Sexul din răzbunare

“Dragă Zeiţă, 

Te citesc ca pe Sfânta Scriptură. Dar am şi eu o întrebare de natură sexuală. Am cunoscut-o pe una şi, în mai puţin de o oră, era călare pe mine, gemând ca apucata. Ce să înţeleg: că sunt eu un prinţ al sex appealului, sau că e ea o panar… femeie uşuratică? 

Un muritor de rând, Bucureşti” 

Dragă muritorule,

Întrebarea ta vine la marele fix, pentru că nu scrisesem de ceva vreme un articol de sex, şi nu mă mint singură: astea-s adevăratul motiv pentru care muritorii ca tine mă citesc ca pe Sfânta Scriptură. Drept care, îţi mulţumesc pentru întrebare.

De obicei, femeile fac sex fără nazuri de la prima întâlnire în trei cazuri bine definite.

A) Dacă-s foarte bete

În acest caz, nu ea era cea care te călărea cu strigături, ci alcoolul. Din păcate, dacă n-aţi folosit prezervativ, nu alcoolul va rămâne cu sticla la gură şi nu se va naşte peste nouă luni o sticluţă mică de whisky, în stilul ălora pe care le plimba Sue Ellen din Dallas în poşetă.

B) Dacă-s  foarte inepte social 

Există femei care nu prea au skilluri de conversaţie şi abilitatea de a socializa degajat. Şi atunci, şi-o trag cu tine ca să nu fie nevoite să-şi stoarcă creierul inventând alte cuvinte decât “da”, “nu”, “aşa”, “mai jos”, “ce mare o ai” şi “Iooooi, ce bine e!” Partea bună a sexului e că operează cu concepte simple şi nu sforţează neuronul.

C) Sexul de răzbunare

Ai exclus punctele A) şi B). Nu era rangă de beată, nici proastă de bubuia. Şi totuşi, a sărit pe tine ca găina pe grăunţe şi ţi-a tras-o până ai uitat cum te cheamă. Există şanse destul de mari ca tu să fii victima colaterală a unei partide de sex de răzbunare.

Rar există chestii mai pasionale decât sexul de răzbunare. Pentru că, dacă în sexul obişnuit, este vorba strict despre chimia dintre un bărbat şi o femeie, plus ce vrea să obţină fiecare dintre ei pe lângă (“OK, facem sex, dar mă iei de nevastă!”), în sexul de răzbunare, este vorba despre chimia dintre un bărbat, o femeie, bărbatul pe care femeia respectivă se răzbună, plus tot orgoliul şi frustrarea pe care le-a acumulat tipa, şi care au ajuns să dea în clocot la un asemenea nivel, încât să ajungă să şi-o tragă cu tine.

Aşadar, partea frumoasă în sexul de răzbunare este că e foarte sălbatic, visceral, animalic, necondiţionat şi, de obicei,  fără restricţii. Partea urâtă este că, rareori, sexul de răzbunare are vreo legătură cu tine. Nu o dată, femeia care se răzbună îşi f… bărbatul care i-a greşit prin faptul că te f… pe tine. Deci, din punctul ei de vedere, e mai mult un threesome. Din al tău, e “nu mă interesează ce filme are ea în cap, important e sexul”.

Partea dubioasă cu sexul de răzbunare – şi aici o să devin puţin autoconfesivă, dar e un domeniu delicat, rog cititoarele să mă contrazică, dacă nu e aşa – deci, cum ziceam, partea dubioasă e că, în timp ce bărbaţii pe care i-am iubit sincer şi delicat, cu gingăşie şi devotament, m-au tratat de obicei oribil spre extrem de oribil – sau, cel puţin, au încercat – , ăia de care m-am folosit ca de nişte obiecte prin intermediul cărora m-am răzbunat s-au amorezat pasional şi violent, m-au căutat îndelung şi am scăpat extrem de greu de ei.

Cu accent pe “scăpat”. Ce încerc să spun cu asta e că, de cele mai multe ori, sexul de răzbunare e strict etapa dintre “cât sunt de rănită în orgoliu, nu pot să cred că boul mi-a făcut asta!” şi “hit the road, Jack, and don’t you come back no more” în relaţia femeii. Cu acel altul.

Iar tu? Tu vei rămâne cumva echivalent în mintea ei cu oftica pe care o simţea pe boul ăla idiot care nu ştia s-o aprecieze just. Partea proastă a sexului din prima, fie că vorbim de femei, bărbaţi sau extratereştri, e că arareori mai ieşi, în ochii acelui partener, din stereotipul obiectului sexual. Dar şi aici există o parte bună: dacă o mai oftică şi alţii, probabil că o să te mai caute.

***

Dacă îţi place acest blog, fii un partener la menţinerea lui.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Joker says:

    Suculent.
    Si da, exista si “o parte buna” 🙂

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading