…ca în ultima vreme poşta redacţiei ar putea fi redenumită Rubrica de soţi toxici. Sau, ca să-l parafrazăm pe Mircea Cărtărescu, “De ce urâm bărbaţii”. Nu eu, că eu nu am nimic cu bărbaţii, doar cu tentativele eşuate şi low quality care mă hărţuiesc nesolicitat. Autoarele aici prezente.
Deja ştiţi cum stă treaba cu poşta redacţiei, tu îmi dai mail cu ce te supără, eu răspund anonim – şi foarte sincer – în această rubrică. De multe ori n-o să-ţi placă ce citeşti, dar scopul rubricii nu e să te pup în c*r. Acest status se obţine după ce donaţiile cumulate depăşesc miarul de iepuroi. Scopul rubricii e să analizăm rece şi obiectiv situaţia. Dacă te microagresează onestitatea, angajează un psiholog.
Şi cu asta, trecem la mail.
Buna, Lorena,
Sa stii ca-ti scriu fix ca unei prietene. O prietena pe care nu o am.. nu din vina mea, pur si simplu se-ntampla. Nu mai am nicio prietena in Romania 😊 (cred ca toti oamenii buni pleaca..)
N-o sa te plictisesc cu povestea mea .( Sunt in punctul de-a divorta de singura persoana in care am crezut)
Sunt depressiva, laconica, nu vreau sa ranesc, dar o fac:
Imi urasc sotul, il cunosc de cand aveam 13 ani.
Imi iubesc sotul, a fost mereu langa mine.
Imi urasc sotul, i-am spus ca am fost abuzata sexual de tatal meu vitreg, de profesorul de sport, de…
Imi iubesc sotul, a fost singura persoana careia ii puteam spune tot…
Imi urasc sotul pentru ca e barbat, pentru ca injura femeile in trafic, pentru ca pleaca in Sfantul Munte Atos 😊) unde are un frate la fel de “barbat” si cu aceleasi slabiciuni ca si el.
Imi iubesc sotul pentru ca inca ma mai suporta.
Intrebarea e: Cat sa mai suport eu? Eu, ca femeie, intr-o lume in care barbatii au voie orice iar femeile sunt condamnate de alte femei...
O sa-mi spun totusi o parte din poveste:
L-am ajutat sa ia bacalaureatul si sa vorbeasca engleza in misiunea lui din Kosovo.
Stiu ca par nesemnificativa, dar sunt lucruri pe care eu le-am facut ca sa fie el mai bine in timp ce el facea totul sa renunt la tot ce-mi facea viata mai buna 🙂
X.
***
Dragă X.,
Preferam să-mi spui povestea propriu-zisă, în locul acestei pseudopoezii protofeministe în vers alb care ar fi fost la modă în perioada interbelică, când încă era ruşine să ai un job când eşti femeie, sau să divorţezi.
Încerc să înţeleg că tu te-ai sacrificat pe altarul egoului soţului tău, în timp ce el “te-a pus să renunţi la tot ce-ţi făcea viaţa mai bună”. Acum, de ce ai acceptat să renunţi în loc să zici: “sorry, chestia asta îmi face viaţa mai bună, pân-aici!” e partea pentru care mailul tău nu îmi oferă un răspuns.
Dar să zicem că se repetă schema în care el e un profitor nenorocit, iar tu, o victimă nevinovată cu ochi mari şi limpezi.
Dacă nu aveţi copii, divorţul ia fix un sfert de oră la notar şi eşti liberă ca din secunda aia să iei în braţe tot ce-ţi face viaţa mai bună şi să începi viaţa de la zero.
Dar, hear me out:
O tendinţă extrem de greşită şi de păguboasă, prezentă mai ales la femei, e inabilitatea de a depăşi trecutul şi nevoia de a-l retrăi iar şi iar şi de a pierde timp reproşându-i imaginar ăluia tot ce nu au avut c0@ie să-i reproşeze face to face.
Exemplul pe care-l dau mereu e maică-mea care, la 30 de ani după divorţul de taică-meu, încă mă plictisea cu “ştii ce a făcut nemernicul când eram căsătoriţi?”
În primii zece ani, am compătimit-o cu inimă nevinovată şi empatică de copil, în următorii zece, am schimbat prompt subiectul, dar după ce am depăşit 20, am întrebat-o: Dar tu realizezi că nu mai eşti măritată cu nemernicul de 20 de ani? Cei 20 de ani de după divorţ ERAU RESPONSABILITATEA TA.
Desigur, criză de isterie, tu eşti cel mai ingrat copil, alea.
Dar obiectiv. Once divorced, ia-o de la zero la modul activ şi implicat şi construieşte-ţi fericirea. Pentru lăcrămoşii profesionişti şi bocitoarele maicii domnului: fericirea e o stare activă. As in: lupţi pentru ea şi contribui activ pentru a o simţi! Da, ştiu că am repetat de mai multe ori cuvântul ACTIV. Îl mai repet o dată: pentru a fi fericit, TREBUIE SĂ FII ACTIV.
Dacă zăceţi pe canapea ca nişte legume şi bociţi legat de ticăloşi de care v-aţi descotorosit CU SUCCES acum câţiva ani, trece viaţa pe lângă voi ca acceleratul prin Dârste şi voi sunteţi singurii vinovaţi.
Prin urmare, divorţează de ipochimen, mută-te în alt oraş, if needed, să scapi de balast emoţional, şi bucură-te de noua şansă la viaţă.
Iar dacă o să scrii “depresiv” cu un singur s, o să ai şi prieteni. By the way, terapie faci pentru depresie sau doar te vaieţi online că ai depresie?
Sper că am fost utilă,
Lorena.
***
Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
am o idee pt a nu-l mai auzi cum înjură femeile în trafic: condu mașina ta.