Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Mesajul de azi spune aşa:
***
Dragă Lorena,
Îmi place cum vezi mereu obiectiv situațiile si sfaturile pe care le dai le găsesc mereu bune și înțelepte.
Mă macină și pe mine o situație pe care încerc să o relatez pe scurt.
Am avut o prietenă apropiată. Încă din copilărie, am fost nedespărțite. Chiar dacă viața a făcut ca, de pe băncile facultății, să locuim în țări diferite, ne vizitam, vorbeam des la telefon și eram la fel de apropiate.
Ea și-a făcut un iubit acolo unde locuiește (a rămas în țara unde a studiat) și aveau planuri de căsătorie. În urmă cu un an, am mers cu logodincul meu la ei în vizită.
Acolo toate în regulă. Ne-au dus prin locuri frumoase, am petrecut un timp bun împreună.
Simțeam cumva că e puțin distantă, dar am pus-o pe seama faptului că, poate, nu ne-am văzut de atâta timp, că e super îndrăgostită și nedezlipită de al ei, și să nu caut nod în papură.
A venit și finalul vacanței, ne-a dus la aeroport, ne-am îmbrățișat de rămas bun.
Ne-am întors în țară și am observat că nu mi-a mai răspuns la mesaje. I-am scris dacă e cumva supărată și m-a sunat.
Mi-a spus că nu i-a plăcut tonul meu în câteva discuții în contradictoriu pe care le-am avut cu logodnicul meu (discuții, nu certuri, nu înjurături, nu urlete, să ne înțelegem) și că i se pare că am fost veșnic nemulțumită de locurile în care ne-au dus.
Lorena, să ne înțelegem, mă cunoaște din copilărie. Eu nu sunt genul de om care să se exteriorizeze maxim, să țopăie. Mai mult decât să zic că e un loc splendid și să fac poze, să am amintiri frumoase, nu îmi vine altceva.
Mi s-a părut ireal ce aud. I-am spus că nici mie nu mi s-a părut normal ca ei doi să fie constant bot în bot, dușuri împreună când au alți invitați, să nu mă lase să vorbesc pe plajă dacă iubitul ei ațipise să nu cumva să îl trezesc, să îl cocoloșească mereu ca pe un copil: îți fac de mâncare din aia? dar din aia?
A scurtat conversația și mi-a zis că mai vorbim. Am lăsat-o așa ca să se calmeze situația.
După două săptămâni, a urmat ziua ei de naștere. Am sunat-o, i-am trimis mesaje. Nu a răspuns. M-am gândit că e prea devreme și încă e supărată. După două luni, nu a mai dat nici un semn. A urmat ziua mea de naștere, nimic.
Și a trecut deja un an și nu ne-am mai auzit. I-am dat un mesaj de la revedere și rămas bun, în care i-am spus cum mă simt, dar tot nu a mai zis nimic.
Mi se pare incredibil să renunțe la o prietenie de o viață pentru niște motive puerile, fără să îi zici celuilalt nimic. Până la urmă, nu suntem copii sau adolescenți, suntem adulți.
Mă gândesc deseori la ea și mă simt ca o măsea cariată, pe care a scuipat-o din viața ei fără regret, pentru…nimic efectiv.
Ce părere ai?
Mulțumesc!
X.
***
Dragă X.,
Când vrei să înțelegi motivațiile cuiva, soluția e să nu judeci după logica ta, ci să te transpui în mintea lor.
E adevărat că vă cunoașteți din copilărie, dar, dat fiind că ați plecat în țări diferite din adolescență, e un aspect pe care nu-l cunoașteți una la alta: comportamentul amoros.
Tu și iubitul tău aveți o relație sănătoasă, echilibrată, în care fiecare dintre voi comunică dacă are o problemă și ajungeți împreună la o soluție. Eu te înțeleg. E singura formă de relație care m-ar interesa.
Pe de altă parte, prietena ta are un atașament de tip codependent. Adică, ceea ce înțeleg alt-rightiștii când spun că vor o femeie submisivă. Una care să-și găsească unica formă de validare și unicul sens al vieții în faptul că e el acolo, să-l pupe în cuc de dimineața până seara, să nu-i contrazică niciodată și să fluture frunză de palmier la anusul lui, să simtă gicu răcorică. Sunt femei care sunt natural atât de traumatizate și cu stima de sine zero. Dar sunt și gigei narcisiști care vor fix chestia asta și care îți atacă stima de sine de cum pun geana pe tine, în ideea că te vor transforma în acest gen de oaie manipulată.
Nu știm dacă în relația prietenei tale, a condiționat-o narcisismul lui, sau așa e ea dobitoacă din naștere. Cert e că așa funcționează relația lor.
Da, genul ăsta de cretine sar instant cu gura pe tine să te certe că nu-l pupi pe gigel în borta dorsală cu abnegația cu care îl pupă ele. Și asta pentru că libertatea ta în relație tinde să le indice că ceva e în neregulă cu ele, dacă altele obțin iubire și fără să slugărească 24 / 7.
Unde ai greșit tu?
În momentul în care ți-a făcut reproșuri legate de relația ta, NU contraataci cu comentarii legate de a ei.
E dreptul lor să se lingă toată ziua, să facă câte dușuri vor și așa mai departe, pentru că sunt doi adulți care și-au construit consensual prezenta relație. Da, mie și ție ne vine să vomităm cu jet când vedem proaste gudurându-se pe lângă câte un specimen ca niște potăi plouate. N-am face asta nici să ne dea Elon Musk un milion de euro pe lună, pentru că demnitatea ne-ar obliga, de la un punct încolo, să-i zicem ceva cu morți și răniți.
Daaaar ea și ăla sunt aparent fericiți așa, și, ca adulți, e dreptul lor.
Așa cum tu și iubitul tău sunteți fericiți cu comunicarea voastră sănătoasă și e dreptul vostru.
Ce trebuia tu să faci, în loc să-i întorci intruziunea nesimțită? Trebuia să-i spui: „Draga mea, tu ai relația ta, așa cum ți-ai dorit-o, iar eu am relația ta, așa cum mi-am dorit-o. Eu nu comentez ce am văzut, că nu am căderea să fac asta, iar tu nu ne spui cum să trăim, că nu ai căderea să faci asta. Fair enough?”
Codependența vine dintr-o stimă de sine extrem de scăzută, iar atacul care pune reflectorul pe simptomele codependenței e lovitură sub centură. Tu, neavând astfel de probleme emoționale, nu știi cum e. Dar ai făcut-o pe aia să se simtă expusă ca Cersei în piața publică, cu talanga după ea: SHAME! SHAME! SHAME!
Nu e „efectiv nimic”. Ai atins-o acolo unde o doare cel mai tare. Și când a scurtat conversația și ți-a închis, era modul ei de a semnaliza finalul definitiv al relației.
Pe de altă parte, e perfect în regulă ca oamenii să plece din viețile noastre, când ajungem într-un punct de incompatibilitate.
Mai rău era să rămână și să te frece la cap în continuare să fii oaie cu iubitul tău așa cum e ea cu al ei, să nu cumva să o sâcâie iar subconștientul că face prea mult și primește prea puțin.
La un moment dat, dacă ajunge într-un punct în care va căuta un terapeut și-și va trata codependența, își va da seama cât de deplasată a fost. Dacă nu, e cazul să nu-ți mai pese.
Tu ai făcut ce ți-a stat cu putință, dar, uneori, chiar n-ai cu cine. Asumă asta și move on.
Sper că ți-am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă îţi plac sfaturile obiective și bine intenționate, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Foarte bun raspuns. Eu cred ca totusi e posibil sa fie si altceva. Tonul arrogant sa fie un pretext, dar poate e invidioasa. Ar fi culmea sa renunte la o prietena buna pe motiv ca are discutii aprinse cu prietenul ei. Poate m-as uita urat la el, in niciun caz la ea. E ultima mea problema:)) ce minciuna de 2 lei.
Oamenii nu stiu sa isi proceseze invidia, si pentru ca e prea dureros sa vezi la altul ceva ce ai vrea si tu sa ai, si nu poti/ vrei sa munesti sa obtii acel lucru, sau pur si simplu nu il ai de la natura, e mai usor sa il scoti pe om din viata ta. Nu e vorba de un castig la loto. E vorba de lucruri normale in viata omului. Poate prietenul ei se poarta mai frumos, poate are o masina mai scumpa, haine, job, orice lucru pe care invidioasa pune foarte mare pret. Poate ca cei doi au fost in vreo vacanta pe undeva. Sigur e ceva. Mai ales acum cand totul sclipeste pe social media. Poate ca e mai slaba ca ea, mai fit :). Poate ia mai multe like-uri. Da, oamenii sunt superficiali. Asta e, suntem defecti ca natie din punctul asta de vedere. Totul pleaca de la educatie, lipsuri, stima scazuta de sine, teama de a comunica, gura lumii, banul care e ochiul dracului etc etc.
Buna, Lorena,
Am asa o impresie ca nici autoarea nu e ingeras, gandind la partea pe care prietena a reprosat-o initial, tonul cu care se certa cu prietenul și faptul ca parea vesnic nemultumita de locurile unde a mers. E destul de neplacut sa inviti prieteni la tine pentru catva timp, intra in intimitatea ta (ca nu e usor sa gazduiesti la tine) si sa ti se para ca invitatul e cu nasul pe sus, face atmosfera neplacuta, in loc sa se bucure de vacanta. Ii faci un itinerariu cu locurile pe care le stii tu frumoase din zona, iar ea simte nevoia sa scoata in evidenta ce nu ii place la fiecare. Stim genul din excursiile in grup, mori de foame, iar amica nu se decide unde sa se aseze, ca toate i se par nustiucum. Poate ca nu sunt motive asa puerile, ar trebui sa reflecte la ele. Si poate si tonul discutiei la telefon cu prietena a contat – in loc sa ii reproseze ce i s-a parut in neregula la ea, ajuta un „imi cer scuze daca ti s-a parut ca sunt nemultumita, mi s-a parut o vacanta minunata, eu am obiceiul sa scot in evidenta ce e defect, dar per ansamblu mi-a placut, nimic nu e perfect”. Daca la un repros raspunzi cu reprosuri escaladezi tensiunea si creezi atmosfera de harță perpetuă care e cam standard la noi. În alte țări se pune accent pe comunicarea constructivă, fără scandal, incerci intai sa intelegi punctul de vedere al celuilalt, nu sari cu acuze.
Asadar autoarea ar trebui sa reflecte la atitudinea ei din punctul asta de vedere si sa vina si ea cu scuze. Nu neaparat „am gresit ca m-am purtat asa” ci macar un „imi pare rau daca felul meu de-a fi te-a deranjat, imi iubesc prietenul si mi-a placut vacanta de fapt”. Poate ca sunt prietene din copilarie, dar probabil ca nu au mai locuit impreuna, iar pusul la un loc nonstop, ca si in relatii, dezvaluie alte lucruri despre celalalt.