De ce i-ai făcut copii?

Periodic, mama îmi povesteşte cât de oribil se purta tata cu ea. Bine, tata nu era violent, nici gelos. Tata păcătuia exact în direcţia opusă: uita că există. În sesiuni, îşi lua mâncare numai pentru el. Era egoist şi nepăsător. Lucrurile nu făceau decât să se agraveze, oricât ar fi încercat ea să-l schimbe.

Şi de fiecare dată, întrebarea mea e aceeaşi: Şi tu de ce i-ai făcut copii boului ăstuia sinistru?

Da, ştiu, practic îmi pun sub semnul întrebării propria existenţă. Dar credeţi-mă, un copil care, după ce se naşte, nu are efectul miraculos de transformare a căpcăunului în Făt Frumos, ci, dimpotrivă, îi accentuează trăsăturile de căpcăun, pentru că o femeie cu copii deja e dependentă din toate punctele de vedere, iar un nemernic poate specula asta la cu totul alt nivel – un astfel de copil îşi pune frecvent sub semnul întrebării propria existenţă, mai ales când e mic şi simte acut că e o povară.

Idem, femeia frumoasă şi delicată, Nicoleta Boţan, care a murit ieri, înjunghiată de monstru. I-a făcut copii. Doi. Probabil tot în ideea, radical greşită, că o să-l schimbe. Şi exact ca mama mea, mai mult i-a dat apă la moară monstrului să o bată, să o tortureze, să o jignească.

De ce femeile acestei ţări aleg să le facă copii tuturor gunoaielor societăţii?

De ce femeile acestei ţări aleg să fie legate pe tot restul vieţii, prin odrasle comune, de toţi gherţoii, criminalii, nesimţiţii, jegurile cu ochi?

De ce femeile acestei ţări nu spun “stop” la primul semn al abuzului, şi nu aleg singurătatea, care poate că nu e cea mai plăcută formă de viaţă pentru unii, dar măcar oferă pace şi linişte?

Iar răspunsul meu este: afurisita asta de educaţie seculară tradiţională submisivă.

De câte ori, ca fetiţă, cauţi să faci o năzbâtie, şi sare câte o babă că, dacă faci aşa, “nu te ia nimeni”. În timp ce băieţeilor nu le spune nimeni să nu se urce-n copac că rămân burlaci. Ei au voie orice. Noi suntem condiţionate de mici că rostul nostru în viaţă e să “fim luate de cineva”.

Pe Nicoleta Boţan n-a ucis-o doar jigodia bolnavă care a pândit-o cu cuţitul în mână s-o înjunghie, nepăsătoare faţă de destinul celor doi copii mici.

Pe Nicoleta Boţan au ucis-o toate babele acestei ţări, cu “Suportă, maică, că eşti femeie”. Cu “Fii cuminte, că altfel nu te ia nimeni”. Cu “E normal să ţipe / urle / dea, doar e bărbat.” Cu: “Cum să-l părăseşti, e ruşine”. Cu “Nu ne face de râs în faţa vecinilor”. Cu “Rezistă de dragul copiilor”.

Am o veste pentru oricine o flutură pe asta cu copiii: copiii ŞTIU. Copiii nu-s animale proaste şi fără discernământ. Încă la 3 ani, am poze în care mă retrag scârbită din braţele lui taică-miu, pentru că nepăsarea lui faţă de mama şi egoismul lui mi se păreau oribile. Îmi amintesc cum ascultam de sub masă cum ea suna să-l întrebe pe un ton implorator când ajunge acasă, să nu se răcească mâncarea, iar eu cea de patru ani îl uram la culme pentru nesimţirea lui, deşi n-aş fi putut-o formula chiar aşa.

Niciun copil din acest univers n-a fost vreodată fericit într-o familie abuzivă, şi rezistatul de dragul copiilor înseamnă doar expunerea prelungită a tuturor victimelor la o traumă fără sfârşit.

Pentru că abuzul e ca un bulgăre de zăpadă. Începe uşor şi, nepedepsit, se acumulează ca o avalanşă.

Pe Nicoleta Boţan a ucis-o societatea românească tradiţională, care le educă pe femei că valoarea lor umană rezidă strict în supunerea faţă de “ăla care le ia”. În orice condiţii. Educaţia asta sinistră, care constă din extirparea unei coloane vertebrale şi strivirea individualităţii.

Pe Nicoleta Boţan au ucis-o legiuitorii, şi legile excesiv de permisive cu violenţa domestică.

A ucis-o poliţia, care a sfătuit-o să treacă bătaia cu vederea.

Şi ce e mai trist e că, atâta timp cât această educaţie va persista, Nicoletele vor continua să moară. Tăcute, spăsite, dând statusuri mult prea subtile pe Facebook, în care cer ajutor, dar nu prea explicit, să nu cumva să se prindă gunoiul uman şi să sară iar la bătaie.