Parabola fiului risipitor mi se pare cea mai clară dovadă de făţărnicie a religiei. Dovada că în fond, rigorile din cauza cărora a murit atâta lume sunt adaptabile la materialul clientului. Bancurile de genul: “Părinte, am venit să mă confesez. Am venit încoace cu căruţa lu’ Ion şi m-a babardit pe drum!” “Fiica mea, Domnul îţi iartă păcatul – şi limbajul non-academic bonus – dacă zici Crezul de zece ori şi donezi zece roni la cutia milei.” “Păi hai să zic Crezu’ de douăzeci de ori şi să donez 20 de roni, că şi la întoarcere merg tot cu Ion.”
Cât de nemulţumit – pe bună dreptate – trebuie să fi fost fiul cuminte când i-a zis-o tatăl pe aia genială cu “oiţa rătăcită care revine-n turmă e cea mai preţioasă”, sau aşa ceva! Mă gândeam de mic copil – a doua zi de dimineaţă i-aş fi zis tatălui: “Futu-te-n gură de boşorog părtinitor, dă-mi şi mie banii pe care i-ai dat ăluia. Mă duc şi eu să mă destrăbălez, că o viaţă avem, ce fulgerul Domnului!”
Dacă oiţa rătăcită care revine e cea mai valoroasă, nu are nici un sens să fim buni şi nobili. Dimpotrivă. Renunţăm şi la plăcerile vieţii, ca proştii, şi nici măcar nu avem parte de apreciere. Cel mai bine e să facem ce ne vine, cum ne vine, când ne vine – apoi să ne căim şi să ne pocăim la bătrâneţe, când oricum nu ni se mai scoală, iar mănăstirea e preferabilă singurătăţii. Ne luăm faţa de “mă-căitori” şi ne dăm oiţe rătăcite care au regăsit drumul drept. Dacă avem suficienţi bani încât să pavăm drumul drept spre paradis, ne asigurăm de bunăvoinţa monahală. Să nu uităm, oiţele revenite în turma Domnului rulează. Vom fi mai tari, aşadar, decât asceţii cu zeci de ani de experienţă în CV!
Păi, parcă oiţa nu plecase ca să se întoarcă; în fine, nu mai ţin minte…
;;)
asdf: contează? important e că overall a avut o viaţă mai interesantă decât prostul supus şi în final a şi terminat în pole position. ce vrei mai mult?
alex: hehe.
asta e o pilda;e menita sa nu-l descurajeze pe pacatosul dornic de o schimbare,de o apropiere de Dumnezeu.Cand ai spus “futu-te-n gura de bosorog”,ai injurat Creatorul!Asteapta-te la o pedeapsa…
şi tu, care m-ai tot spamat cu tâmpenii, la ce ar trebui să te aştepţi, prietene?
Păi, dacă te gîndeşti că poţi să faci rele că pe urmă te iartă Doamne Doamne, nu merge. Şi apoi, mai e şi ideea că nu se poate vorbi despre viaţa-overall, că mai e şi pe după…
Cum nu merge, măi? Uite pilda care te învaţă că merge.
Şi în plus, modul de viaţă al multor popi confirmă faptul că şi ei ştiu că merge. 😉
Eu ziceam că ăla din parabolă nu se gîndise aşa… Mă rog, nu mai ştiu cum era exact… deci poate ai dreptate. 😛
ai expediat superficial aceasta dilema morala, lorena, gen” imi dai, te iubesc, nu-mi dai, iti iau gatu’, taticu'”. in sens existentialist, kantian, nicomahic si stoic, oita ratacita si reintoarsa in turma a operat o optiune morala, deci s-a legitimat ca posesoare de constiinta. in acest sens ( si nu intr-altul), rebelul recuperat e mai pretios decat conformistul obedient.
sigur, in varianta cinica a rationamentului, ne putem imagina ca esecul rebeliunii inseamna un kick in dosul diavolului , deci se contabilizeaza triplu in catastiful contabil al divinitatii:)
nu e vorba de “dat” (că de dat presupun că le dădea oricum) – ci de atitudine. faza cu oiţa rătăcită care se căieşte şi devine subit lider de turmă.
putem şti că fiul rătăcitor nu va repeta figura peste trei ani? şi peste alţi trei? aş scrie o piesă de teatru pe tema asta.
dar s-ar încheia aşa: după a treia revenire a fiului rătăcitor, fiul statornic ia mitraliera şi îi împuşcă pe amândoi. 😀
Nu e chiar asa. E vorba de revenire, de iertare, fiul ratacitor s-a privit in oglinda interioara, si-a analizat defectele si numai apoi a revenit la tatal sau,a constientizat raul facut.Iar fiul celalalt, cumointe are doua optiuni: sa ramana cum a fost sau sa repete greseala fratelui. Intrebarea e: se va cai? Se va privi in oglinda interioara? Aici e aici
Vezi ca Parintele s-ar putea sa-ti dea el zece roni 😀
atena: deci, pe când făptuia răul, nu ştia ce face. :)) tu eşti genul de avocat care pledează nebunie temporară.
xxl: de ce?
Nu pledeaza nimeni nebunie temporara, dar daca inainte omul nu a stiut ca decizia lui de a avea o astfel de viata e cea corecta si a trecut prin greutati. La cine sa apeleze? La tatal sau, pt ca nimeni nu-l ajuta, ca si azi, cand ai bani, toti sunt prietenii tai, cand nu mai ai, toti te parasesc. Experienta te invata pana la urma sa alegi drumul corect. Fratele? Nu se stie ce va face sau ce a facut. Ar fi fost interesant de urmarit.
atena : ai scris adanc , n-am inteles , fratele cuminte face si el ce-a facut oita , sau ce ??
Daca e pilda trebuie s-o urmam , n-avem cum sa ne revenim daca nu ne ratacim , asa ca , sa-i dam 20 de lei fetei din caruta si sa badaranim ! !Ce , lu’ nea Nelu , lu’ Patriciu le-a facut ceva Dumnezeu ? ? I-a iertat !
atena: “nu a ştiut!” :))) tare greu o fi să îţi dai seama că dacă spargi banii aiurea şi nu produci, îi termini, ceea ce e un lucru rău. e foarte verosimil faptul că nu a ştiut, indeed.
crisuadi: după cum povestea atena, nu se ştie care a fost destinul fratelui celui mare. şi nici nu avem imaginaţie, să speculăm. 🙂
Asta deoarece religia nu cred ca se adreseaza in principal celor ce s-ar intreaba la un moment dat cum s-ar fi simtit “fiul cuminte”. Religia este o afacere. Partea nasoala e ca se joaca cu neputinta oamenilor: “spune o rugaciune, doneaza 20 de lei si preotul se va ruga pentru pacatele tale, poate va rasari soarele si pe strada ta”. Lucrurile nu functioneaza asa (nici preotii nu cred, daca ar crede ce propovaduiesc sa zicem ca ar mai fi ceva), insa omul napastuit nu realizeaza, sau ii este prea greu sa accepte realitatea.
Daca exista intr-adevar o Judecata de Apoi, cred ca unii din clerici ar trebui sa aiba prioritate la “cazanul cu smoala”.
Felicitari pentru subiectele abordate, se pare ca am dat peste blogul unui om cu mintea limpede.
sunteti ceva de speriat, ati facut telenovela din aceasta pioasa pilda biblica:) . amaratul n-a clonat cardul taticului, nu i-a falsificat semnatura, n-a fugit cu oile la jerusalem, ca ai lui moromete, , n-a dat tzepe cu banii de nutret, a fugit sa vada lumea, na…..daca se nastea cand si unde trebuia, descoperea indiile si-l pupa regina spaniei pe creierul lui de evreu istet, inainte sa-l sefardizeze. asa, amaratul tot la grajduri s-a intors, semn ca pamantul era foarte rotund si inainte de galilei.
filip: prin urmare, nu-s în target. dar sunt vizată. “oaia care se căieşte devine automat prima”, zice sloganul publicitar. 🙂
noemi kronstadt: amărâtul a zis: padre, dă-mi juma’ de avere că vreau să mă dixtrez. şi taică-su i-a dat jumătatea de avere – pe care ăla a futut-o. prin urmare, când s-a întors, tot ce rămăsese era pe drept cuvânt al lui frati-su. cum o fi să fii primul pe munca asiduă a altuia? :))
şi nu am făcut nici o telenovelă. discutăm liber.
Nu inteleg de ce spui in titlu ca este o postare fatarnica, dar eu pricep greu.
nu doar că pricepi greu, amice, ci totodată ratezi în mod curent ideea principală. aceea e partea mai tristă.
bun, cu o postare alcătuită din mai multe propoziţii, să zicem că e greu. dar cu enunţurile de două cuvinte ce facem? am dat deja o postare în care am invitat necunoscuţii să nu mă mai streseze pe adresa personală de messenger şi să scrie un mail când au ceva să îmi spună, de ce insişti să încerci să mă abordezi pe messenger? care a fost partea neclară a enunţului: “daţi mail!”
Nu-mi prea imi plac ideile principale, le suport mai greu si deci le evit.
Dar n-am intotdeauna ceva sa-ti spun. Cred ca am dat un salut cam o data la doua zile, alteori deloc, dar daca zici ca sunt insistent… fiecaruia cum i se pare. Asa sunt eu… prietenos. Imi place sa salut lumea buna.
Am dat email, chiar doua sau trei, si nu ai raspuns, asa ca am presupus ce am vrut despre numele tau de pe forum si l-am sters.
Chiar daca as vrea n-as putea sa te abordez, dar presupun ca nu asta te irita, nu-i face probleme, nu citeste nimeni ce scriu eu de obicei si cu atat mai putin ar putea sa si creada.
Cat despre postul tau, ce pot spune, vorbesti prea mult civic si prea putin la nivel uman personal, pildele biblice se refera la trairile personale ale oamenilor, e vorba despre credinta, si mai putin despre ce cred altii despre ei, cu interpretarile astea de amfiteatru se ocupa religia.
nu vorbeam despre forum – acolo m-am simţit depăşită de numărul exagerat de mare de inepţii, de afirmaţii deplasate, de interpretări tâmpite şi de fraze incoerente, prin urmare am zis de vreo cincizeci de ori că nu mă mai interesează. prin urmare mi se pare penibil să mai deschizi subiectul a cincizeci şi una oară.
dacă nu ai nimic de zis, cu atât mai puţin văd rostul messengerelii. flecăreala fără conţinut mă plictiseşte.
iar în postul meu nu e nici măcar o urmă vagă de abordare civică. analizam trăirea personală a şmecherului care l-a fraierit cu succes pe taică-su şi pe aceea a prostului care s-a conformat regulilor doar pentru a o încasa în barbă la final. Nu văd unde e civismul în fraza de mai sus.
Vorbeam despre faptul ca nu-mi raspunzi la email si atunci ce rost ar avea sa-ti scriu.
Atunci mi s-a parut mie.
Îmi place – şi mine m-a enervat exemplul – la urma urmei oiţa nu revine după ce a dublat banii, ci după i-a spart pe toţi şi nu exercită o opţiune morală, că de ar mai fi avut bani s-ar fi distrat în continuare.
Seamănă cu faza aia în vogă la americani cu born-again – dar pe toţi îi apucă doar după ce au ajuns în puşcărie.
bravo, valer!
sa ne intoarcem ,totusi, la luca, lorena. in textul biblic, fiul risipitor se declara explicit vinovat si decazut din drepturile de fiu. nu pretinde nimic, cu atat mai putin sa-l imputineze pe fratele cel bun de partea lui de avere (care avere, conform legilor si cutumei, apartine tatalui, ca sef absolut al familiei). greu de confundat un patriarh cu un fraier si imposibil de manipulat afectiv cu argumente pe care rigoarea morala a epocii le rejecteaza ca fiind inadmisibile.
“…acest fiu al meu era mort si a inviat, pierdut era si s-a gasit”. aici trebuie cautata motivatia bucuriei si sarbatorii si morala adanca a pildei, sa nu uitam ca este o parabola si nu un studiu de caz, chiar daca avatarurile contemporane sunt mizerabiliste si deloc ecumenice. adica, de la frustrari , la topoare in cap pentru un nuc din fundul gradinii, de exemplu.
Erau nişte versuri ce ţi s-ar fi potrivit în Tartuffe: dar vârsta-i a înscris-o cu sila printre sfinţi / iar postul îl păzeşte de când nu are dinţi.
Totdeauna m-am gândit că faza asta cu iertarea păcătoşilor ce se căiesc are mai degrabă o justificare utilitară decât etică.
Soloviov confirmă asta indirect în povestirea despre antechrist. Până la urmă consideră că disperarea e un păcat muuuult mai naşpa decât păcatele “clasice” 🙂
noemi: păi cum altfel vrei să se declare, când ştie că a comis-o? doar nu scrie nicăieri în pildă că e prost, să vină cu tupeu şi să rişte să fie dat pe uşă afară. Mai citiţi şi printre rânduri, prieteni. 🙂
omisesem sa te citesc pe tine printre randuri, just:)
valer: Mamă, să mă compari cu Moliere… M-am topit.
Deci, am citit aici un fel de rezumat: http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/biblia-pentru-copii/pilda-fiului-risipitor-79624.html
Şi zic aşa: oiţa care a plecat e un simbol care semnifică un singur lucru, în rest fiind aproape gol; deci, nu se pune problema conştientizării păcătuIri. El (omul-oiţă) reprezintă ignoranţa, dar dacă ne gîndim că putem să păcătuim că oricum vom fi iertaţi, atunci nu sîntem ignoranţi în acelaşi sens în care era ignorant (la un nivel abstract) băietul-oiţă. Deci, pilda nu zice că poţi să fii rău, ci că e bine să fii bun.
Irii scris cu doi i, desigur.
Tot ce ai scris presupune ca oamenii sunt falsi. Ala cuminte a stat cuminte ca sa faca pe plac lu’ ta-su iar ala obraznic are un plan parsiv sa cheltuiasca si sa vina cu miloaga apoi.
E doar o presupunere, eu zic ca fiecare a actionat dupa capacitatiile lui si ala mic a fost nitel muist cand a comentat dand dovada de oftica.
Oricum pune-te putin in locul aluia care a venit cu coada intre picioare. Nu cred ca e directie spre care sa te indrepti de buna voie. Oricum Dumnezeu nu se uita la nr de matanii si rostiri de crez si nici un popa nu sustine asta. Se uita in suflet si acolo nu e loc de pacaleala.
Ca o opinie personala nu fututul sau bautul ne omoara sufletul ci rautatea de pe fundal.
Uite cum inteleg eu Biblia si nu ma mai mira nimic:
Biblia e o adunatura de povesti ce vrea sa scoata de la fiecare ce e mai bun. Cam peste tot se promoveaza virtutile: intoarce si obrazul celalalt, daca ai calcat gresit pocaieste-te ca niciodata nu-i prea tarziu( cum e in cazul de fata) etc.
Foarte frumos, nimic de zis.
Cum a face pe “virtuosu” e destul de greu, religia exploateaza slabiciunile umane: nevoia de o viziune comuna, de o entitate superioara, speranta de continuitate dupa moarte etc.
In ultimul rand, Biblia mai trebuie sa fie cat de cat credibila si sa aiba o explicatie pentru tot. Astfel:
-Cum a aparut Pamantul?Big Bang?
R:Nu….a venit Dzeu, a stat 6 zile la treaba si “a vazut ca e bine”.
-Cum din 2(A&E) am iesit 6 miliarde?
R:Adam si cativa descendenti de-ai lui ai trait intre 700-950 de ani. Au facut incesturi peste incesturi si au ajuns cat de cat mai multi.
-Dar daca aia traiau 900 de ani cum se face ca noi nu traim acum nici 100?
R:La un moment dat, Dzeu s-a suparat(nu mai tin minte de ce) si a zis: de acum incolo, tot omul nu va trai mai mult de 120 de ani!
-Dar, cum de nu se pomeneste nimic de dinozauri in biblie?Doar stim sigur ca au existat chiar dinaintea omului.
R:Pai, nu ai auzit de toate vietuitoarele rele ce au murit din cauza Potopului?!?!
ETC,ETC. Toate raspunsurile se pot deduce doar din “Geneza”, primul capitol al Bibliei.
Desigur, mai exista fisuri in rationament, dar absolut toate se pot argumenta cu “Misterioase sunt caile Domnului”.La asa raspunzi ce sa mai zici?
Astfel, Biblia ar fi luata ca pe un set de indrumari practice(ceea ce chiar ar ajuta) si nu ca pe un adevar absolut, cum lumea face de peste 2000 de ani. Astfel poate am fi deschis ochii mai mult si nu le-ar fi taiat nimeni capul celor care au zis ca Pamantul e rotund si alte chestii pe motiv de blasfemie.
Hai ca am obosit cat am scris, dar ma enerveaza de obicei religia dusa la exterm si incerc sa o combat pe unde apuc.
asdf: deci şi tu pledezi nebunie temporară. 😀 popor de avocaţi pe blogul ăsta!
vreauultimulloc: oamenii sunt falşi încă din fabrică, my friend. uită-te la blogurile creştine care împânzesc wp-ul. uită-te la blogurile de femei creştine, cu câtă ură le înfierează pe “curve”. Ca dovadă, aceşti oameni folosesc cuminţenia ca pe un mijloc de a aduna puncte în viaţa de apoi, aşa cum alţii bagă bani în bănci pentru a acumula dobândă.
adi m: fraieri ăia cu pământul rotund. :)) dacă se căiau, ajungeau direct fruntaşi de turmă. 😉
Lorena, singura solutie pe care o vad viabila e sa-ti raspunzi singura la tema.
Da, ceva de genu’… Ţine de stilul biblic. 😛 Sau de stilul alegoric…
radu: pă bune? aşa te-ai gândit tu după aproape 40 de comentarii? ce logică de fier!
omul e fals cu omul dar nu mai poate fi fals si cu Dumnezeu. Eu nu citesc bloguri crestine, si nu prea merg la biserica prea muult formalism.
Dar am citit biblia si cate ceva am inteles de acolo.
Nu ma cramponez de fiecare cuvintel sau basm din ea, important e sa aleg o cantitate cat de mica de informatie utila.
Asa si cu parabola asta. Tu o prezinti intr-o lumina nefavorabila iar altul intr-o lumina favorabila. E clar ca amandoi sunteti subiectivi dar la final cine e mai castigat?
Ala care vede ilogicul din ea sau ala care vede logicul?
Cred ca versiunea care se potriveste mai mult cu eul fiecaruia, nu cred ca exista doar un raspuns corect.
uau, câte lucruri noi mi-ai spus într-un singur comentariu. :))))))))))
Tin musai sa leg un banc de opstarea ta aparent nu are logica/legatura, decizi tu mi l-a trimis un amic
“Cum se formeaza caracterul la romani?
1. Prima poezioara pe care o invatam este… “Catelus cu parul cret”…care NE invata:
“Fura rata din cotetz / Si se jura ca nu fura…”
2. A doua poezie semnificativa pe care o invatzam cand mai crestem, este… “Mioritza”… care ne invatza ca:
Doi romani invidiosi se asociaza si-l omoara pe al treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de activitate…
3. A treia poezie semnificativa pe care o invatzam este… “Luceafarul”… care ne invatza ca:
Tanara romanca de maritat il aduce pe geniul roman in pragul sacrificiului suprem.
Dar il prefera pe un viclean baiat din flori si de pripas…
”
Inchis citatul de la amic
Toate bune sa se adune
Ca sa vezi, oita in haine de lup.
@ cosmin
îmi pare rău, dar interpretarea ta la “mioriţa” e de o ignoranţă cruntă. atât de prost a fost interpretată balada asta încât mă mir că mai trăieşte prin manuale.
Dude, e un pic mai mult şi, zic eu, un pic mai mult.
Povestioara este despre ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Foarte bine a făcut că nu i-a păsat de bani. De ce să-ţi pese? Folosesc la schimb de bunuri. Doar că iubirea – super fals şi super idiot în capul fiului rămas acasă, obedient – nu poate fi cumpărată, nici schimbată, nici înşelată. De ce să nu cheltuiesc toţi banii pe care îi am? Dă-i în mă-sa. Însă iubirea faţă de cel care contează pentru mine nu dispare în veci. Aşa sîntem noi făcuţi. Iar cel rămas acasă şi-a dat arama pe faţă, cînd a reproşat: “Mie de ce nu-mi dai? Eu sînt ăla bun!” A vrut plată pentru iubire. Cum sună? Eu cred că tu ştii bine lucrurile astea şi nu te înşeli. Scriu pentru că aici chiar am impresia, un pic, că eşti nedreaptă.
danboeriu: nu te apuca şi tu să faci analiză literară la bancuri, ca oamenii lipsiţi de simţul umorului. e lame.
biancas: dudette, dacă banii nu contează, de ce ne-au scăzut tuturor (cu excepţia câtorva norocoşi) remuneraţiile şi de ce ne ofticăm cu toţii din cauza asta? faza cu “banii nu contează” e o ipocrizie şi mai mare decât parabola de mai sus.
că, în general, ăia care îţi zic că “banii nu contează” sunt cei mai ai dracu’ negociatori când vine vorba să dea ei bani.
şi în cazul parabolei, nu e vorba doar de iubire, care vine gratis, ci şi de munca pe care a prestat-o fiul cuminte atâţia ani, timp în care celălalt s-a distrat. iubirea n-o fi remunerabilă, dar munca să zicem că da.
Sigurrissim că ai perfectă dreptate aici. Ceea ce mă face să cred, în continuare, că eşti supărată din alte motive, şi nu din pricina parabolei. În fond, scumpa mea, de ce crezi că fiul cuminte nu s-a distrat, nu a fost la chefuri, nu a fost fericit să fie fiul tatălui lui în văzul lumii? Eu cred că a dus-o boiereşte.
Şi iubirea nu vine niciodată gratis. Vine cu tot cu fiul risipitor. Haide, cheer up. Eu trăiesc, încă, în oraşul ăsta sordid. Aplică pentru un masterat, ai curajul fiului risipitor. Poate că, pentru că a risipi, înseamnă a da pur şi simplu şi înseamnă să ai curaj nebun. Ceea ce mie mi se pare că nu-ţi lipseşte.
Şi nu spun că “Banii nu contează”. Oau, contează ca focul! Da’ nu contează chiar aşa de mult, cînd pun capul pe pernă şi intru în somn. Şi, de cîteva ori, în încercările mele de a fi generoasă, mă gîndesc că nu pot să cumpăr aerul din plămînii mei, chiar dacă aş face un transplant de plămîni. În fine.
nu fac, e o chestiune mai largă aici. modul ăsta de percepţie a unora în legătură cu lucruri pe care nu le înţeleg nu e nici măcar lame. e trist. iar ce făcea cosmin acolo era banc? ha, mă sparg de râs, nu alta.
biancas: ce e asta? am zis eu că sunt supărată? ce e cu obiceiul ăsta muieresc de a extrapola de la o simplă temă de discuţie la concluzii pseudopsihologice despre starea interlocutorului, viaţa lui şi oraşul în care trăieşte? Când am chef să discut starea mea, viaţa mea şi oraşul în care trăiesc, scriu despre ele. Când scriu despre o temă distinctă, nu văd de unde şi de unde stilul ăsta de “ţaţa satului” de a începe să speculezi despre viaţa ăluilalt.
Eram foarte cheered up şi îmi plăcea dialogul cu toţi oamenii ăştia înainte să apari tu cu texte de cercetaş american spălat pe creier. Thanks for ruining my mood.
danboeriu: puteai să zici cel mult că nu guşti bancul. era o chestie. deşi are un sâmbure de adevăr – ni se impun modele greşite din prima tinereţe.