Zilele astea, am încercat să mănânc mai sănătos, în ideea de a da niște kilograme jos. Prompt, social media a început să-mi arate reclame la magazine naturiste, bio și vegane.
Mă frustra chestia asta și la veganii de pe instagram, dar nu mă voi duce să le spun ce să facă. Dar pot rantui la mine pe site, și o voi face.
Eu am dus un stil de viață vegetarian timp de trei ani. Am mâncat produse pe bază de plante și produse lactate. Am făcut-o din compasiune față de animalele sacrificate pentru carne. Urăsc termenul “sacrificat” în context, by the way. Nu e nici un sacrificiu. E uciderea cu sânge rece a unui animal să crăpi tu în tine.
Am cedat la un moment dat, într-o iarnă grea, când eram răcită cobză, în faţa unei oale apetisante de ciorbă de pui, şi de atunci, duc un stil de trai pe care l-aş defini drept 80% ovo-lacto-vegetarian, cu câte o pulpă de pui adăugată ici şi colo, de poftă.
Dacă mă gândesc la modul de viaţă vegetarian pe care l-am dus eu, pot să spun că a fost un exerciţiu de autocontrol şi de educare.
Nu mai poţi arunca 5 lei în primul automat, pentru un sandviş probabil expirat, trebuie să investeşti nişte timp şi planificare, iar acesta e un lucru bun. Pentru că nu mai cedezi nici poftelor de moment, de genul uite ce şuberek mişto şi aburind scoate patiserul din colţ din cuptor. Renunţi la crăpatul impulsiv în tine, şi începi să înveţi despre proteine vegetale, despre modul în care trebuie să le introduci în dietă, pentru a nu leşina de foame la două ore după ce ai mâncat, şi volumul mare de vitamine şi minerale din legume şi fructe te face să te simţi extrem de fresh şi radiant de sănătate.
Pentru că, stimat auditoriu, cam asta am înţeles eu prin “stil de viaţă vegetarian”. Sigur, rădeai telemea deasupra, dar TE ORIENTAI ÎN PRIMUL RÂND SPRE MULTITUDINEA DE GUSTURI, AROME, TEXTURI, pe care ţi-o pun la dispoziţie plantele. Da, sunt delicioase. Da, după ce ţi se eliberează papilele gustative de toate aromele fake şi glutamatul de monosodiu din toate snackurile de supermarket, descoperi cu surpriză bogăţia aromelor naturale şi te simţi ca şi cum ţi-ai fi revenit dintr-o dependenţă de droguri.
Cu ce am rămas din experienţa vegetariană?
Încă mănânc predominant legume, crude, în salate, sau trase la abur, foarte rar sotate; le combin cu ierburi aromate pe post de condimente, suc de lămâie, iaurt, un pic de muştar artizanal cu boabe (care are mai puţini agenţi de emulsifiere, afânare, plm decât ăla cremos de 2 lei din magazin), adaug diverse seminţe, boabe, nuci, şi desigur brânză şi ouă pentru proteine.
Destul de etic.
Dacă le iei mai scumpe, cu garanţia că ăia şi-au tratat frumos găinile, vacile, oile, eu cred că am corespuns dezideratului etic şi m-am hrănit decent.
Dar veganismul pe care îl văd eu în ultima vreme e aşa:
Ne dăm vegani, în timp ce încercăm să reproducem chimic, cu un grad ridicat de procesare şi substanţe artificiale, toate produsele din carne care ne plăceau.
Practic, căutăm o variantă de a sta şi cu P/%@ -n c&#, şi cu sufletu-n rai.
Rezultatul e o nutriţie de să-ţi baţi copiii cu covorul ud.
Ceea ce influienkerii pe de instagram numesc “miere vegană” e pur şi simplu zahăr procesat. Zahăr, de care eu fug de când mă ştiu, pentru că, după 30, apar tendinţele de îngrăşare şi, dacă, pentru tineret, “abţine-te de la dulciuri” înseamnă “nu mai mult de o tablă de ciocolată, ok, poate şi o pungă de bomboane umplute cu cremă pe zi, şi nu mai mult de trei felii de tort la o zi de naştere”, pentru oameni trecuţi de 30, “abţine-te de la dulciuri” înseamnă “NU MAI MÂNCA DULCIURI, ÎN MORŢII MĂ-TII”.
Asta dacă vrei să menţii numărul de kilograme.
Ceea ce influienkerii de instagram numesc “unt vegan”, bunică-mea numea “margarină”. Margarină, plină de grăsimi trans, unul dintre cele mai toxice alimente pentru organismul unui om. Grăsimile trans îţi măresc colesterolul “rău” (LDL), contribuie la depunerea lipidelor în artere şi cresc riscul pentru boli de inimă şi atac cerebral.
Apoi, m-am uitat la nişte “cârnaţi vegani”, pe care producătorul îi recomanda drept “înlocuitorul perfect pentru carne”.
Primul ingredient: Seitan. Din ce e făcut ăsta? Din grâu.
Păi tu-ţi morţii mă-tii, eu nu mănânc pâine de minimum 5 ani, să îmi ţin greutatea sub control, şi tu îmi bagi grâul înapoi în dietă, sub formă de “cârnaţi vegani”?
Ia, hai, marş!
“Dar ai încercat Verdino, Lorena? Verdino e mama alimentaţiei vegane, bio şi sănătoase. Ei au proteine din mazăre”.
OK. Să căutăm împreună cârnaţi de la Verdino. Iată lista de ingrediente, verificabilă aici.
“Apă, ulei vegetal de floarea-soarelui, 17% proteină de mazăre, agent de îngroșare: metilceluloză, fibră de mazăre, amidon modificat, aromă, condimente, sare, pudră de sfeclă roșie, extract de condimente, extract de ceai, extract de paprika, aromă de fum, antioxidant: acid ascorbic; conservant: sorbat de potasiu; membrană artificială comestibilă: stabilizatori (alginat de sodiu, clorură de calciu).
Poate conține urme de: soia, gluten, țelină, muștar, fructe cu coajă lemnoasă.”
Remarcăm cum uleiul e al doilea ingredient, plasat înaintea proteinei din mazăre? Deja îmi simt colesterolul ţipând. Amidonul ăla modificat înseamnă că un aliment care era menit să-ţi furnizeze proteine îţi strecoară în dietă şi carbohidraţi despre care nu a fost vorba, deci, dacă ţii o formă oarecare de keto, aici îi spui “pa” şi ai ieşit din cetoză (procesul prin care corpul consumă depozitele de grăsime ale corpului, pentru energie.)
Şi ce e mai grav, toate astea: agent de îngroşare, aromă de fum, conservant, stabilizatori, sunt tot atâtea E-uri.
Practic, varianta asta trendy de veganism, care înseamnă să mănânci tot ce mâncai şi înainte, dar în versiuni “vegane”, e la fel de dăunătoare pentru organism cum e fast – foodul.
Sigur, fiecare mănâncă ce vrea, cât vrea, cum vrea.
Dar măcar să nu ne minţim legat de beneficiile pentru sănătate. Respectiv ravagiile pentru sănătate, în acest caz.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.



Buahahahahah o purcica supraponderala vorbeste despre veganism 😂😂😂 am trait s o vad si pe asta…
Edi, maimuță ineptă, o confunzi pe doamna mă-ta cu autoarea acestui articol.
Nicu, pentru genul lui de gunoi prost, tot ce nu e piele și os și se nimerește să aibă vagin e lătrabil.
@dobitoc sugător de șosete: o să mă intereseze să fiu piele și os pentru curul prost de tine când o să-mi plătești contract de imagine care să reglementeze cum arată actrița Lorena Lupu at all times. 5000 de euro lunar pentru o firmă normală, 10.000 de euro lunar pentru tine, ca bonus de oligofreneală.
Văd de la tine contractul ăsta de 10.000 de euro pe lună, lătrăul pulii? Până atunci, marș în morții tăi.
Mănânc 2 kilograme de carne de porc pe săptămână (pulpă și uneori spată), încerc să am un 4.000 de calorii pe zi că să rămân pe loc cu greutatea (80 kg). Pe lângă carne mai sunt permanent 2 kilograme de fasole (merge cu carnea), și unul de orez (îl mănânc cu gem, eu il fac, 33%zahar, 66% fruct, înainte de fiert. Consum – 3 sau 4 kg pe săptămână – în el sunt 2 kg de zahăr garantat, la fiert scade apa din fructe, nu zaharul). Funcție de situație, meniul nu acoperă necesarul energetic zilnic, și mai suplimentez cu arahide, omlete sau napolitane.
Cantitățile sunt valabile pentru când lucrez, in perioadele când stau acasă se poate împărți si la 5 ce am zis, ajung bine de tot sub mia de calorii pe zi, dar nici nu ma scol din pat.
Nu pot decât să mă mir de ce consum redus au unii, și cum vorbesc cu ură de zahăr în special, apoi de uleiuri, și nu în ultimul rând de carne, fără acestea nu aș fi bun de nimic, sunt bazele pe care îmi sprijin toată activitatea. Bine, eu lucrez pe șantier, unde nu face față excavatorul și macaraua, preiau eu – alea nu fac orice, noi da.
Despre sănătate, ăia interesați cu adevărat de ea, învestesc în legume, și eventual fructe. Pun puțin peste o suta de kg de roșii la congelat pe an (le bag in mâncare), cca 3 kg de leuștean si 3 kg de pătrunjel, 2 kg ardei iute (consumuri anuale), pe săptămână consum un 750 gr de ceapă (tot in mâncare o bag, asta nu e bună multă, că miroși urât apoi, îți iese prin piele sulful din ea), un 500 gr morcovi. Pe anul ăsta am 20 kg de ardei gras congelat (merge în supe chioare, fără carne, câteva legume și condimente, le mănânc “ca să-i dau spălare” la burtă). Anual am 1-2 kg de cătină, eu o culeg, ma duc special după ea. Pe parcursul anului mai bag fructe de sezon, de obicei mere că se găsesc mereu, la preț acceptabil. Uneori mai bag iaurturi.
As vrea in alimentație nucă, brânză, pește, banane și miere, dar sunt alimente cam scumpe pentru moment, vedem pe viitor.
Tine de marketing toata chestia asta. Este un fel de ai atrage pe cei care se gandesc sa le renunte la carne dar parca nu ar face direct saltul brusc la “dieta ca la carte” si uite asa se pica in aceasta capcana. Maine poimaine o sa apara si ceafa de porc vegana.
Dacă marketingul nu ar promova chestiile alea ca mâncare sănătoasă, chiar nu mi-ar păsa.