Poșta redacției: Prieteni fără beneficii

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Dragă Lore, 

Te salut din orașul X, unde ai un fanclub foarte mare. 

Problema mea e că mi-am pierdut cel mai bun prieten.  Făceam totul împreună: stăteam împreună la cursuri, dacă lipsea i le dădeam pe ale mele și dacă lipseam eu mi le dădea pe ale lui; ne împrumutam reciproc bani la nevoie; mergeam la filme vechi și la petreceri, vorbeam orice. Pe scurt, eram cei mai buni 

Acum două săptămâni, prietenul ăsta al meu m-a invitat în oraș. A luat un aer oficial și mi-a zis că e foarte îndrăgostit de mine și că ar vrea să fim împreună. Eu m-am simțit mai prost decât oricând și am căutat să-i explic că nu mă interesează din punct de vedere emoțional, și că suntem atât de buni prieteni, încât ar fi ca și când aș ieși la un date cu tata. 

De atunci, s-a supărat și nu mai răspunde la telefon. Mie îmi pare rău de prietenia care a fost, mi-ar plăcea să revenim la punctul 1, dar nu știu ce să fac. 

Ce mă sfătuiești? 

X.

*

Dragă X.,

Aș avea un singur sfat: lasă-l în pace.

Dacă ăla se lăbea noaptea cu gândul la tine, oricum n-a existat o prietenie in the first place. Prietenia e non-erotică prin definiție. Sau nu e prietenie.

Te-ai simți confortabil să o arzi cu unul știind că ăla tocmai îți interpretează orice gest nevinovat drept un semn de atracție sau ceva de genul?

Nu-i hrăni fanteziile, dacă nu ești atrasă de el. E o cruzime inutilă.

Caută-ți prieteni care au capacitatea să fie prieteni. Nu toți oamenii pot, și dacă nu pot, nu e cazul să-i obligăm.

Știu, e un pic dificil până găsești alt BFF cu care să te ajuți la bani și cursuri, dar nu imposibil.

Sper că ți-am fost utilă,

Lorena.

Foto: pixabay.com.

***

Îţi place Poşta redacţiei? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

14 Responses

  1. Cred că e mare păcat să fie băgați toți bărbații, așa, la grămadă, în malaxorul refuzurilor în serie, de parcă am fi niște unelte dispensabile, numai bune de aruncat la gunoi, de parcă lumea asta ar fi mult mai bună fără noi, bărbații fiind, se înțelege, o pacoste by default, un dat aprioric de care trebuie scăpat cât mai repede. Nu poți știi care a fost dinamica dintre ei; poate omului i-a luat ani până să își facă un dram de curaj să-i spună că are sentimente pentru ea. Și mai e ceva: atracția sexuală pentru o femeie, asta nu ți-o poți comanda, ca bărbat; cel mult, o poți ține sub control. Și atunci, ce te faci dacă ai o sumedenie de puncte comune cu o fată, vine o împrietenire naturală, o interacțiune frumoasă din care câștigă amândoi, dar atracția sexuală e acolo, bat-o vina, și te gâdilă, și te chinuie precum un fluturaș pervers? În liceu mă îndrăgostisem lulea de o fată de care m-am apropiat foarte mult, apoi, într-un moment al ei de vulnerabilitate (se despărțise de prietenul ei), am rugat-o să-mi dea și mie o șansă. Mi-a spus că nu vede în mine decât un frate mai mare, ne-a durut foarte tare pe amândoi noua dinamică, dar am reușit să rămânem prieteni și ținem și acum legătura, după aproape 20 de ani. La vârstă adultă, 30+, am mai pățit o astfel de îndrăgostire de o altă fată, cu care s-a legat, la fel, o chimie naturală de amiciție, colaborare, interese comune, spune-i cum vrei. Trebuie să-ți spun că și acest al doilea refuz a fost atât de dureros, am suferit atât de mult, m-a durut atât de tare încât mi-am jurat să nu mai fac astfel de propuneri niciodată, niciunei femei. De-aia dor exprimările astea atât de fruste, cu labe nocturne, și fantezii porcoase și tot tacâmul. E mare păcat dacă o femeie, sau femeile, înțeleg numai atâta lucru din propunerile sau din îndrăgostirea bărbaților. Pentru mine e încă o confirmare și un motiv în plus de a rămâne, pe viitor, singur. Scuze pentru lungimea mesajului, dar te urmăresc și eu de foarte multă vreme și am găsit în postările tale multe indicii utile despre psihologia femeilor. Însă genul ăsta de duritate în respingere pe mine, unul, mă determină să mă închid, pentru totdeauna, în carapace. Afară e o lume mult prea dură pentru fraieri ca mine.

  2. Niki Vranceanu says:

    În general, prieteniile dintre bărbați și femei sunt mai rare și se leagă de obicei când prietenii sunt indisponibili sexual unul pentru celălalt. Ori fiecare dintre ei e în câteo relație, ori prietenia se leagă între doi colegi de muncă, ori fiecare dintre ei știe (încă de dinainte de a începe prietenia) că nu se califică pentru a intra în aria de futabilitate a celuilalt, ori e o prietenie legată pe internet ori între oameni aflați la distanță etc. Sunt necesare condiții speciale 🙂 și, poate mai ales, o anumită experiență de viață. Îmi e greu să cred în prieteniile dintre bărbați și femeie sub 35 de ani. Hai să fiu îngăduitor și să zic 30.

    Contrar filmelor romantice, din astfel de prietenii foarte rar se ajunge la o relație amoroasă, pentru că fiecare a identificat deja la celălalt trăsături pe care nu le-ar dori la partenerul său sau obiective incompatibile cu planurile sale. Se poate ajunge la sex, dar, de cele mai multe ori, se poate trece ușor peste accident ori (mult mai rar) se poate lega o prietenie cu beneficii …sporadice.

    Mai dese sunt falsele prietenii, când unul e interesat de o relație cu celălalt, iar celălalt știe asta, dar îl ține îb friend zone pentru beneficii nesexuale. E util să ai pe cineva de la care să împrumuți un curs, ori ceva bani. E fain să ai pe cineva cu are să mergi la o petrecere, să te poți combina cu cine vrei, iar la nevoie să poți respinge avansurile necunoscutelor/necunoscuților motivând că ești cu prietena/prietenul.

    În cazul pacientei tale, cititndu-i misiva, flerul îmi zice că ea a știut de la început că individul e cumva atras de ea, dar i-a fost comodă situația de a mai avea …încă un tată. Că tot zicea că a ieși la o înmtâlnire i se pare ca și cum ar ieși cu taică-su.
    Eu bănuiesc că ea a știut că tipul e tras de ea, deși ea nu era interesată de el, dar s-a complăcut în situație. Iar dacă e așa, asta nu e prietenie, e parșivenie! Și bănuiesc că e așa pentru că ea, din text, nu pare preocupată de orizontul emoțional a prietenului care voia mai mult, nu e preocupată să găsească cel mai comportament pentru a-i fi ăluia bine. Ea e preocupată să dea reset și să se întoarcă „la punctul 1”, unde ei îi era extrem de confortabil.

  3. Lorena Lupu says:

    Ciprian: Cum adică: “băgați toți bărbații, așa, la grămadă, în malaxorul refuzurilor în serie, de parcă am fi niște unelte dispensabile, numai bune de aruncat la gunoi”?

    Ăla s-a trezit peste noapte că vrea un bonus peste prietenia normală, când nu l-a primit s-a dat dispărut și tot el ar trebui cumva compătimit?

    Sau dacă cel mai bun prieten al tău se trezeşte peste noapte că vrea să vă şi futeţi, tu subit îi datorezi sex, după logica ta?

    Niki: WTF? Oamenii aveau o PRIETENIE. Ştii noţiunea de PRIETENIE? Îţi spune ceva?

    Cel mai bun prieten al tău, cu care aveai o PRIETENIE, se trezeşte într-o zi să-ţi spună că te-ar şi fute. Tu, ghinion, nu eşti atras. E treaba ta să fie ăla confortabil???

    BREAKING NEWS: nu e.

    “Îi era ei confortabil şi atât” să aibă o prietenie? Aplică imbecilitatea asta apoteotică la ideea cu prietenul tău ipotetic care se trezeşte într-o zi că s-ar fagoţi cu tine şi dă-ţi singur seama ce tâmpenie ai emanat.

  4. Lorena, este foarte probabil ca ăla să nu se fi trezit peste noapte că vrea sex drept bonus. O să mă dau pe mine drept studiu de caz, pentru a nu rămâne în zona sterilă și lipsită de riscuri, dar mai puțin productivă, a generalizărilor. În cazul prietenei mele din liceu, sexul a fost ultimul lucru la care m-am gândit când mi-am făcut curaj să-i propun să fim împreună; suferea cumplit într-o relație care nu mai avea niciun viitor. Propunerea mea a fost una onestă și cavalerească, poate de aceea ne-a durut atât de tare pe amândoi, însă, la aproape 20 de ani de atunci, continuăm să ne vedem și să povestim, de 2-3 ori pe an, la o cafea. Dacă omul nu îi răspunde la apeluri, nu înseamnă că e bosumflat că nu i s-a oferit sexul despre care crezi tu că el crede că i se cuvenea. E posibil să sufere ca un câine, gândindu-se că și-a pierdut prietena și purtând, pe deasupra, și povara respingerii. Care doare ca dracu și în cazul bărbaților (mă refer la oamenii serioși, nu la combinatozaurii de ocazie), oricât de incredibil și imposibil de crezut sau de procesat pare. Dacă omul a devenit, în timp, cel mai bun prieten al fetei, înseamnă că și-a dorit de la ea și a văzut în ea mai mult decât o partidă (sau mai multe) de sex. Sper să aibă amândoi puterea și maturitatea să-și salveze prietenia; dacă el s-a îndrăgostit de ea, e posibil ca ea să fi trecut pe lângă un posibil partener de viață. Iar ăștia sunt mai greu de găsit (și, în general, cam timizi și prea puțin spectaculoși, pentru că relaționează pe mize mari, în orice caz mult mai mari decât o partidă de amor). Că de ăia răvășitori, geluiți, gonflați, musculoși, plini de dume la purtător, e plin târgul.

  5. Morbo says:

    Omu i-a zis ca s-a îndrăgostit, tu ca “se labea” și ca “voia s-o futa”. De unde atât cinism? Chiar e destul de pur sentimentul , în cazurile astea. Asa e când ești tânăr și prost. E mai mult decât atracție fizica, nici nu mai e atractia fizica în prim plan. Ca dacă ar fi fost vorba de asta, poate nici nu ar mai fi încercat dacă vedea ca nu e scânteie reciproca din prima. Dar ți se pune o ceața pe creier 🙂 și supărarea de după la fel apare, nu trebuie sa fii obsedat sexual. Doar disperat după afecțiune.

  6. Lorena Lupu says:

    Ciprian: Acum pune-te şi în ipostaza persoanei căreia i se face propunerea. De ce se presupune că ar trebui să te combini un om care NU TE ATRAGE, doar ca să nu te încarci de “povara respingerii”?
    Iar povara respingerii se mai şi anticipează şi se evită. Mă prind în exact douăzeci de secunde cine e atras de mine pe bune şi cine e doar amical.
    Partea cu partenerul de viaţă nu prea o decizi tu pentru altul. Tu te crezi partenerul ideal de viaţă, dar de ce faci dacă celălalt nu te vede aşa?

    Morbo: Cinismul vine din numărul de prietenii pe care le-am construit în ideea de sprijin reciproc şi de la care numai de sprijin nu am avut parte.

  7. Morbo says:

    Mda, de acord, rezultatul e acelasi de multe ori, și cu obsedații sexual și cu disperații după afectiune

  8. Lorena, cred că e bine să lăsăm loc și de nuanțe. Rămân la părerea că omul în cauză și-a dorit mai mult decât o simplă partidă de sex. Foarte probabil să se fi îndrăgostit de fată pe parcursul prieteniei lor. Eu nu aș eticheta, din start, ca nule, acele prietenii în care există o atracție sexuală latentă. Pe măsura maturizării, oamenii învață să-și țină sub control puseurile erotice, pentru că există lucruri mult mai bune de împărtășit între un bărbat și o femeie decât schimburile de fluide, de la plimbări și conversații de calitate, până la suport emoțional reciproc. Apoi, nu mă refeream la partenerul ideal de viață, ci la un posibil partener de viață. Ca om trecut prin experiența unei relații de durată (15 ani), îndrăznesc să cred că nu-i întâlnești pe toate gardurile, iar sincronizările care duc la proiecte de viață sunt, din nefericire, parcă tot mai greu de realizat într-o societate în care, și bărbați, și femei, ne poziționăm mai degrabă în tranșeele neîncrederii. În rest, numai bine, Poșta redacției e rubrica mea favorită și îmi place modul analitic și detașat în care tratezi lucrurile.

  9. Lorena Lupu says:

    indiferent ce și-a dorit, dacă a dispărut din secunda în care n-a primit, prietenia ESTE nulă.

  10. Radu says:

    Am fost in situatia asta, m-am indragostit de o amica pe care o admiram foarte mult — e inteligenta, super amzanta, sarcastica, curajoasa, harnica, descurcareata si decisiva.
    Si i-am spus, pentru ca desi tineam foarte mult la prietenia noastra nu mi se parea corect sa nu-i spun; i-am spus fara vreo intentie ulterioara, ce a urmat a distrus prietenia, in mare din vina mea, ca nu-s curajos si decisiv si parolist.

    Dar ma amuza teribil faza cu labitul si reactiile barbatilor la acuzatia asta.
    Totusi trebuie spus ca barbatii se labesc cu gandul la colege si prietene pentru care n-au nici un sentiment romantic, pe cele pentru care au sentimente le pun de obicei pe cate un piedestal la care sexul nu ajunge.

  11. Morbo says:

    @radu
    Exact 🙂 când dispare labitul e de rau

  12. Radu says:

    @Morbo

    El voia mult mai mult decat sex, dar ea are dreptul sa vrea mult mai mult cu un altul cu care sa vrea si sex.

    Dar barbatii aud doar partea cu “nu vrea sex cu mine, curva frigida ce e”.

    De asta zic ca reactia barbatilor e amuzanta, ca intr-un fel cramponandu-se de faza cu fanteziile nocturne intaresc involuntar ideea ca de fapt sexul era problema centrala.

  13. Gelu Voican Voiculescu says:

    Prietenie intre barbati si femei nu se poate (decat daca sunt neatragatoare si cumva ai nevoie de ceva – de cursuri la facultate poftim). Daca o arzi prea mult in preajma unei femei prezentabile clar vrei ceva (mai mult) de la ea. Foarte bine a facut baiatu` doar nu era sa-si piarda vremea.

  14. Lorena Lupu says:

    Ăștia care gândesc ca tine merită să nu primească nimic din ce au nevoie, de la absolut nimeni. Nici măcar cursuri de la facultate.

    Dacă femeia este utilă doar din perspectivă vaginală, vagin contra cost și zero ajutor în rest. Până învață și gunoaiele misogine ca tine că femeile sunt oameni.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger