Feminizmul de paradă și societatea

Se pare că a început să plouă din nou cu comentarii la textul meu despre domnișoara care expunea păduricea pe net în semn de feminism. Și vom numi asta feminizm, ca să existe o distincție clară.

Există feminismul, adică: lupta pentru egalitatea de șanse, pentru dreptul la educație, vot, decizii de sine stătătoare, un tratament demn, practic pentru extragerea femeii din ipostaza de mobilă care trece prin proprietatea tatălui în cea a unui potențial deținător, din ipostaza de sclav casnic bătubil că n-a pus destulă sare în ciorbă.

Prin feminizm, vom înțelege parada de sine însele a unor dudui care nu erau cine știe ce oprimate de cam nimeni, care vor foarte tare să se revolte, dar nu prea au împotriva a ce, și nici nu pun mâna pe o carte, un articol, o discuție cu o problemă reală, ci se cramponează doar de rahaturi mici și fără vreo importanță sub soare, ca de exemplu epilat, machiaj, îmbrăcăminte sexy și alte futilități similare.

Pentru că partea amuzantă știți care e?

Și epilatul, și tocurile, și rochiile scurte, și machiajul strident, au apărut TAMAN ca expresii de emancipare a femeii.
Țața Floarea din Fundul Chizdișului, nevastă bătută cu regularitate de trei ori pe săptămână, nu e nici epilată, nici machiată, nici etc., să se supună pretențiilor patriarhiei. Dimpotrivă, arată cât se poate de natur. Că dacă ar face cel mai mic gest de cochetărie, ar bate-o Gicu de i-ar suna apa în cap, că sigur vrea să placă cuiva.

De la un punct încolo în căsătoria tradițională, nu mai vrei ca nevasta să fie frumoasă, pentru că nu mai vrei sex cu ea; vrei să arate cât mai la locul ei și ușor de ignorat, să nu o dorească altul.

 

Mbun. Și acum să râdem un pic de cum evoluează feminizmul de paradă, în raport cu societatea. Prescurtat: FP.

FP: Voi vreți să mă țineți blănoasă și urât mirositoare. Vreau să mă epilez!

Societatea: Da, ok. Să facem saloane de manichiură, pedichiură, epilat.

FP: Nu se poate, voi mă persecutați așteptându-vă să fiu epilată. Bărbații de ce nu se epilează.

Societatea: Pentru că ei nu și-au dorit asta. Dar ia să facem ceva în acest sens. Pam-pam, uite, se epilează și bărbații.

FP: E inadmisibil, ăștia vor să ne concureze pe noi, femeile. Jos muiercea.

Societatea: Atunci facem mișcări neomasculine și alt-right, numai cu masculi feroci ai dracu, de crapă testosteronul în ei.

FP: Văleu. Ăștia sunt un atac la adresa drepturilor mele și vor să mă țină în bucătărie, desculță și gravidă!

Societatea: Pffff…

FP: De asemenea, vreau să mă machiez și să fiu frumoasă, nu ca urâtele alea de la țară, care-s babe la 24 de ani.

Societatea: Dar frumusețea naturală…

FP: Hai, recunoaște că-mi predici frumusețea naturală din zgârcenie. Eu nu merit să fiu frumoasă, nu? Doar să stau la cratiță și să fac ciorbă.

Societatea: Ok, ok, facem o industrie a frumuseții.

FP: Cum? Să mă machiez? Vreți să mă presați într-o formă de frumusețe convențională!!

Societatea: Gata-gata, nu mai vrem nimic. Numai te rugăm, încetează să te mai vaieți.

FP: Mă simt neglijată!!

*

Nu mai bine lăsăm feminismul liber de toate aceste fițe și fasoane complet individuale, care nu fac decât să ducă ideea în ridicol?

Poartă tocuri. Sau nu. Machiază-te. Sau nu. Poartă tufiș. Sau nu. Dar nu le transforma în probleme de feminizm. Fă-le simple opțiuni de lifestyle, ceea ce, de fapt, chiar sunt.

Altminteri, la pariu că dacă societatea cedează și decide că moda trebuie să fie floaca împletită spic, gașca asta de feminizte vor sări instant să se afișeze în  social media cu fundulețul lor frumos, proaspăt epilat?

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Googul says:

    numai quizde, quizde care n-au probleme, quizde care-si fac probleme, quizde care se supara ca se plictisesc daca n-au probleme, pste tot quizde

  2. jademan says:

    Feminizmu’ paradit.

  3. bumblebee says:

    Ma bucur ca ai adus din nou subiectul in discutie. M-am mai gandit la asta de la articolul tau precedent si
    1. Nu este doar o optiune de lifestyle, oricat am vrea sa fie asa de simplu, si nu poti spune ca nu intereseaza pe nimeni cum alegi sa procedezi cu parul de pe corp. Pur si simplu incearca sa mergi la piscina, la sala de fitness, in vestiar, sau pe strada intr-o zi de vara cu fire de par crescute de 3mm. N-ai cum sa nu atragi priviri sau chiar comentarii nedorite, si atunci esti nevoita sa induri durerea epilatului doar ca sa nu mai primesti atentie nedorita.
    2. Lately, cu cat familia in cauza e mai traditionala, cu atat mai mult femeia incearca sa fie trophy wife, pentru ca Gigel nu mai e supus presiunii sociale de a fi stalpul familiei. Si daca femeia nu mai arata ca la 20 de ani, o paraseste. Acum lucrurile arata exact invers decat la inceputurile feminismului: e un gest de emancipare sa indraznesti sa fii naturala, cu riscul de a nu le face pe plac unor Gigei care nu inteleg, de exemplu, ca procesul natural de imbatranire poate fi frumos si armonios.
    Da, feminismul era despre dreptul la implicare politica, educatie, munca. Dar din pacate schimbarile astea nu au anulat pt multe femei rolul lor la cratita, odata cu ele. Si daca adaugi asteptarile ca femeia sa fie mereu ca scoasa din cutie, o femeie “traditionala” are acum 3 roluri de indeplinit in loc de 1, desi ziua are tot 24h. Postarile usor ridicole cu picioare paroase au ca mesaj faptul ca decizii legate de aspectul fizic ar trebui sa fie privite de societate ca o optiune, nu o obligatie si din punctul meu de vedere nu sunt asa de socante sau dezgustatoare.

  4. Lorena Lupu says:

    Şi de ce te-ar interesa genul ăla de Gigel care vrea asta de la tine, in the first place? E criteriu preemptiv de uşuire.

  5. blahibas says:

    Daca citesti comentariile la posturile tipei, poate o sa te duca capu de ce e problematic, faptul ca ea a decis sa nu se epileze. Este insultata nu pentru ca cineva judeca pozitia ei femista dar pentru ca a decis sa aibe par pe ea.

    Exista o istorie substantiala care leaga feminismul si epilarea, de vreo 40 de anisori. Poti sa citesti singura despre asta, google is your friend.

    Dar na, nu e vina ta, traiesti intr-o societate de cacat, si oricat incerci, e greu sa te ridici prea mult.

  6. Lorena Lupu says:

    E insultată nu pentru că a ales să nu se epileze, ci pentru că a ales să se dea rotundă cu asta pe internet. Când te umfli în pene cu lucruri fără însemnătate reală, lumea o să râdă de tine. Indiferent dacă ești femeie, bărbat sau extraterestru.
    Și faptul că pe google se găsesc niște prostii nu face legătura între feminism și epilare legitimă. Așa, pe google găsești și teoria pământului plat. Gândește cu capul tău, nu cu google.

  7. blahiba says:

    Google e o unealta. La fel ca tastatura. Unii scriu rahaturi, altii scriu chestii relevante. Unii sunt jezebel sau vice, altii sunt the sun. Toate sunt scrise cu tastatura, si sunt pe google. Tu alegi cum sa folosesti tastatura sau google. Cu capu se alege, da.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger