Patru tablete de Maltofer

Sau cum era să mor ca proasta degeaba.

În ultima vreme, toată lumea mi-a spus că am o paloare de mort. Am şi ajuns o dată la urgenţe, după ce am leşinat. Făceam tahicardie din nimic, nu mai puteam face efort fizic, nu mă mai concentram, mă apucam de chestii şi simţeam că nu le pot duce la capăt. Ca o cretină, am presupus că problema e undeva deasupra gâtului şi am fost la psiholog. Am povestit minunat despre acte ratate, despre stres cotidian, despre frustrări din copilărie. M-am răsfăţat cu plimbări în staţiuni montane. Mi-a şi venit rău într-un peisaj idilic şi fără aproape nimeni în jur, de am speriat-o pe prietena cu care mă dusesem. Partea cea mai nasoală era senzaţia aia de neputinţă, de slăbiciune, faptul că nu mai deţineam controlul. Mă uram. Mă forţam fizic să depăşesc starea asta – şi nu mergea.

Apoi, unei prietene doctoriţe i-a dat prin cap evidentul: “Băi, dar dacă problema ta e totuşi de natură fizică?” Şi m-a trimis la analize. Care au ieşit normale – cu excepţia celei mai mari carenţe de fier din istorie, şi a anemiei aFERente. Şi m-a luat la penis: “Vezi de ce n-are ursul coadă? Umbli după cai verzi pe pereţi, în loc să vii să vedem concret care-i problema!” Da’ chiar te poţi simţi atât de lamentabil de la o banală lipsă de fier? “Poţi să şi mori lamentabil de la o banală lipsă de fier, dacă nu faci ceva.”

Şi fac ceva. Culmea e că, de patru tablete de Maltofer încoace, mi-au revenit şi energia creatoare, şi cheful de băut, şi cheful de sex. Anyone interested? 😀

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. popei ar fi mandru de tine, sanatate :).

  2. Lorena Lupu says:

    Da, măi. Campania aia de promovare a spanacului a fost sigur inventată de cineva care a trecut prin asta. 😀

  3. Liviu M. says:

    lasand la o parte finalul amuzant ( intre noi fie vorba te pot ajuta sa fii creatoare, iti dau si de baut, da sex nu fac nici futut), postarea da de gandit.
    🙂

  4. Radu says:

    Deci tu te dadeai cu gondola in loc s-o mananci…

  5. Lorena Lupu says:

    nu era destul de condimentată pentru gusturile mele fine. 🙂

  6. xxl says:

    Venisem pregatit sa vad o coada ca in timpurile bune si, cand colo, ce-mi aud urechile: cica “postarea da de gandit” 😀

  7. Leul de Oras says:

    Daca e cu chef de sex, eu zic sa-ti futi 2 palme ca data viitoare sa iti amintesti sa mananci ce trebuie. Ntz ntz ntz… Loreno, ce ne facem fara tine? Bine, e adevarat ca artistic vorbind, decesul ti-ar fi tare folositor, da mai tre sa scrii cateva volume :)) Deci – nu inca! Nu inca, Lorena!

    Meh… incep sa cred ca dintre toti cunoscutii mei, sunt singuru nemuritor…

  8. animal00 says:

    1. spanacu e varza. ai alte surse de fier.

    2. deci pana la urma dai berea aia?

  9. Lorena Lupu says:

    xxl: păi da, pentru că cititorii mei îmi iubesc spiritul, nu mă văd ca pe un obiect sexual. Era un film romantic cu unu’ care se îndrăgostise de creierul uneia, şi avea întâlnire romantică cu creierul, apoi îl plimba cu barca pe lac. aşa şi băieţii ăştia. 🙂

    leuldeoraş: da, just, mai trebuie să scot un smashing hit, şi abia apoi să arunc pastilele cu fier în coşul de gunoi. La METAL, da? :))

    animaloo: ţi-am mai explicat, eu fac cinste tipilor cu prezenţa, iar ei cu alcoolul. Nu-s iepuraş Playboy, să pretind mercedeze şi vacanţe la Paris (deşi e o tactică bună de selectare a generozităţii masculine), dar nici nu pierd timpul cu cheapsters. 😉

  10. bogdan says:

    Știi cum se spune: problemele complexe au răspunsuri simple. Parcă și eu am lipsă de fier.
    ”Culmea e că, de patru tablete de Maltofer încoace, mi-au revenit şi energia creatoare, şi cheful de băut, şi cheful de sex”. Da, înțeleg că acum că ți-a revenit pofta de viață ai nevoie de un partener de băute.

  11. thecreatrix says:

    aia cu spanacul care conţine fier e dumă. s-a gresit o virgulă la procentaj si 100 de ani s-a mancat spanac pt fier. acuma 1 an s-a aflat ca fierul e fapt este o verdeaţă ordinară.

  12. Lorena Lupu says:

    bogdan: haha.

    thecreatrix: încă are fibre şi vitamine, să ştii.

  13. Ostap Bender says:

    io am mancat in facultate zacusca de-aia cu fier.
    in sensul ca pe fundul borcanului am gasit o balama ruginita.

  14. Lorena Lupu says:

    ostaaaaaaaaaap. mai trăieşti, dragă?

  15. mastic says:

    Deci este adevarat ca femeile fatale, asa ca Lorena, nu mananca.

  16. animal00 says:

    lasa lorenco. o sa te intreb daca dai berea aia, pana te plictisesti si o dai. Rabdare am. Bere, pana vine aia de la tine, am. Deci sunt in grafic 😀

  17. Lorena Lupu says:

    Don’t hold your breath 😀

  18. Radu says:

    Ostap, esti halit, vezi ca s-a scapat in Maltofer… Schimba vorba. 😛 😀

  19. crisuadi says:

    “Ca o cretină, am presupus că problema e undeva deasupra gâtului şi am fost la psiholog. ”

    Fara gluma , cred ca mai ai nevoie de psiholog…

  20. Lorena Lupu says:

    Fără glumă, nu mă interesează ce cred alţii că am nevoie.

  21. bogdan says:

    Până la urmă, nu e rău că ai fost la psiholog. Și eu am vrut să mă duc acum ceva mai bine de un an, după un război cu familia prin alianță, când am fost ferm și dur, însă ceva timp după aceea m-a bântuit caracterul fratricid al luptei, am avut sufletul greu. Acum dacă m-aș duce, m-aș duce pentru că am impresia greșită că e bine să fii rentier și să faci ce-ți place, decât să ai plăcerea de a fi o slugă undeva. 🙂

  22. Lorena Lupu says:

    depinde de stăpân. 😉

  23. George says:

    si mie imi cam lipseste energia creatoare si ma bantuie asa o senzatie de neputinta, ma gandeam ca mi se trage de la situatia de rahat generala, iar impresia mea ca nu (mai) detinem controlul pleaca de la ideea – poate gresita, ca de fapt n-am detinut niciodata vreo maneta din astea de control, ca manetele si butoanele au stat mereu in poala lu’ Ilici & comp.
    iaca-ta o raza de speranta luceste’n zare, poate revine chefu de viata cu tabletele astea feroase – inteleg ca de la patru in sus, io sunt mai extins, practic dublu fata de tine, asa ca voi lua vreo zece bucati, sa vedem ce-o iesi. scopul meu este simplu de intuit, rezonabil cred eu – vreau sa beu si eu alaturi de tine – daca mai esti in dispozitie bahica si exoterma si saptamana viitoare, dupa ce incerc pastilele astea minune, mai tari ca reteta Tatoiu…

  24. bogdan says:

    … Și asta e adevărat.

  25. apocris says:

    Ti-am zis ca-ti trebuie fier si alte minerale? Vezi ca suplimentele alimentare cu fier se administreaza cu intreruperi. Daca iei prea multe, iar nu e bine. Mai usor cu cafeaua. Berea produsa de multinationalele din Romania e o posirca fortata sa fermenteze. Treci mai bine pe vodca adevarata sau vin curat de tara:)))) Acu pe bune, daca ti-ai face un obicei din a manca miez de nuca si/sau smochine, iarasi n-ar fi rau. Sanatate si respecta prescriptiile medicale.

  26. Lorena Lupu says:

    george: da nu patru deodată, ci 2×2, în două zile consecutive.

    bogdan: 🙂

    apocris: nu cafeaua nu am cum să “mai uşor”, dar am început să o beau cu 1/3 lapte. Iar berea mea preferată e în continuare vinul roşu. Care e plin de fier.

  27. mastic says:

    De obicei ca sa lesini din cauza lipsei de fier ar trebui sa ajungi mai intai destul de costeliv, asa ca i-as contrazice pe doctorii cei iscusiti care dau fier si m-as duce mai intai la un hematolog sa-mi dea un diagnostic pentru anemie. Si concomitent mi-as lua trimitere si la un centru de nefrologie, sa nu fac drumul de doua ori la iscusitul de familie. De exemplu, asa, fara sa fi vazut soricelul, as pune pariu pe o chestiune renala cronica care se lasa cu pierdere de calciu si pierdere a unui fel de proteina care transporta fierul. Dar ma rog, eu ma limitez la pestii mei, la care ma pricep. Cel putin asa zice pe gogol.

  28. crisuadi says:

    fara gluma , prima faza e negarea , esti o persoana Foarte emotiva , se vede din raspunsurile la comentarii. Raspunzi impulsiv ,fara sa gandesti , iti pui scutul in fata si musti. Pierzi esentialul .Nici necesitatile corpului nu mai stii sa le asculti : cazi de nemancata (emotivitatea poate crea anemie), nu te suporti si-mi spui mie ca mananc cacat si ca nu te intereseaza . “Partea cea mai nasoală era senzaţia aia de neputinţă, de slăbiciune, faptul că nu mai deţineam controlul. Mă uram. Mă forţam fizic să depăşesc starea asta – şi nu mergea.”…
    Hai sictir !

  29. Lorena Lupu says:

    prietene, începi să sari calul. nimic nu te justifică să faci speculaţii de acest gen despre mine – iar să iei o afirmaţie a cuiva şi să o foloseşti aşa cum o faci tu mai sus mi se pare o mitocănie.

    dacă nu îţi place să citeşti acest blog şi vrei ban, e mai simplu să-l ceri decât să mă provoci. 😉

  30. lolablau says:

    bai loreno habar n-ai sa-ti tratezi musafirii. cred ca in realitate toti fug de tine. in loc sa ai familie pupi in cur un pisoi urat. si mai mila mi-e de tine.serios.

  31. Lorena Lupu says:

    iar tu habar n-ai să te porţi ca un musafir. dacă vii la mine acasă şi mi te caci pe covor am tot dreptul să te dau afară.

    PS: Tu, neavând ocupaţie, stai toată ziua să mă trollezi cu insulte. Eu, având ocupaţie, nu am timp de tine toată ziua. Prin urmare, se impune încă un “ban, să nu îmi iroseşti timpul preţios. mergi şi înjură-mă unde vrei tu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading