S-a adoptat legea alăptatului în public

A fost sursă de scandal internautic dintotdeauna.

Cred că vreo trei dintre zuccurile acelea de câte o lună le-am obţinut exact pe acest motiv. Certuri cu limbrici josnici, care ţipau că nu vor să vadă ţâţe pe stradă, şi dacă femeia vrea să alăpteze, să se ducă la veceu.

Culmea, mulţi dintre aceşti limbrici se dădeau tradiţionalişti. Genul care foot femei la icre cu rolul lor biologic de mame şi blabla. Or când tu foots femei la icre că menirea lor e să fie mame şi blabla, ar ţine strict de consecvenţa cu ceea ce debitezi să le şi simplifici munca de mame. Dar mnu. Ştiu din surse interne că, la dezbateri, exact HAUR, dacii verzi, promotorii familiei tradiţionale şi ai menirii de animal fătător al femeii zbierau cel mai crunt că alăptarea în public e depravare, desfrânare şi alţi termeni similari expiraţi tehnologic.

Dacă tu, un adult cu imunitatea formată, nu te-ai duce să mănânci la veceu, e semn de boală mintală să pretinzi ca un bebeluş vulnerabil, cu imunitatea în formare, predispus la boli, să fie hrănit în veceu. Mai ales că tot tu o ardeai în altă parte cu vaai, copiii sunt viitorul naţiunii. Trimiţi literal viitorul naţiunii în budă, şi apoi te vaieţi că viitorul naţiunii e în budă. Lol.

În plus, dacă tu, un adult cu depozite de energie în organism, îţi poţi stăpâni foamea până când ajungi undeva să mănânci – şi dacă nu poţi, ai droaie de patiserii PE STRADĂ, fix pe stradă, public, să arunci ceva sub nas, să nu pieri naibii de foame, bebeluşii nu au depozite de energie. De aceea şi trebuie hrăniţi din două în două ore. Laptele matern e şi mâncare, şi apă, iar pericolul deshidratării la această vârstă este major.

De aceea, femeia care alăptează în public dacă bebeluşul o cere trebuie menajată şi respectată. Nu face decât să fie mamă, şi să ofere hrană unui pui mic de om cu nevoi mult mai intense decât ale tale, tu presupunându-se că eşti un organism matur capabil de autocontrol.

Şi care e problema gigeilor proşti?

Problema gigeilor proşti e că ţin neapărat să vadă sânul strict ca pe un obiect sculativ de p. Iar în momentul hrănirii bebeluşului, chiar NU este vorba de asta.

Au existat cazuri de femei insultate în public pentru că alăptau, femei umilite şi făcute c***e pentru că îşi hrăneau copilaşul, femei date afară din restaurante sau malluri. Am asistat eu personal în metrou, acum vreo opt ani, la o scenă. Un bebeluş a început să plângă, iar mama a scos sânul să-l hrănească. Instant, o baborniţă (da, nu toţi proştii sunt bărbaţi, şi cu atât mai nasol că persoana care a sărit cu gura era şi ea femeie, şi ar fi trebuit să înţeleagă cu atât mai mult), cum spuneam, o hârcă detestabilă, o cotoroanţă acrită de răutate, genul ăla de japiţă bătrână şi nasoală pe care a părăsit-o toată lumea pentru că era insuportabilă, iar ea îi învinuieşte tot pe ceilalţi, a început să ţipe:

-Duduie, dar nu ţi-e ruşine. Suntem oameni respectabili aici, acoperă-te. Nu trebuie să ne uităm la aşa ceva!

Acum, sora voastră Lorena e vag sărită de pe fix, ştiţi asta. Când mă vedeţi în oraş, ziceţi că nu-s ca pe blog, dar când văd astfel de faze, devin ca pe blog.

-Cine te obligă să te uiţi? am sărit eu instant cu gura.

-Păi cum, păi e acolo.

-Cine nu te lasă să te uiţi în altă direcţie?

-Eşti cam obraznică, fetiţo.

-Nu, baba cloanţa cotoroanţa, tu eşti obraznică. Te legi de o mamă care îşi face treaba de mamă. Vrei ca un bebeluş să moară de foame pentru că ţi-e ciudă că doamna are sânii mai frumoşi decât traistele tale fleşcăite cu care speli veceul pe acasă.

Bine, fraza asta era suprapusă peste faptul că asta căuta să mă tot întrerupă şi să cotcodac peste mine, chestie pe care NU o faci cu Lorena în faza ei de nervi, sau Lorena în faza ei de nervi o să-ţi atingă exact ce te doare mai tare. Ascendent în Scorpion, ce vreţi? Scorpionul ştie instinctiv care e punctul dureros al fiecărui om în parte, iar când e scos din sărite, te va face să regreţi ever going there.

A venit paza.

-Ce se întâmplă?

Eu:

-Doamna alăptează un bebeluş, iar “doamna” nu ştie cum se uite în altă parte.

Au intervenit şi alţi pasageri care, slavă domnului, nu erau proşti ca hârca, plus că râdeau de faza cu traistele fleşcăite.

-Da, domnule, cum să te legi de un bebeluş, păi se poate?

-Un puiuţ atât de dulce.

În fine, paza a zis ceva de genul:

-Vă rog să păstraţi liniştea, că altfel va trebui să dăm amenzi.

Cum a auzit de amenzi, hârca a amuţit. Mucles. Mai era şi avară. De cum a venit vorba de bani, subit puteam să facem toate dansuri topless pe barele metroului şi n-ar mai fi avut nici o problemă.

Şi de asta e această lege minunată. Dacă te iei de o mamă care alăptează, ca persoană fizică, plăteşti amendă până în 500 de lei. Dacă o oprimi ca entitate juridică de orice tip, marchezi între 1.000 şi 2.000.

Şi frumos ar fi ca amenda să se ducă la mama hărţuită. Cu bebeluşul mic, sigur are o infinitate de cheltuieli.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Radu says:

    A fi impotriva alaptatului public e ceva atat de abject ca mintea-mi refuza sa proceseze.
    Si asta in sinea ta.
    Sa mai si deschizi gura in public cu astfel de reclamatii… legea ar trebui sa prevada ca reclamantul trebuie pocnit peste bot cu un pulan.

  2. Bubu says:

    Zicea cineva destept ca din instinct, cand vezi o mama hranindu-si copilul, te intorci cu spatele. E instinctul animalic: masculii fac zid roata sa protejeze copiii tribului, atunci cand sunt cei mai vulnerabili. Din pacate nu mai retin cine a zis-o.
    Ce e gresit cu cei care in loc sa incerce sa protejeze “membrii slabi ai tribului”, simt nevoia sa ii atace?

  3. Gabi says:

    Jur că nu țin minte înainte de internet să se fi certat cineva pe tema asta. După 95 așa, când mergeam și eu singură de-acum cu autobuzul prin oraș (Bacău) vedeam uneori femei care alăptau și nu se uita absolut nimeni. La țară la fel, alăptatul era cel mai firesc lucru. E drept, erau unele femei mai rușinoase și se retrăgeau singure, altele mai îndrăznețe mai pe față, dar nici nu am perceput niciodată asta ca pe o temă de discuție…
    Până au apărut facebookul și televiziunile de știri.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: