De multe ori, în secţiunea de comentarii se întâmplă diverse discuţii extrem de grăitoare, dar nu neapărat legate de subiect. Azi o să vă prezint una dintre ele.
Context: scrisesem un articol despre femei îndrăgostite de bărbatul greșit și mă oferisem să deschid, pe modelul Alcoolicilor Anonimi, Amorezatele de cine nu trebuie Anonime.
Apoi, a urmat asta:
Dafuq??
Deci, vine fata 1, să spună, asumat, fără să învinuiască pe nimeni altcineva, “numai rateuri am dat în viaţă”. Persoana I singular. OK.
Apoi, de nicăieri, nechemată de fix nimeni, apare “prietena”. Cu ce începe prietena? Cu o “glumă menită să o înveselească”. În realitate o jignire voalată, care să mai demoleze un pic din încrederea de sine a omului care deja are probleme.
Când încerc să opresc gluma, se zborşeşte la mine, cu nesimţirea specifică genului de misecuvenist care uită că e pe tarlaua altuia şi mai că te pocneşte că îţi permiţi, pe pagina TA, să deranjezi secţiunea de comentarii. Cu trei semne de exclamaţie. Să îmi ştiu locul sau ceva.
Din câte se pare, miştoul nu a plăcut nici amicei, drept care, se dezlănţuie Krakenul. Învinuiri, scoateri de ochi, expunerea vieţii private a prietenei, insulte peste insulte.
Dacă un om îţi spune că nu te întreabă ce faci pentru că “ştie prea bine ce faci” nu îţi e prieten.
Unui prieten îi pasă ce faci. Şi e mai important pentru el / ea ce faci, decât să se şteargă la c** cu tine.
Dacă un om se apucă să te porcăie de faţă cu alţii, nu îţi e prieten.
Un prieten adevărat e cel care te susţine. Chiar dacă ştie că ai probleme, sunt între voi, iar public, îţi acoperă spatele şi te apără. Nu caută să te umilească, să te pună în lumină proastă de faţă cu terţi, să te facă să te simţi prost.
Bonus points:
“Nu-i stă bine să facă pe victima. Crede-mă, şi eu am trecut prin situaţii critice”. *continuă să facă pe victima încă cinci rânduri*
Dacă un om te acuză pe tine de ceea ce face el, nu îţi e prieten.
Când am ajuns la partea cu situaţia care a degenerat “din cauza ei”, deşi fata 1 fusese super chill, polite şi decentă, am văzut eu roşu în faţa ochilor. Deci vii tu, nechemată de fix nimeni, o iei la miştouri proaste pe interlocutoarea mea, apoi la jigniri şi scoateri de ochi şi, cumva, situaţia a degenerat tot din cauza ei? Really? Talk about neasumare reală a propriilor fapte.
Când un prieten te “trezeşte la realitate” fără vreo utilitate practică, doar din plăcerea de a-şi bate p**a de tine, nu îţi e prieten.
Din comentariile fetei 1, vedem că e mai mult decât trezită la realitate, e intens conştientă de realitate. Dar, chiar şi în rest, trezirea la realitate funcţionează aşa:
Când e o problemă reală, de moment, da, îl trezeşti la realitate pe celălalt: să-şi plătească datoriile, să-şi caute un job, să *faptă concretă”. Când sunt învinuiri de-astea vagi şi toxice, aşa-numita trezire la realitate e abuz verbal şi atât, şi rostul ei e să te închidă într-un cerc vicios al ruşinii şi umilinţei, care să-i permită celuilalt ascendent asupra ta şi libertatea de a te bruftului în voie.
Când un prieten îţi spune că nu îi pasă dacă îţi face rău, NU îţi e prieten.
“Dacă doare, e problema ei”.
Exact, bestie narcisistă. Nu ai pic de empatie şi ţi se rupe profund dacă ceea ce faci îi provoacă celuilalt durere.
Partea nespus de iritantă, din punctul meu de vedere, e pretenţia alternativă că “ar fi vrut s-o înveselească”. Nu, bitch, nu voiai s-o înveseleşti, voiai s-o umileşti. Şi probabil, voiai să te impui puţin în faţa mea prin modul în care îţi calci prietena în picioare numai că, ghinion, eu văd prin genul tău de om ca prin geam.
Şi cireşica de pe tort: “vai, dar chestia asta e între mine şi ea!”
Să mori tu. Tu dechizi circul la mine pe pagină, tu speli toate rufele celeilalte în public, apoi, subit, e între tine şi ea??
Internet, ţi-o spune sora ta Lorena, indiferent ce păcate ai făcut la viaţa ta, NU ai nevoie de genul ăsta de “prieten”. Oamenii ca Moţoc asta au dus la crearea expresiei “Apără-mă de prieteni, că de duşmani mă apăr şi singur”.
Acum, eu să fiu Sugar, aş bloca-o pe Moţoc peste tot şi aş scoate-o complet din viaţa mea. Şi, în modul cel mai cert, viaţa mea ar fi mai plăcută şi mai frumoasă fără genul ăsta de venin gratuit. Ţi-e suficient să ai rănile, nu mai e nevoie şi de cineva să pună sare pe ele.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouT
Femeile sunt cele mai proaste prietene
Nu femeile. Anumite femei.
Vai, ce cutra viermanoasa! Mi-a stricat dimineata! Iar eu care credeam ca the worst one could get online is brutele care iti comenteaza chestii care se pot spune discret in privat, gen « vezi ca te-ai ingrasat », « se vede ca ai extensii, nu-ti mai tine parul asa », nu se mai poarta fard pe arcada » (da, am citit genul asta de comentarii intre « prietene » pe diverse poze unde ajungeam si eu sa comentez si ma gandeam « WTF?! Cand unu’ are salata pe dinti, il iei deoparte si-i zicu, nu semnalizezi in gura mare). Doamne, individa asta a fost peste inchipuiri, sper, pentru binele ei, s-o elimine din viata!
eu port fard pe arcadă, pentru că vreau şi-mi stă bine.
Am trecut și eu să îmi fac reclamă: sug pula gratis, și pentru un bon de masă, ling și cur.
500 de euro advertorialul.
Daca ii era cu adevarat prietena, dar tinea neaparat sa faca o gluma, putea sa-i spuna ceva de genul: fa-mi si mie loc linga tine, in club.
Si daca era mai mucalita si vroia sa piste un pic, prieteneste: fa-mi si mie loc linga tine, sa ne plangem impreuna de mila.
Glumitele in care speli rufe in public si iei peste picior prietenii, nu mai sint glume. Iar unele lucruri care au fost trasmise in discutii private, raman tot acolo.
Interesant cum sare cu critica (si-a facut-o cu mina ei), sare cu exclamarile la Lorena, apoi o da intoarsa ca sa manince si gura mea (si eu am suferit, detalii, destul de private unele), ca mai apoi, “hai sa incheiem discutia ca nu ajungem nicaieri” 😀
Adica taci si…, ca tot eu-s mai jmekera.