Poșta redacției: Adevăruri dureroase și minciuni confortabile

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Mi-ar plăcea să știu cum vezi subiectul: adevăr, ficțiune, minciună.
Ce ai alege dacă opțiunile ar fi: un adevăr teribil, dureros, capabil să-ți dărâme principiile după care te-ai condus până acum (presupunând îndrăzneț, de dragul exercițiului și cu speranța de a nu te irita ideea, că un anume ceva ți-a eludat cunoașterea) sau o minciună confortabilă în umbra căreia viața să continue să aibă aceleași arome dulci/plăcute pe care ai învățat să le apreciezi?

X.

***

Dragă X,

Adevărul, oricât de dureros, nu are cum să-mi dărâme principiile, pentru că principiile mele se bazează, în primul rând, pe asumarea adevărului, oricât de dureros.

Mi se trage din copilărie. Am crescut văzând cum mama se mințea cu înverșunare că are o relație cu tata, în timp ce tata nu avea măcar o urmă de respect sau de afecțiune pentru ea; dimpotrivă; o trata cu misecuvenismul cuiva convins că se poate șterge în fiecare cotlon al anusului cu celălalt, iar celălalt nu va pleca.

Maică-mea și-a ratat 12 ani de viață cu o minciună confortabilă. Că dacă e o fetiță suficient de bună, la un moment dat va cumula puncte pentru iubirea lui taică-meu.

În acești 12 ani, ar fi putut căuta un alt bărbat, care s-o iubească și s-o respecte, sau să facă o mie de lucruri pentru ea din timpul și energia investite în c*** nesimțit și ingrat al lui taică-meu.

Dar nu.

Eu, copil de 4 ani fiind, fără să fi auzit de feminism sau de emancipare, eram complet uimită de ce se mai străduia mama să tragă de cal mort, și-mi spuneam că dacă îmi va face vreodată așa un bărbat, îl voi părăsi fără să stau pe gânduri.

Era o minciună confortabilă ideea că la un moment dat va acumula iubire? Da, dar era o minciună. După divorț, a trebuit s-o ia de la zero, după ce și-a irosit 12 ani din viață, cei mai frumoși, slugărindu-l pe el. Și prin “slugărindu-l”, i mean SLUGĂRINDU-L, pentru că taică-miu era genul de pwlă misecuvenistă care pretindea de toate şi nu oferea nimic. M-a vaccinat anti garbage people pe tot restul vieţii.

Nu poţi construi lucruri în viaţă decât pe adevăr. Oricât de incomod, oricât de dureros, oricât de tragic. Tot ce construieşti pe minciună se prăbuşeşte la prima adiere de vânt.

Adevărul dureros te ajută să creşti ca om, să te dezvolţi, să îţi asumi probleme, în loc să fugi de ele, şi să găseşti soluţii. Adevărul dureros este cel care te maturizează şi te învaţă să supravieţuieşti, să laşi greşelile şi ţepele în urmă. Iar cândd se referă la tine şi un defect al tău, adevărul dureros e cel care te ajută să te perfecţionezi, să repari ce nu merge şi să lucrezi la propria persoană.

Minciuna confortabilă e o formă de laşitate, de mediocritate, de umilinţă şi, mai devreme sau mai târziu, o vei plăti cu dobândă.

Îmbrăţişează adevărul dureros. Fii prieten cu el.

Sigur, asta nu înseamnă să accepţi să fii abuzat verbal de orice manipulator ticălos care încearcă să-ţi atace stima de sine. Calitatea definitorie a adevărului dureros este natura sa intimă. Te priveşte doar pe tine, şi nu e obiect de dezbatere publică. Dacă nu cumva eşti politician şi dai 10.000 de euro pe o panseluţă, la licitaţie publică. Atunci, adevărul dureros e obştesc, pentru că ciordeala afectează bugetul, aka banii comunităţii. În rest, adevărurile dureroase private sunt fix problema ta, şi cu cât le păstrezi pentru tine, cu atât procedezi conform proverbului: “Mai bine taci şi dai de bănuit că eşti prost decât să deschizi gura şi să confirmi 100%”.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.