După cum se vede, Poșta redacției este rubrică aproape zilnică. Oamenii au o problemă, o nemulțumire sau, pur și simplu, o zi mi nasoală, și atunci îmi scriu un mail pe birou@lorenalupu.com. Și, ca o formă de apreciere față de cititori, eu le ofer un răspuns, pe care oricum nu-l urmați, dar măcar povestim.
Misiva de azi zice așa
Bună, Lorena,
Te citesc de aproape un an și vreau să spun că te admir pentru munca pe care o depui pe blog și în general. Mă confrunt cu o situație foarte dificilă la momentul actual, o situație care îmi macină conștiința în bucăți microscopice.
Mai pe la sfârșitul primăverii am găsit (ca-n fiecare an, de altfel) doi pisoi, băgați într-o pungă de gunoi la tomberon. În cartierul meu, nu există an în care să nu fie astfel de cazuri, si asta dacă îi găsesc vii, dar, ca de fiecare dată, tot eu sunt cea care îi salvează pe toți și se luptă pentru ei, și asta doar pentru că iubesc animalele și vreau să le găsesc case (am patru pisici acasă, cred că înțelegi sentimentul).
Bun, i-am dus la veterinar și am avut grijă de ei până când le-am găsit case.
De aici, povestea se complică: au trecut mai bine de trei luni de când pisicile au fost adoptate, ca să mă trezesc într-o dimineață cu un telefon de la una dintre cele doua familii, în care să mi se spună că aceștia nu mai pot ține pisica, pentru că devine agresivă când intră în călduri și le zgârie copilul când acesta o trage de coadă.
Deși, atunci când m-au contactat, au promis cu surle și trâmbițe că sunt mari iubitori de animale și că pisica o să trăiască în lux, la telefon femeia aproape că se răstea la mine că “nici măcar oamenii nu se supun din proprie voință la o asemenea barbarie (sterilizarea)” atunci când i-am atras atenția de promisiunile făcute, ca mai apoi să mă amenințe că, dacă refuz să-mi fie returnată pisica, aceasta va ajunge în stradă. Nu mai am nici loc, nici bani pentru a mai lua pisica înapoi din cauza pandemiei.
M-am oferit voluntară să vorbesc pe la asociații, am postat câteva anunțuri pe diverse siteuri de adopții și acum aștept. Între timp, primesc telefoane zilnic de la această familie, iar femeia continuă cu amenințările și să-mi bată obrazul pentru că “durează prea mult”.
Mă doare inima și simt ca sunt unica vinovată în toată povestea asta. Ce ar trebui să fac?
X.
***
Răspunsul scurt: ia pisica înapoi. Intensul tău consum interior nu folosește fix nimănui. Așa mulți oameni, când îi întreb ce au făcut pentru situația X, îmi spun că s-au consumat pe interior în mod deosebit și profit de acest prilej să vă informez pe toți: intensul vorstru consum interior de unul singur nu valorează un rahat pansat.
Dacă ăia nu înțeleg valoarea sterilizării, dacă nu înțeleg să nu educe copilul că dacă abuzezi un animal, acesta ripostează, ne e clar că sunt proști de dau în gropi. Proști de behăie pământul sub ei. Proști de trebuie loviți numai în cap, să nu le fie afectate organe vitale. Fiecare zi în care lași pisica la ei e încă o zi în care nu știi cum o tratează, cu câtă agresivitate, în ce cotlon o închid, cum o înfometează, dacă îi curăță litiera sau doar o bat că și-a făcut nevoile în altă parte. Lași cu bună știință un animal încă mic – dacă acum trei luni era pisoi, încă nu are un an – în mâna unor jeguri ticăloase și proaste ca noaptea.
Unde ai loc de patru pisici, încape și a cincea, și știi asta.
Mă ofer să postez și eu un anunț de adopție a mâțului respectiv, cu poze și detalii, cu condiția s-o iei înapoi de la handicapații ăia bătubili în cap cu un bocanc de munte. Și după ce o iei înapoi, bag-o pe individa aia agasantă în toți morții de mamă, să te răcorești.
Pentru genul ăsta de javre, care nu înțeleg noțiunea de RESPONSABILITATE, s-a inventat noțiunea de contract de adopție. Să-i poți tufe în gură legal dacă nu fac ce au promis că fac. But enough about them, cere pisica înapoi, și cu liniștea pe care o obții, poate mai nimerești un job part time să ai cu ce să hrănești o blăniță în plus.
Promisiunea mea cu anunțul rămâne valabilă, cu condiția sus-menționată.
Obiceiul de a returna animale e unul frecvent, și toate asociațiile îți vor povesti asta. Pentru că există pe pământ un număr oarecare de idioți care nu pot face față obligațiilor autoasumate de provider pentru animalul respectiv. Anticipează asta și păstrează mereu un pic de spațiu disponibil pentru retururi.
Ce poți face e să ții câteva sesiuni de training adoptatorilor viitori, să-i educi că o pisică nu e tandră la ordin, că trebuie lăsată să se atașeze de tine, că are nevoie de timp, că trebuie să se simtă în siguranță, iar dacă familia are copii mici, aceștia trebuie instruiți să nu bruscheze pisica și să nu-i facă rău. Și să nu uite să-i curețe litiera dacă nu vor pișu pe covor.
O să scriu și eu câteva astfel de articole.
Ca să sumarizăm: Iei pisica asap, și de cum o iei, îmi scrii despre ea cu două – trei poze drăgălașe și mă ofer să promovez anunțul de adopție pro bono.
Sper că am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Ce le-a fătat mintea
1 Response
[…] de azi este un update la acest mail, povestea unei fete care a dat o pisică spre adopție unor cretini, și sună […]