Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată remunerată. Subliniez: dacă nu vrei să scriu despre, nu-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.
Scrisorica de azi spune aşa:
***
Bună!
Sunt de zece ani intr-o relație pe care am avut-o imediat după divorțul de soțul meu. Pentru că atunci am vrut foarte mult să fiu cu cineva care să mă ajute să trec mai ușor peste angoasa părăsirii. Suntem de vârste apropiate și în prezent am trecut amândoi de 50 de ani.
Am început sa îl iubesc, de dorit nici nu se punea problema, deoarece întotdeauna era bine în pat. Au trecut repede acești zece ani, care, in opinia mea, au trecut frumos. Și eu și partenerul meu ne-am dezvoltat împreună, dar și separat. Am trăit cam 7, 8 ani fără probleme care să pună în pericol relația. Între timp, s-au întâmplat tot felul de evenimente. Cele neplăcute erau legate de faptul ca eu câștig mult față de el, că el nu este dispus să schimbe acest lucru, că nu avem planuri de viitor, că respinge ideea unei căsătorii, că doar eu iau decizii cu privire la ce fel ne- am putea distra împreună.
Au fost, desigur, reproșuri. Din partea mea pentru ce v-am scris mai sus, din partea lui reproșuri despre faptul ca nu l-am lăsat sa fie bărbat, ca am luat decizii fără sa îl consult. Toate aceste frecușuri ne-au îndepărtat, din păcate. Obișnuită să fiu curtată, am neglijat și am așteptat să o facă din nou, crezând ca e suficient să fiu gospodină. Deși am serviciu, am grijă de casă și de fata mea. Întotdeauna însă am fost ajutată la treburile acestea. Niciodată nu m-a lăsat singură.
Timp de 3 ani am dormit separați. Am avut încercări de a-l readuce in patul meu. Au eșuat. Am dat mesaje cu subînțeles: “nu mă mai vrei”. “Sunt urâtă” “sunt cam grasă pentru tine”. Nimic concret, doar vorbe. Nici nu s- a omorât să schimbe ceva. Degeaba scriam, degeaba vorbeam despre această situație dintre noi. Îmi spunea doar ca îmi place sa provoc discuții. Nicio atingere, nimic. Părea că-i convine că doarme-n singur in altă cameră. Primăvara aceasta însă am decis să-i spun că doresc să dormim împreună şi să facem din nou multe împreună ca în perioada bună. A acceptat cu răceală.
Am început să devin suspicioasă și nu m-am înșelat. Am renunțat la mesaje jalnice, am reluat firul iubirii și am luat-o de la capăt. Însă era prea târziu. Sătul de starea mea jalnică și probabil îndrăgostit de alta, a venit într-o zi și mi-a spus că nu mai are sentimente pentru mine și ar vrea să plece. Nu știu unde, că el nu are casă. Am început să plâng. Și ce sa vezi, am primit clemență: nu a plecat. În tot acest timp a stat în casa mea, cu mine, cu lucrurile părând să meargă bine. Am mers în excursii chiar. Într-o zi de la începutul verii şi-a uitat telefonul acasă. Iar eu am găsit ceea ce am căutat: “Nu am încetat nicio clipă să mă gândesc la tine…. Îmi lipseşti…. Îmi pare rău că te-am rănit”…. Nu erau mesaje pentru mine, desigur.
În plus, undeva in inima mea, stiam că se întâmplă asta. Am discutat cu el, a recunoscut totul și mi- a zis că s-a terminat deși sunt colegi de serviciu. Acum telefonul e la vedere. E lângă mine, e cu mine. Nu, nu cred ca problema e rezolvată. E un proces de schimbare. Încerc să mă port diferit. Acum avem relaţii intime, mai frumoase ca mai înainte, însă nu înțeleg de ce doar eu am tras de el, nu înțeleg de ce nu a plecat totuși, nu înțeleg cu ce s-a simtit cealaltă rănită și nu știu dacă să uit totul, crezând ca va fi bine.
Mulţumesc pentru posibilitatea de a vă scrie, aştept părerea dumneavoastră.
X.
***
Stimată doamnă,
Sunt detalii în care vă aprob şi detalii în care nu.
De exemplu, vă înţeleg perfect iritarea faţă de tipul de bărbat care ţipă că nu e lăsat să fie bărbat, dar, în acelaşi timp, nu are nici o iniţiativă sau contribuţie valoroasă care să certifice statutul pe care îl pretinde gălăgios. Am avut şi eu câţiva colaboratori aşa. Ţipau că nu sunt lăsaţi să strălucească, dar nici nu veneau cu vreo iniţiativă impresionantă, vreo idee brici, vreo resursă nouă, ceva care să mă facă să zic: Uite, domnule, un bărbat. Trăgeai de ei ca de cal mort să livreze minimul necesar şi suficient. Şi pe lângă asta, te copleşeau cu crize de muieri la ciclu, cum că ei ar trebui trataţi diferit.
Bine, bă, masculule feroce, dacă tot vrei tu să domini, ia domină toate aceste facturi şi toate aceste proiecte, şi mai domină şi ceva proiecte noi, care să ne aducă bani, nu să presupună doar bani de la mine. Domină în morţii mă-tii cu fapte constructive şi care să genereze valoare, că dacă domini doar cu smiorc, nu faci decât să te desconsider mai mult.
Diferenţa e că eu nu m-am lăsat blocată prea lung în toxicitate. Pa, la revedere, o viaţă frumoasă, rămânem prieteni. Pe Facebook, că timpul meu privat se rezervă activităţilor productive şi oamenilor care se mişcă, nu hoiturilor vii.
Partea la care nu vă aprob e acest fragment:
Am avut încercări de a-l readuce in patul meu. Au eșuat. Am dat mesaje cu subînțeles: “nu mă mai vrei”. “Sunt urâtă” “sunt cam grasă pentru tine”.
Stimată doamnă, acestea NU sunt mesaje cu subînţeles şi nici un bărbat din univers (sau femeie, for that matter) nu va simţi fiori de excitaţie, ci doar stres şi dezgust.
Nu, nu e excitant pentru un bărbat când o femeie se autodeclară urâtă sau grasă. Dimpotrivă. Acest tip de discurs culcă p… pe raza întregului municipiu Bucureşti. Cred că poate fi folosit şi ca lozincă antiviol. “Nu ţi se pare că sunt urâtă? Sunt atââât de grasă. Am aici acest colăcel. Şi uite, am şoldul drept mai gras decât cel stâng. Şi am şi bube în şanţul dintre buci.”
Te lasă violatorul în pace şi fuge în lume, numai să nu te mai asculte.
Mesaje cu subînţeles… Dar nevermind. Mi-aţi culcat şi mie libidoul în aşa hal cu mesajele dumneavoastră cu subînţeles, încât nici măcar nu îmi vin exemple. Ideea e că, pe seducţie, sunteţi zero absolut. Iar când o femeie nu ştie să seducă, e riscant s-o joace pe asta cu “vaaai, nu mă mai culc cu tine”.
Merge la 20 de ani, când frumuseţea e absolut irezistibilă şi gigelul e gata să renunţe la cam orice să nu i se refuze accesul la miracolul roz şi parfumat al feminităţii. Dar la 50, când chestiile se mai fleşcăie şi atârnă, genul ăsta de şantaj e penibil şi dă rezultat zero. Ca dovadă că şi-a găsit alta cu atâta uşurinţă.
Poate că abilitatea de a îmbătrâni cu graţie presupune a avea înţelepciune şi în viaţa intimă. Nu mai arăţi ca la 20 de ani, renunţi la manevre bazate pe modul în care arătai la 20 de ani şi încerci, de exemplu, comunicare deschisă, raţională şi argumentată. Pentru că respectul e atemporal.
Mbun.
De ce nu pleacă el? Pentru că e constrâns financiar. N-are casă, cu munca nu se omoară, iar aranjamentul cu dvs. e convenabil.
De ce doar dvs. aţi tras de el? Pentru că, după cum spuneţi mai sus, aceasta e dinamica cu care l-aţi obişnut. Mereu numai dvs. aţi făcut planuri şi mereu dvs. aţi iniţiat lucruri. Aveţi o relaţie de tip provider – sugar baby, unde dvs. sunteţi providerul.
Şi probabil că nici nu-şi doreşte un tip de relaţie în care să contribuie mai mult pentru că, în ceea ce vă priveşte, e interesat doar de ceea ce poate obţine în condiţiile date. Dacă e să investească, o va face cu cealaltă, de vreme ce pe ea o copleşeşte cu mesaje.
Cealaltă s-o fi simţit rănită de ceva conflict al lor despre care nu avem date în prezent. Orice cuplu, oficial sau nu, se mai ciondăneşte. Nu ştim pe ce temă şi nici nu consider că e important pentru noi.
Să uitaţi totul? Nu recomand. Omul s-a reorientat emoţional o dată şi probabil că va recidiva. Sigur, de la 50 în sus nu îl mai ajută organismul ca în tinereţe, dar ne e clar că vede această relaţie ca pe casa de pensii. Soluţia sigură la bătrâneţe.
Pe de altă parte, spuneţi că vine în excursii, sexul a redevenit ok, vă ajută cu lucruri, şi nu ştiu dacă de la o anumită vârstă în sus, toate acestea nu sunt ceva mai importante decât marea iubire de telenovele.
Dacă situaţia din prezent vă mulţumeşte – mie mi se pare că da – poate că ideea ar fi să vă concentraţi pe a crea un climat plăcut, armonios şi lipsit de tensiuni inutile, în măsura în care mai sunteţi interesată de el. Şi dacă ţineţi neapărat. să-i propuneţi să vină cu iniţiative legate de diverse lucruri. Iar dacă vine, arătaţi-i apreciere. Aşa modelăm oamenii spre comportamentul dorit, nu pisălogindu-i cât e ziua de lungă.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Sh*t They Say