Escrocheria Telekom

Un text de Mara Marcu

Haideți să vă povestesc cum face Telekom Romania rost de abonați, bani mai mulți și contracte.

Mă duc să îmi vizitez bunicul. Un om cât se poate de ok cu căpuțul. Nu îl lasă nici memoria, nici logica. Am auzit eu ceva de “telefon nou” acum câteva săptămâni, dar n-am prea băgat de seamă (ne-am văzut rar, că în perioada asta nu o ardem prin vizite la bunici dacă am avut senzația că suntem răciți, sau, cel puțin, eu n-am făcut-o).

Mbun. N-ajung bine, că mă și încolțește și el, și o grămadă de vecini, să se plângă de faptul că, mai nou, au de plată 50 de lei în plus la factură și nimeni nu știe de ce.

Stai, cum?

Ideea, de altfel, drăguță – știți cum e în mediul rural, dacă nepotul lui X e jurist sau avocat, în mod magic ar trebui să poată rezolva orice problemă de genul ăsta.
Pe scurt, treaba stă în felul următor: îl suna, pe fix, compania (adică nu s-a dus clientul să ceară, să întrebe, etc) să îi mulțumească ce client mișto și vechi e el și să îl întrebe dacă nu vrea un telefon nou, că astea vechi, cu disc, sunt depășite, și nu știu ce.

Bunicu-miu întreabă la ce preț e toată tărășenia, i se spune că-i gratis. El se codește un pic, că nu îi trebuie mobil, că are (mă chinui de vreo zece ani cu el să îi explic că ar fi mișto să și învețe să îl folosească, but that’s that), etc. Îl convinge până la urmă duduia, că totu-i gratis, numa’ gratis.
Peste câteva zile, apare angajatul care îi livrează produsul, îi pune în brațe o cutie și niște hârtii. Clientul întreabă din nou de condiții și prețuri. Nenea de la Telekom îi subliniază că e gratis, arătându-i factura aparatului, într-adevăr cu valoare zero, factura după care “vă las și dvs. o copie”.

Se face și proces verbal de predare, în care scrie că angajatul i-a instalat echipamentul (ceea ce nu a făcut), i-a explicat cum funcționează (ceea ce nu a făcut), etc și care, la câmpurile “Nume”, unde angajatul ar fi trebuit să își scrie numele, are o mare zonă albă. I se dă și “act adițional la contract”, nu știu ce.
Situație trasă la xerox cu o grămadă de alți oameni de prin sat. În timp ce oamenii așteaptă, care cum, să apară câte un nepot sau ceva care are timp să le explice și cum funcționează mizeria aia de hibrid între telefon fix și mobil de care, de altfel, n-au nevoie, constată stupefiați că factura de la Telekom nu mai vine 100, 104, 107 lei, ci în jur de 150.
Așa că azi mi-au pus în brațe actele cu care au rămas – și telefoanele noi-nouțe, că-s toate în cutii, că nici dracu’ nu le-a zis ce să facă cu ele – și am avut niște discuții foarte mișto, care s-au desfășurat în modul următor (după ce am stat să citesc toată tărășenia) :
– Păi, uitați aici, telefonul este gratis, dar ați făcut și încă un abonament pentru el. Vedeți carteluța asta mică din cutie? Asta se bagă în telefon și asta nu e gratis, e 12 euro pe lună. Scrie aici, în contract.
– Păi nu e pe abonamentul vechi, cu numărul vechi, nu s-a schimbat doar telefonul?

(Asta venind de la unul mai răsărit, că pentru majoritatea vorbeam chineza!).
– Nu.
– Păi mie nu mi-au zis așa, mi-au zis doar de telefon.
– Și ați întrebat?
– Da.
– Ați întrebat ce o să vă vină de plată?
– Da. Am și martor, uite, era și soția lângă mine…
– Ce ați discutat despre actele astea?
– Mi-a zis că sunt de la telefon, că trebuie să semnez că mi-a adus telefonul.
Stupoare, nervi, pfoai.
Ah, paranteză: și bunicu-miu, și altii, au sunat după prima factură la companie, ca să le spună că pentru ei nu e ok așa, și “să vină să își ia telefonul înapoi”. Evident, nimeni nu i-a băgat în seamă.
– Bine. Dacă vreți să ieșiți din treaba asta, contractul fiind pe 24 de luni, trebuie să plătiți jumătate din valoare pentru perioada asta contractuală.
– De ce?
– Că așa scrie în contract. Adică, faceți o cerere de reziliere și plătiți câte șase euro pe lună oricum, pe 2 ani. Asta e.

***

Acuma, să le explici unor oameni de 85+, majoritatea cu patru clase, că ei trebuie să citească în detaliu ce semnează, este fabulos. Și mai fabulos mi se pare, însă, să fii o companie de mărimea asta, să te duci țintit la oamenii ăștia și să le bagi pe gât servicii prin inducere în eroare. E urât, foarte urât ce faceți. Sunt oameni care habar nu au ce înseamnă nici măcar “roaming”, “perioadă contractuală” sau care e diferența între un cadou și “închirierea echipamentului”. Sunt oameni care au patru clase, bă!

(Da, bro. Exact pe asta se mizează în acest gen de tunuri. Notă Lorena.)

Sunt oameni care nu știu să deschidă un telefon mobil și să bage PIN-ul. Sunt oameni care nu înțeleg o iotă din contractele astea și care îmi spun în față că s-au bazat pe “omenia” ălora care au venit cu oferta. De aia au pus întrebări și de aia au încercat să înțeleagă. Explică-i unuia care se apropie de 90 de ani, stă singur, nu aude, abia vede, și a fost muncitor zilier toată viața că nu te iei după ăla care îți spune că e gratis, ok?
E cumplit de urât ce faceți. Așa am ajuns? Așa facem rost de clienți care să pluseze cu banul, pentru servicii de care nu au nevoie? Stau să mă uit cum plânge o tanti de 85 de ani, plânge la propriu, că pentru ea 50 de lei pe lună sunt vitali? Că are un venit sub 1000 de lei pe lună și o costă 600 medicamentele? Că e august și ea nici acum nu știe de unde face rost de bani pentru lemne, să treacă peste iarna care va veni? În halul ăsta, mă? Întreabă femeia asta clar și răspicat, cu martor cu tot de față, și i se spune “semnați că e gratis, asta-i semnătura că vi l-am adus”…? Când ea nu știe nici ce-s alea “minute incluse”? Voi sunteți sănătoși, mă?

Public shaming e una, și îl meritați din plin. Dar și normele legale spun niște lucruri despre consimțământul viciat, despre consimțământul valabil, despre dol, despre încă niște lucruri de genul ăsta. Întrebați-vă departamentul  juridic, poate voi între voi nu vă mințiți.

O să le fac acestor oameni cereri pentru rezilierea contractelor, motivate, și abia aștept să îmi spuneți cum trebuie să vă plătească ei vouă juma’ din valoare. Vai, dar cum aștept!

 

Completare Lorena: 

Dacă această acțiune are loc într-un sat, probabil că are loc în mai multe. Țineți un ochi pe părinții și bunicii voștri, avertizați-i să refuze din start cadoul. Da, cu mult circ se pot rezilia asemenea minuni, dar mai simplu e să nu se lege la cap fără să-i doară de la bun început.

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. catalin says:

    Asta nu e treaba actionat de unul singur, e treba de ANPC. Trebuie facut plangere si am vazut ca in ultimul timp se cam ocupa de astea, si ii amendeaza, si apoi se pot rezilia contractele usor. Apropos, daca se facea asta in afara, pai erau spanzurati la drumul mare, in Romnia, o fac, pentru ca majoritatea conducatorilor sunt slugi (imi aducaminte de tupeulunui bancher care a declarat in direct, cand s-a dat faimoasa ordonanta 50, ca mai vedem noi, supne multe de cat de mult isi permit cam toti in Romania).
    Vai si amar…

  2. Aura Balint says:

    A primit într-o zi soacră-mea un apel pe fix de la “un centru de sănătate”. O domnișoară a invitat-o cordial la un hotel din oraș, la o consultație medicală gratis, cu un aparat minune. A luat o prietenă și s-au dus acolo. Au ajuns într-o sală de conferințe ticsită cu pensionari, care după o cafea, un fursec și o prelegere despre meritele “produselor” prezentate, își lăsau jumătate de pensie pe suplimente nutritive, iar aparatul respectiv se putea plăti în rate pentru infima sumă de 12000 de lei. Altă prietenă de-a ei a cumpărat oale de 3000 de lei. Am un unchi care a dat 6000 de lei pe un aparat de întins oasele și vreo 2000 de lei pe creme care promiteau să o întinerească pe soția lui.

  3. lucian says:

    Stai linistit ca asa fac TOATE companiile de telefonie. Doar ce am terminat un contract cu renumita Vodafone de aici din uk si tot asa, niste nemernici ordinari care fac orice sa te jecmaneasca, ori cu cuvinte ascunse ori cu prosteala. Toti sunt la fel.oriunde in lume. Niste nenorociti nemernici!

  4. Alexa says:

    Mda, la mama a mers cu “semnati aici pt inlocuirea aparatului” 🙁 Ce mare reclamatie la ANPC as face in numele tuturor acelor vecini. As face reclamatie semnata de toti

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger