezia asta arata mai bine fara final.Jocul in sine ii da tot farmecul.De ce sa nu-i lasi un final deschis?
Mi-ar plăcea să-mi fie pictor, şi să-i fiu model. Să îi pozez pentru un nud. Să mă dezbrac zilnic, foarte încet, foarte provocator, în faţa lui. Să mă privească zilnic câteva ore, să mă schiţeze, să înnebunească, să muşte din pereţi, să se dea cu capul de podea – dar să nu aibă nici un drept să mă atingă. Să fiarbă, să spumege, să scoată foc pe nări, să urle. Şi nimic.
Si el, pictorul, scrîsneste privind camerista ce apartine unui aristocrat influent. Pufneste în fata acestui tablou care nu se va termina prea curînd, mîngîind de fiecare data tot mai adînc vopseaua rozalie. Si apoi, într-o seara, descopera leacul între cracii rubensieni ai unei laptarese. Incepe prin a se apropia de urechile sensibile, turnînd zi dupa zi vinuri dulci si hotomane. Narile ei frematînde îi aratau ca va ceda încet. Veni ziua în care mîna ei tremurînda i se plasa ferm pe piept. Porumbita era fatal de aproape si motanul feroce îi rupse gîtul cu o singura miscare. O refuza dispretuitor, lasînd-o sa fie gonita de aristocrat, lasînd-o sa-l implore, sa ajunga în noroaie. In mijlocul strazii indiferente cersetoarea era pe moarte. Pasul saltaret al pictorului se opri lînga ea. Ii strapunse gura cu un sarut ce-i aducea fericirea. Si sopti malitios în urechea ei murdara : ai fost un nud de plan secund.
@doremi: really funny, indeed.
@florin: dă-mi voie să cred că măcar dadatroll e bărbat – dacă tot blogrollul meu e format numai din femei. plz, lasă-mă să mor cu această dulce iluzie.
@eu omul: se vede că nu mă cunoşti cu adevărat. există fluturaşi la stomac care nu dispar nici într-o mie de ani. şi jocul însuşi nu e altceva decât o formă a dependenţei bilaterale. 😛
@doremi: păi i-am lăsat. n-am zis că voi lua vreunul din finalurile propuse de comentatori şi îl voi alipi fanteziei.
@franz: cu alte cuvinte, pictorul tău se reorientează. cam slab de înger, băiatul.
Slab de înger :). Pentru ca distruge ceea ce nu poate avea, ca-si pierde interesul dupa ce a cucerit-o ? Nu cred ca e slab de înger, ci doar un cuceritor.
Ce nebunie ! Parca s-a recreat atmosfera clipului “No More I Love You’s” al lui Annie Lennox , cu barbati travestiti in femei care danseaza balet din LACUL LEBEDELOR dupa Tchaikovsky.
Recitind toate commenturile, aspectul e formidabil!
😀 Nu ma stiu nici pe mine bine, cu atat mai putin pe altii! 🙂
Se vede treaba ca m-am blocat in cuvantul “fantezie”. Pentru mine acesta sugera ceva ce are sanse 80% sa ramana in imaginar. In ideea asta am luat doua plasmuiri si le-am trantit in context gandindu-ma ce as fi facut eu mai departe cu ele si nici o clipa ca ar putea fi reale.
Totusi, cred ca doar o relatie neconsumata ar putea perpetua fluturasii. Probabil pictorul va incepe sa picteze alt tablou cu acelasi model si-apoi altul si-apoi altul… Cat il mai tin vederea si penelul. 🙂
Franz: sau “n-o poate avea”, sau “a cucerit-o”. nu are cum şi una şi alta. pentru că dacă o cucereşte după ce o distruge, aia nu mai e cucerire masculină adevărată ci un fel de cotrobăială în coşul de gunoi, tipică mai degrabă cerşetorilor decât donjuanilor.
Iar dacă “distruge ceea ce nu poate avea”, nu mi se pare un cuceritor, ci un meschin, mărunt şi ridicol individ de duzină, care acţionează pe principiul “strugurilor acri”. sincer, asta e cea mai penibiluţă alternativă de final. no offence. 🙂
dacă reuşeşte să o cucerească e altă discuţie. dar tu nu mi-ai prezentat ipoteza respectivă.
florin: citat din David Bowie: “Do you like girls or boys? / It’s confusing, these days…” 😛
eu omul: de-aia există destul de mulţi mari pictori în a căror operă revine obsesiv o anumită figură feminină. bingo!
Daca ai nevoie de certitudini, eu eram sigur de sex opus inainte sa intervin pe blogul tau. Acum ,nici eu nu stiu ce sa mai cred, dar nu asta e important.
Ca si tine si prietenii tai, cautam oameni si imi place sa cred ca i-am gasit in sfarsit.
Atatat timp cat ne simtim apropiati intre noi, restul nu mai conteaza.
Ideile preconcepute l-am lasat la garderoba de mult.
de ce să am nevoie de certitudini? îmi place mai mult să am uimiri. 🙂
None taken. Ma vad nevoit sa explic : existenta e complexa, nu ? Pîna aici sîntem de acord, sper. Poti trece de la un pol la altul, poti fi regele Angliei si cersetorul ei în acelasi timp, vezi Mark Twain sau Paul Auster. Nu cotrobaie în cosul de gunoi, ea e acolo, îl asteapta pe el.
A distruge ce nu poti avea nu se face vulgar, nu o omoara; numai ca unii oameni renunta la orice alta viata si se dedica unei singure persoane: ceea ce face ea. Iar little penibilute things, offences and co. pot veni : sînt vaccinat.
Era o mica ipoteza pe marginea romanului lui Laclos, numai ca pictorul nu se îndragosteste aici. Pentru ca nu poate iubi.
Eu cred ca te-ai suparat un pic (“dacă reuşeşte să o cucerească e altă discuţie”) amestecînd fictiunea cu realitatea. Era numai fictiune, dar vad ca tu nu esti din tagma cuceritorilor. Pentru Don Juan oamenii sînt simpli si usor de demontat.
Esti o mica vrajitoare, LORENA, una buna !
Daca ma gandesc, arati si foarte tanara si foarte sexy pentru o vrajitoare !
Na, ca ti-am zis-o, iarta-ma daca te-am ofensat !
un final nu stiu dar stiu c’ar urma o mare indiferenta din partea lui iar tu, putin fâstâcita, te vei potoli. apoi privirile lui te vor fâstâci si mai tare… fâstâceala’i o foarte, foarte sexy!
@Franz: faptul că mi se pare penibilă şi meschină varianta de a distruge ce nu poţi avea nu era o jignire la adresa ta, ci o părere sinceră legată de varianta propusă de tine. dacă mi se pare meschină opţiunea de a strivi tot ceea ce nu putem avea – nu am de ce să îmi cer scuze pentru asta. aşa mi se pare şi punct.
existenţa o fi ea complexă, la nivel de generalităţi, cum mi-o prezinţi tu, dar noi discutam un caz particular. nu ai cum SĂ NU POŢI AVEA, şi totodată, SĂ POŢI AVEA ceva. Sau îl ai, sau nu îl ai.
iar în romanul lui Laclos care, să ne fie cu iertare, e unul din preferatele noastre şi ştim ce aberăm – Valmont nu “distruge ceea ce nu poate avea”, ci tatonează, cucereşte încet, pas cu pas, strop cu strop. CEEA CE POATE AVEA. Ce diferenţă între stratagema rafinată a lui Valmont şi tehnologia strugurilor acri, propusă de tine. 🙂
Eu nu m-am supărat absolut deloc – sunt echidistantă şi mă amuză discuţia. Iar faza cu “nu eşti din tagma cuceritorilor”… Am afirmat eu că aş fi?
@florin: nu m-ai ofensat, relax. şi nu, nu am puteri vrăjitoreşti. doar o pisică neagră, dar şi aia doarme toată ziua. 🙂
@morcoveaţă: premisele poveştii sunt cu el obsedat, nu cu el foarte indiferent. recitiţi postarea, pls.
am priceput… dar nu prea’mi permit sa scriu un final… hm… m’am fâstâcit.
Stiu eu unu care e sensibl la critici.
Scuze ? S-a strigat si meschin, mai avem punct plus punct plus punct
Bine, generalitati spui, paradoxul o fi si el una.
Laclos prezinta o moralitate : strop cu strop. Pedeapsa, exceptionala gaselnita, e dura : Valmont îsi pierde iubita. E învins cuceritorul. Dar revenind la paragraful meu :), nu-mi place happy-end-ul cu pleznituri pe la peau vermeille, desi poate ar fi fost de preferat sa vorbesc de une bite dans les raisins verts. Le jus blanchâtre couvrant son revers. Zic si eu cu La Fontaine : bons pour des goujats.
“Eu nu m-am supărat absolut deloc – sunt echidistantă şi mă amuză discuţia” exact aici e ceea ce spuneam si prin alte locuri dar mi-e sila sa dau un copy/paste 🙂
morcoveaţă: nu asta era intenţia mea. 🙂
ştiu că devin mai tranşantă decât aş vrea când îmi exprim punctul de vedere în scris, dar asta se întâmplă dintr-un singur motiv: pentru că fraza scrisă nu reflectă şi tonul. ştiu că am şi un fel foarte sec de a scrie când discut în contradictoriu, dar asta derivă doar din dorinţa de a-mi exprima foarte clar punctul de vedere.
dadatroll: eu, de exemplu, sunt foarte sensibilă la critici. mai ales cele răuvoitoare şi cele nefondate.
franz: şi acum ce faci? ne dai citate fără nici o legătură cu subiectul din tot soiul de mari personalităţi şi ne copleşeşti de cunoştinţele tale de limbă franceză doar să-ţi maschezi lipsa de argumente?
ţi-am cerut eu să propui un happy-end? nu cred. oricum, eşti destul de puţin rezistent la o polemică, devii rapid defensiv şi începi să perorezi pe lângă. nu mă impresionează aceste stratageme – la fel de meschine ca şi aceea a “strugurilor acri”.
hai ca ajung acasa, ma dau drept anonim si incerc un final. sper cu diacritice, sa nu se vada ca’s eu. :))
morcoveaţă: foarte tare. 🙂 aşa, poţi intra ca patru anonimi diferiţi, şi poţi propune patru finaluri diferite. una cu limbaj academic, alta cu diacritice, una cu erori gramaticale evidente şi alta cu erori de discernămînt – a la Franz. 🙂
Era facil sa pornesc de la pictori consacrati si temele lor recurente. Orice obsesie se poate lungi ca un elastic in timp. Ideea e ca intensitatea ei consuma. Nu ar fi neaparat asta o problema, dar, de regula, unul dintre doi simte mai mult. Plus ca cei doi nu-s rupti de lume. Intervin factori mai putin controlabili care erodeaza si aia o relatie. Nu stiu… Daca ma gandesc la Camille Claudel ajung la concluzia ca fluturii in stomac si-n cap i-au zabovit prea multa vreme, dar ma avant spre un alt film si nici pe asta nu-l stiu povesti. Nu-mi iese partea cu explicatul fara o schema logica pe hartie (Cu atat mai mult in cazuri care nu au legatura cu logica)… Mai bine imi iau premiul de la bingo si fug!
vai ce îmi place!! nici unul din cei angrenaţi în această discuţie nu poate rezista fără să mai revină şi să zică ceva. 🙂 semn că postarea şi-a atins scopul, acela de a “se lipi de suflet ca marca de scrisoare”.
păi: nu trebuia să porneşti de la pictori consacraţi şi temele lor recurente. a fost o escală pe parcursul discuţiei, dacă vrei. dar una mişto: un port mare şi ofertant.
“unul simte mai mult”. păi asta am şi propus: un pictor obsedat de modelul lui preferat. eu nu mă tem de sentimente puternice. nici să le trăiesc, nici să le inspir.
“mă avânt spre alt film” – be my guest! 🙂
“nu-mi iese partea cu explicatul fără o schemă logică” – ok, am folosit eu puţin greşit termenul “logică”. uneori, ţine loc şi de “coerenţă”. sau de “consecvenţă”.
Azi e bal mascat se pare.N-as paria ca ai numai femei pe blogul asta.
arată-mi te rog frumos şi mie unde am spus că am numai femei pe blogul ăsta.
DOREMI-
sa stii ca si mie mi-a venit ideea cu balul mascat.
O vedeam pe Lorena, cu mustata, imbracata in ofiter de cavalerie cu cizme impecabile si cu vipusca rosie la pantalon de stofa kaki, agitand un lornion si un tigaret de fildes , cu o tigara scumpa infipta in el, de brat cu doamne bine, una fiind EU in travesti, a la contesa rusa, divortata proaspat si neconsolata, imbracata in matase lila cu garnitura de perle la gat si la urechi, cu poseta de paiete mov-aurii, cu palarie mica cu voaleta in fata, etc.
Alta fiind TU, cu rochie de tull alb-sidef, fardata din belsug, dar nu strident si fara gust, agitand paharul de sampanie gol , in mana cu manusa neagra, cu inelele puse peste….cu despicatura rochiei din care se vede glezna, etc…
Pentru toti :-mi-ar pace asa o distractie de ziua mea, mai ales ca mai sunt 5 zile, si mai ales ca nu cunosc pe nimeni dintre voi, probal ca si voi foarte putin. Chiar daca nu o sa o facem, o sa mi-o imaginez , ca cel mai frumos cadou primit.
Din ciclul: “daca taceai, filosof ramaneai!” imi trag trei palme dupa ceafa.
In alt film – filmul meu pe care cititorii il vor desfiinta fiindca nu are legatura cu cartea – ea, femeia, nu ii va ceda niciodata. Nu se va consuma nimic intre ei decat clei de oase si alte materiale pe care el le va epuiza constant pictand-o. O picteaza mereu fiindca nici o opera nu-i pare suficient de buna incat sa o redea pe ea. Numai ca, la un moment dat, ea se plictiseste. Cadrul e acelasi, senzatia e aceeasi, pana si tabloul e acelasi. Realizeaza ca i-a intrat in fiecare molecula de sange din corp. Il vede lesinat la capatul sevaletului si isi da seama ca il poate avea fara nici un efort. Ori miza e alta. Tine de teritorialitate, de lupta, de ce ti se refuza. Nu mai are ce vana acolo asa ca, intr-o zi, nu mai revine la el in atelier.
Pe el, insa, continua sa il posedeze. O picteaza in continuare inversunat de dorinta, furie si neputinta. Nu e niciodata multumit. Arde tablou dupa tablou. Nu mai are ce vinde. Copii ii bat la usa in speranta sa il readuca pe drumul cel bun. El doar o picteaza pana la nebunie, pana cand trasaturile nu i se mai disting din cutele panzei, pana la esec…
Copiii lui iau atitudine. Il interneaza la ospiciu unde isi zgarie corpul prin camasa de forta disperat ca aceasta ii imobilizeaza mainile si nu mai poate sa o picteze.
In tot acest timp ea incearca sa isi reprime mormanul de regrete in ideea ca nu l-a iubit niciodata. Nu se inseala, stie asta. Doar ca trebuie sa isi asume si faptul ca a atatat o pasiune pe care a fost dispusa sa o cultive doar din orgoliu.
Gata! De data asta chiar am aberat destul si am deraiat direct in mormanul cu clisee! Ma duc sa imi mai trag vreo doua!
florin: la mulţi ani! 🙂
ou omul: uite unde stătea ascuns filmul bdsm al serii. 😀 în cel mai pur spirit al marchizului de sade.
La multi ani pe 6 aprilie, doar daca vrei sa fii prima care-mi ureaza.
Sa traiti si dvs, domnule ofiter de cavalerie cu lornion si cu mustata. Ai grija ca sunt recent divortata si foooarte sentimentala !
bine, o să ţin cont.
Finalul e ca din aceasta pasiune mistuitoare se va naste o opera de arta exceptionala, cel mai celebru nud din istoria artei, iar peste secole specialistii se vor chinui, isi vor stoarce creierii, vor fi obsedati de dorinta de a descoperi primii cine a fost fascinanta femeie care a inspirat o asemenea splendoare…