Poșta redacției: Unde am greșit?

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Buna, Lorena!

Ma numesc X si am 23 de ani.

Te citesc de mult timp si mereu am gasit foarte inspiring modul in care scrii, cu precadere impresionandu-ma obiectivitatea cu care raspunzi diversilor cetateni care ti-au scris la posta redactiei. Am oscilat mult daca sa iti scriu si eu sau nu, stiind ca esti o tipa poate mai dura, care spune lucrurilor pe nume, dar tocmai asta cred ca e ceea ce am nevoie. Asadar, o sa insir aici o chestie care ma macina de cateva luni:

In anul 1 de facultate m-am imprietenit cu o colega de grupa. Legatura dintre noi am simtit ca se dezvolta natural, foarte rapid, simtind ca am gasit in ea niste lucruri pe care le admir foarte mult: inteligenta, carisma, simtul umorului si empatie (sau cel putin asa credeam la vremea aceea).

Eu m-am cuplat in anul 1 cu un baiat care era foarte toxic si am stat cu el aproximativ 3 ani. Privind retrospectiv, realizez ca am avut si eu my fair share of shit cu care am contribuit la aceasta drama continua si lucrez in fiecare zi la mine pentru a scapa de propriile mele tendinte toxice. Long story short, tipul era super obsedat de familie, primea telefoane de la mama si fratele sau non stop. Statea cu mine sa invatam in timpul facultatii si ieseam in oras, dar in vacante mereu o taia inapoi acasa la ma-sa in alt oras, desi stia ca pentru mine era foarte important sa facem o excursie impreuna. Avea scuze gen “mama nu s-ar simti ok cu asta” si sincer (stiu acum ca am fost proasta), am adunat faze de astea in mine, vazand ca nu ma aflu nicicum pe lista lui de prioritati (in modul in care mi-as fi dorit sa fiu, sa avem o legatura profunda etc. Totul simteam ca era superificial, desi timpul petrecut impreuna era mult cantitativ. N-o sa detaliez, dar ideea e ca orice voiam ce ar fi presupus mai multa implicare din partea lui, mereu exista o scuza pentru mine (mama, tata, fratele, nu sunt bani, am planuri cu ai mei, am planuri cu prietenii deja etc). Total neasumat. Ideea e ca nu am simtit deloc empatie din partea lui si am adunat atatea frustrari in mine si intr-o zi, am aflat ca mama lui are un tip de cancer in stadiu incipient. Din acel punct, el devenise din ce in ce mai putin implicat iar absolut toata viata ii gravita in jurul maica-sii. Acum, sincer, ma consider o persoana destul de empatica, mai ales ca mi-am dorit mult genul de viata in 2, sa ne ajutam reciproc si la bine si la greu, stii cliseul, dar eu chiar vorbesc serios. Dar nu m-a lasat efectiv, m-am simtit ca ultimul om, pusa pe stand by non stop timp de 3 ani (stiu, tot greseala mea). Ei, iar eu devenind din ce in ce mai turbata de lipsa de atentie pe care o primeam, el a inceput sa faca circ pe strada plangand, sa faca circ acasa pe jos plangand, s-a pus intr-o zi in fata usii cand ne certam si nu ma lasa sa plec desi i-am zis ca vreau sa ies si m-am simtit oarecum powerless, la mare am avut o cearta si efectiv a plecat si m-a lasat acolo singura. Pe langa faptul ca mi-a zis ca se sinucide si ca “eu am facut X, eu nu sunt intelegatoare si n-am rabdare”. Mereu era o victima si m-am lasat prinsa in circul asta, devenind de nerecunoscut. Bineinteles ca am scapat ragete. Bineinteles ca am scapat jigniri. Nu sunt mandra de asta.

Ma-sa a fost ok in aprox. 1 un an, dar oricum ma-sa ramasese scuza perfecta pentru orice dorinta aveam si nu se implinea. Ma rog, dupa 2 ani, a mai durat 1 an si un pic, on and off.

Sorry for the fucking long post. Legat de tipa asta, colega, ea stia de toate fazele astea si mi-a tinut mereu isonul si imi zicea ca e de neacceptat cum se comporta el etc. Ulterior, de prin anul 3, mi se parea ca devine cam nesimtita cu mine, usor usor. Totul a inceput in momentul in care am rugat-o sa ma ajute cu ceva si nu trebuia decat sa vorbeasca cu mama ei. Era ceva foarte important pentru mine si foarte usor de obtinut, adica nu era vreun favor extraordinar. Si m-am bazat pe ea. Tot ii reaminteam asa la cateva saptamani, mie mi se apropia un deadline pentru treaba respectiva. “Bai, stii, ca te rog, daca poti sa mai vorbesti cu mama ta”. Dada. Pana am ajuns sa fiu cu cateva zile inainte de deadline si i-am zis man, daca ti-am zis ca e asa important pentru mine, puteai sa ma refuzi, nu sa ma incurci, m-am bazat pe tine. Ei cacat. “Esti nebuna”. Nu a zis mot a mot, dar asa se intelegea. Astfel au inceput mici comentarii nelalocul lor, eventual in public, imi mai dadea peste nas, pana la faze de genul s-a suparat pe o chestie si mi-a intors spatele efectiv in timp ce vorbeam cu ea despre acel lucru si a plecat. Eram socata de atat nesimtire. La facultate la o ora m-am pus fara sa imi dau seama pe locul unde sta ea de obicei si mi-a zis pe un ton crizat ca e locul ei si plec ca ce caut eu acolo, asta dupa ce m-a intrebat foarte entitled “mi-ai pastrat loc?”, fara sa fi vorbit cu mine inainte, ca si cum i se cuvenea sa ma asigur ca are ea loc. Sau nu stiu, mici lucruri, de ai zis sa zici poate “bai, cum sa te iei de la atat” dar chiar m-am simtit de cacat. Ea oricum asta a facut tot timpul, “cum sa te iei de la atat, Doamne” si facea asa pe afectata. Eram la un spectacol, 20 de randuri minim din sala erau goale, iar eu venisem la acel spectacol pt ca ea a insistat mult, ca n-avea cu cine sa mearga. La un moment dat se pune pe unul dintre aceste randuri goale alaturi de singura colega care mai era pe rand. Am venit sa stau si eu cu ele si am zis sa se dea mai incolo cu 1 loc, ca plm era sala goala aproape. Imi zice “nu e loc”. Am zis uhm dar e gol. “Sorry, e un fular aici”. Cum adica sorry?:)) Am ramas perplexa si m-am pus pe randul din spate, total gol si ala, fix in ceafa ei. M-am simtit ca un cacat. Dupa, am fost intr-o excursie in strainatate unde a fost efectiv printesa pamantului, faceam doar ce avea ea chef, nu ce planuisem inainte, mergea constant in fata mea la 5 metri si tot glumeam bai mergi mai incet nu pot tine pasul. Raspuns “asa merg eu n-am ce sa fac”. Wtf parca venisem separat. Si multe altele din seria asta miserupista gen asa fac ca asa are chef pzdm, idgaf. Ca nu mananc acolo ca nu-mi place cum arata (era superok), ca hai la nu stiu ce magazin (stabilisem ca venisem in principal sa vizitam iar cand venea partea cu vizitatul zicea ca nu mai are chef). O lasam sa mearga prima la baie dimineata si era gata mai repede, logic, si imi dadea imediat cu haihai, haihai. Alta faz, i-am zis “fa-mi si mie o poza te rog ca ai telefon mai bun” la care ea vai da mi se descarca nu mai fac ca nu mai am dupa pentru mine. Avea baterie externa in geanta. Ma rog, ideea e ca mereu scuza ei era “Nu mi-am dat seama”. Da cum plm sa nu iti dai seama de nimic la nimic chiar in halu asta ??

A venit vara si n-am mai auzit de ea. M-am consumat enorm nestiind ce cacat am facut, cum sa vorbesti cu mine zilnic si deodata nimic. Dupa invitatii refuzate venite din partea mea, ne-am vazut in sfarsit in oras. Eu i-am adus ceva dragut dintr-o calatorie, sperand sa se mai lege ceva. Ea venise pornita sa imi reproseze ca sunt o persoana foarte toxica si, ATENTIE, ca si-a dat seama cam de cand aveam problemele acelea cu iubitul meu cam de cum sunt. Si ca “totusi X e colegul meu, cum sa te comporti asa”. WTF credeam ca eu, prietena ei, eram mai importanta decat “colegul” ei cu care nu era nici macar prietena, doar colegi. Si WTF se intamplasera toate lucrurile pe care i le povestisem in urma cu un an frate, putea sa-mi zica atunci, nu sa ma judece in tot timpul asta in timp ce era de acord cu mine pe fata cu ce ziceam. I-am scris un mesaj in care i-am zis ca am tinut in mine prea mult si nu mai pot cu prietenia asta, sa-si vada fiecare de ale ei, ca imi pare rau, etc. A zis ceva scurt, ok. A inceput noul an universitar, iar am inceput sa vorbim, dar mai distant decat inainte, insa aproape ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Noua stare de echilibru precar a tinut 1 an.

In prezent m-a ghostuit de cateva luni si o vad zilnic la facultate. Nu i-am facut absolut nimic, am initiat o discutie “Bai, s-a intamplat ceva?”, “de ce sa fiu suparata?”. Abia daca imi da buna ziua cand ne vedem. De scris, nu-mi mai scrie nimic. Nu inteleg ce-a fost toata chestia asta. Ma refer la the whole fucking thing. Eu tin sincer la ea, am inteles ca o fi mai schimbatoare, ca draci laci. Poate ai tu o idee despre caracterul ei si despre cum sa let it fucking go, ca aparent nu prea ma pricep. Ma macina pentru ca nu suport chestiile astea lasate asa, ca si cum totul e ok, dar nu e ok, dar am chef de tine, dar acum nu mai am. Eu chiar tin mult la ea si stiu in teorie ca nu merita, insa tot o fac.

Again sorry for the fucking long post, for the dramatic tone si pentru ca iti pun rabdarea la incercare grea, insa n-am stiut cum sa redau mai clar situatia.

***

Dragă X,

Ceea ce greșești tu, în ambele relații, și cea cu boifrendul, și cea cu prietena, e faptul că stai. Ăia se poartă cu tine atât de nașpa taman pentru că tu suporți și stai.

Legat de iubi.

Tu, din ce îmi scrii, îți dorești un om cu care să fii împreună la bine și la rău. El își dorește pe cineva cu care să stea când e în oraș. Luate separat, ambele dorințe sunt ok. Aruncă-le împreună și iese o rețetă pentru dezastru.

Și când vezi că un bărbat își dorește atât de radical altceva, față de ce îți dorești tu, nu ajută cu nimic să faci crize, să te dezbraci de caracter, că obții și mai multă lipsă de respect. El e la fel de îndreptățit să își dorească anumite chestii pentru viața lui cum ești tu să îți dorești chestii pentru a ta. Pur și simplu, nu e persoana care să-ți poată oferi ce dorești.

Mă mir că ai stat trei ani. De obicei, e comportament de femeie la 40 de ani disperată să se mărite, și pe care o minte unul că va divorța pentru ea. La 20, ar trebui să ieși în oraș cu cât mai mulți, să cunoști lume.

Drept care, pe viitor, dă fiecărei relații un termen de două luni. În care îți comunici nevoile, și lași omului o marjă de libertate să le împlinească sau nu. După două luni, evaluezi în ce măsură relația care s-a alcătuit corespunde dorințelor tale, și dacă nu, îi mulțumești frumos omului pentru experiență și move on.

Sunt bărbați care își doresc pe cineva la bine și la rău, iar la ăia nu trebuie să țipi și să urli, pentru că vin în întâmpinarea dorințelor tale. Cât timp tragi de un lasă-mă-să-te-las, ții locul ocupat pentru cineva cu adevărat mișto.

Nu înțeleg efortul depus de unele femei să stoarcă iubire și implicare din câte un miserupist vizibil, în loc să caute direct pe unul care oferă iubire și implicare.

Bottomline: Ăluia trebuia să-i spui pa și pu de minimum doi ani și jumătate din trei. Thank you, next! Vezi, că te caută mă-ta, nu vreau să te rețin.

***

Același pattern îl văd și cu prietena. Ai o mie de nemulțumiri legate de comportamentul ei, dar stai în continuare.

Sunt unele femei care funcționează exclusiv pe impuls. Văd ceva mișto la tine, oh, jesus, ești cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă. Și tu le crezi. Și crezi că aveți o prietenie. Apoi le vine un alt impuls din altă parte, și brusc, devin foarte reci și nasoale cu tine, și vaaai, ce mișto e altcineva.

Am avut și eu câteva prietene de genul, până m-am prins că așa sunt unele și nu are rost să suferi după ele, dar nici să stai să tolerezi comportamentul aiurea.

Aici, recomandarea e să fii mai precaută. Doar pentru că una te ia cu Maaaamăăăă, ești cea mai tare și cea mai fainăăă, omg, nu înseamnă că te și poți baza pe ea cu ceva. Așa cum se extaziază brusc în fața ta, se extaziază brusc și în fața altora, și îi poate trece de pe o zi pe alta. Aude o bârfă proastă despre tine și gata, a pus botul.

Când un om începe să te trateze aiurea și misecuvenist, limitezi timpul petrecut împreună. Faci un pas înapoi, să se simtă că treaba nu merge așa. Unii o să se simtă, alții vor persista în nesimțire, și atunci rupi relația cu totul.

Cea mai mare greșeală e să tragi de ei ca de cal mort, să te duci în excursii a căror temă vor fi exclusiv hachițele și arfele persoanei care crede că a găsit un sclav în tine, să treci cu vederea remarci nesimțite și așa mai departe.

Bottomline: Și prietenia cu tipa asta trebuia să fie over de la primele semne de misecuvenism și miserupism.

Hai să-ți spun un secret:

Oricum, odată ce devin toxice, relațiile se duc pe pl, mai devreme sau mai târziu. Dar poți scuti ani de suferință dacă le eutanasiezi din timp.

Sunt milioane de bărbați care pot fi iubiți mai buni, milioane de femei care pot fi prietene mai loiale. Nu te fixa pe ăștia doi, că îți limitezi singură opțiunile și îți hrănești frustrările.

Sper că am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.