Poșta redacției: Iubi mă tot compară cu fosta

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost. Stai s-o subliniez pe asta: Sau în consultație privată, contra cost. Sunt o grămadă care mi se oploșesc pe cap și încep să mi se vaiete de zici că eram consilierul moca al națiunii. Nope, nu sunt, iar acel timp nu ți se cuvine gratis. Foloseşte fraza magică: Am o problemă, am nevoie de timpul tău pentru asta, cât mă costă?

Scrisorica de azi spune aşa:

Dragă Lorena,

Îmi place mult rubrica Poșta redacției, și am nevoie de ajutor.

Sunt cu un tip de câteva luni. La început, când ne-am combinat, locuia cu alta. Mi-o tot vorbea de rău, că e insistentă, că e cicălitoare, că nu face sex cum ar vrea el sau cât ar vrea el, că nu se simte iubit și multe altele.

A părăsit-o pe aia și ne-am mutat împreună.

Eu nu sunt genul gospodină, pentru că nu prea am nevoie să fiu. Am salariu mare, chem o tanti să facă curat o dată pe săptămână și prefer să trăiesc, nu să frec chestii.

Dar de când m-am mutat cu tipul, el a început diverse comparații enervante cu fosta, că aia făcea și aia dregea. Asta mă enervează, Lorena, pentru că îmi amintesc cum se plângea de ea la începutul relației, și mi se pare foarte aiurea, dar nu știu cum să pun problema.

Help, please,

X.

***

Dragă X.,

Exact cum mi-ai scris mie. Păi bine, băi, Gogule, dacă era așa de minunată, de ce nu ai rămas cu ea? Dă-i un telefon, poate te mai așteaptă, cu fierul de călcat în mână. Nu, nu să ți-l aplice peste figură că ai părăsit-o, deși era gospodina perfectă, dar asta nu te satisfăcea. Ci să se apuce direct de călcat cămăși, lol.

Sunt oameni (și bărbați, și femei) de un egoism feroce. Aceștia îi examinează și îi tratează pe alții strict prin prisma nevoilor pe care acești alții le satisfac. Ăla nu are inteligența emoțională și altruismul necesare pentru a te înțelege ca om de sine stătător, cu bune și rele. Ăla a schimbat un robot de bucătărie cu anumite funcții (treabă prin casă) cu versiunea nouă și îmbunătățită (tu), dar nu s-a așteptat să existe și funcții lipsă.

Surpriză, oameni diferiți vin cu calități și defecte diferite, și trebuie acceptați ca atare.

Legat de comparațiile și reproșurile lui iubi, poți să:

a) îi amintești de fiecare dată văicărelile lui legate de fosta, în momentul când a părăsit-o. Se pare că menajul gratis nu e good enough for you, gigel, de vreme ce, iată, ești aici și nu acolo. De ce pretinzi lucruri pe care nu dai doi bani?

b) îi spui că drumul spre fosta e deschis nonstop din partea ta, dacă aranjamentul prezent nu îl satisface. Dar să te anunțe cu trei săptămâni preaviz, să îți dea timp să cauți alt sclav sexual și să apuci să-l scoți de la întreținere.

c) îi zici și tu de fostul tău care îți lăsa săptămânal în sertarul de bani o mie de euro pentru spart pe mici plăceri feminine. Și de fostul care îți dăduse card să cheltuiești cât vrei tu. și de fostul care te-a dus în croaziere prin toată lumea. În măsura în care el copiază comportamentul foștilor tăi, poate cooperezi și tu în a o imita pe fosta.

d) Îi explici frumos, omenește, că are iubită, nu menajeră, bucătăreasă și slugă. Dar aceste servicii sunt disponibile pe piață, contra cost.

Dacă îl vezi că persistă în a fi bou – unii înțeleg din prima, alții o țin pe a lor aiurea-n tramvai – încheie pur și simplu relația. NU e treaba ta să preiei obligațiile nici unei foste. Dacă e fostă, probabil că defectele au fost mai mari decât calitățile. Iar dacă nu au fost: de ce ai vrea să fii cu unul care ia calitățile ca pe ceva ce se cuvine lși se vaietă doar de defecte? Dă-l în morții lui.

Sper că ți-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Maria says:

    Te-ai combinat cu un om de proasta calitate, care inseala si barfeste. Lasa-l. Si lucreaza la propria ta integritate, nu mai participa la inselat si barfit.

  2. Gabriela says:

    V-ați mutat la tine??? :O
    În orice caz, bîrfa fostei e *întotdeauna* semn rău…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: