Tainted Love

…sau Pericolul de a Fi Prea Mişto şi Efectele Dăunătoare Aferente

Priviţi, doamnelor şi domnilor,acest videoclip:

Remarcaţi ceva deosebit? Da, e foarte fain pentru 1964, şi Gloria Jones are o voce beton. Dar n-a trezit interesul nimănui.

Noroc că au venit Soft Cell, cu versiunea lor “almost too gay to be true” – de fapt, Soft Cell înşişi erau aproape incredibil de gay pentru începutul anilor ’80 – şi au transformat acest cântec într-o legendă. Iote legenda!

Şi de aici, a început dezastrul.

Pentru că toată lumea a avut, nu ştiu de unde, impresia că poate cânta “Tainted Love”.

Uite o variantă gen “părintele Pafnutie după 80 de pahare de răchie”. Asasinul se numeşte Coil. Anno Domini 1985.

Apoi, nijte roacări nemţălăi s-au trezit după o noapte aprigă şi au prezentat o versiune mahmură, obosită, de tăiat vene. Atrocity! (Nu, nu, ăsta e chiar numele formaţiei.)

Dar coşmarul de-abia începuse. În 2000, trebuia să fie sfârşitul lumii, nu? Eh, n-a fost sfârşitul lumii, dar în 2001, Marylin Manson ne-a dat toate motivele să ne pară rău pentru asta, hârâind, mârâind, sfârâind, râgâind şi zdrăngănind melodia asta într-un mod care aminteşte de torturile inchizitoriale:

Aşa. Şi acum o să spuneţi voi, gata! Mai rău de atât nu se poate. Cine poate batjocori cântishelul ăsta nevinovat într-un hal şi mai revoltător decât MM?

Ce ziceţi de o gaşcă de piţipoance haifaiviste chinuite de lipsă acută, dornice să expună ciorchini de ţâţe şi kilograme de farduri, în timp ce miorlăie ca mâţele în călduri, frecându-se de tot ce le iese în cale?

Şi acum, o problemă de fizică: Pe baza vectorilor de mai sus, calculaţi viteza de rotaţie în groapă a autorului acestei melodii.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Beatrix says:

    te-ai luat de idolelitzele mele, pussycat dolls, te tin minte pentru chestia asta :))))) ele sunt modelul meu pe care tu vrei sa mi-l demitizezi si sufar din aceasta cauza 🙁

  2. Lorena Lupu says:

    da, ştiu. o să mă bată doamne-doamne cu făcăleţul la popoul gol. 😀

  3. vulpe vanator says:

    Raspuns exact :
    -daca tipul e la cripta, viteza de rotatie este : greutatea initiala a decedatului x indicele de corectie a pierderii umiditatii x numar de ani de la inhumare x numar de parastase si pomeni + comemorari x coeficient ALFA ( diferenta intre sunete inalte si joase exprimata in decibeli);
    -daca e ingropat direct in pamant, dupa 2 ani sicriul se taseaza asa ca oricat de mult coeficientul ALFA tinde spre infinit, viteza de rotatie =zero absolut, spatiul din sicriu reducandu-se cu Beta( masa de pamant de deasupra inmultita cu gradul de umiditate anuala de la precipitatii atmosferice).
    Speranta : sa speram ca autorul nu a decedat inca.
    P.S.:
    -NU AM LUAT IN CALCUL CREMATORIUL.

  4. Lorena Lupu says:

    da, ce scăpare din partea mea.

  5. cutza40 says:

    Bun, deci io is aici inca, imediat ma culc, ca ma duc maine la serviciu.Pai, ce sa zic? De la tzigani si cul beton la muzica e doar un pas, pt ca daca tot nu putem sa rezolvam problema tziganilor, ne apucam de cantat sau de ascultat muzica.Mi-au placut primele 2 variante. Restul…e tacere.

  6. Lorena Lupu says:

    Am vrea noi să fie tăcere. dar nu e. 😉

  7. PC says:

    Mda… Lumea inca mai urmeaza principul: prezenta behind-ului si a sanilor substituie cu succes lipsa creierului.{ma refeream doar la ultimul clip:)} trist…

  8. cutza40 says:

    Tacere din partea mea, nu a lor

  9. claudiu says:

    cdan cersc mera verau sa am taet cru si misana in prarcae

  10. miruna] says:

    ce putem comenta!?lumea evoluează,’evoluează’ şi muzica…aşa că aşteptăm cu nerăbdare viitoarea interpretare a melodiei,în varianta lui guţă, “drahoste jegoasă” .şi sperăm zadarnic să trăim într-o lume mai bună,cu oameni inteligenţi şi valori reale,închizându-ne în anii 60.

  11. Flori says:

    Disclaimer: imi place Manson. Si are un stil de a canta care da niste intelesuri foarte interesante versurilor pe care le rage. Pentru cine a vazut video-ul de la Sweet dreams (nici cele mai nasoale cosmaruri nu le-am avut asa), stie despre ce vorbesc.

    Bineinteles ca se poate si mai rau decat ce ai pus mai sus.
    Ia uite:
    http://www.versuri.ro/versuri/lkdhe_marylin+manson+tainted+love+romana.html

    Moment poetic inainte de a da clic pe linkul de mai sus

    Uneorii simt k trebuie sa…
    Sa fug … ar trebui
    Sa plec
    De durea care ai introdus-o in inima mea
    Dragostea care am impartit-o
    Se dovedeste a nu duce nicaieri
    Mi-am pierdut lumina *(sperantza)
    Ma zvarcolesc si ma intorc ..nu pot sa dorm noaptea

    daca pe alde piszi alea le-as vedea-o cantand cu sh si cu tz, intru in blocaj mental daca incerc sa mi-l inchipui pe Manson jelind cu spor
    “Acum stiu ..trebuie
    Sa fug trebuie
    Sa plec
    U NU MAI VREI NIMIK DE LA MINE
    FACI LUCRURILE BINE
    AI NEVOIE DE CN CARE SA TE TINE STRANS
    U gandesty k dragostea este o rugaciune ”

    Rog a mi se traduce ultimele 2 versuri, ca-n romaneza nu sunt sigur

  12. Bonsoir!

    Eu sunt cea mai inraita fana Marylin Manson, sunt doctoranda in Manson, ca sa zic asa. Il iubesc si il voi iubi chiar daca ultimul albul “Eat me, Drink Me” e de caca.

    Mie evident imi place Tainted Love a lui Manson si gagica bruneta din videoclip, tocilara cu pony tail ce se transforma in “diavolita rea” a fost o mare sursa de fantezii erotice, ideal de femeie si mi-am facut freza dupa ea. 4 ani.

    In Videoul acesta, Manson (my loveee!!)face mijto de filmele cu adolescenti, punandu-le pe un fundal gotic/black.

    Sample dupa Soft cell tainted love are cine? Senzationala Rihannaaaaa!!!! Loren, cum nu stii? Rusine!

  13. Si btw, fetele de la Pussycat Dolls este beton, nyshte papooshyci stylate, le poopik doolce cu ocazia asta!

    They fuck for rating, cum zicea inteleptul de Demigod:-)

  14. Lorena Lupu says:

    PC: păi fiecare scoate la înaintare ce are, nu?

    cutza: aaaaa… mă prind greu, că sunt lapte contrafăcut. 🙂

    claudiu: păi ţie nu îţi cresc ţâţe, băieţel. dar poţi cumpăra destul de ieftin.

    miruna: geniaaaală asta cu guţă şi drahostea hegoasă. lmao!

    flori: omg. lmao reloaded!

    zâna: amu nu vreau să mă cert cu fanii nimănui, că şi eu iau jugulara oricui se leagă de maicăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăl! Clipul e funny dar modul de a presta e yak-yak-yak! depedeveul meu.

  15. Liviu says:

    Ar mai fi fost si Depeche Mode. Imi place si varianta lor.
    In rest… corect!

  16. Lorena Lupu says:

    Interpretarea lui Depeche Mode e copycat al stilului Soft Cell. Nu adaugă nimic personal.

  17. aprozarnet says:

    imi vine sa injur la ult varianta;

    la MM, nu stiu ce sa zic…ca mi se pare un cover bun, iar altfel nici n-as mai fi auzit de ea deloc:)
    la faza asta cu cover-urile, cum face MM, dc as fi auzit de ea inainte sa le ascult propriu-zis as fi zis ca e tot cam o labareala…da` el le face bine, sau poate imi plac numai mie:)

  18. Raluca says:

    Gloria Jonhes suna misto, Soft Cell=acceptabil, Pussycat Dolls= la limita acceptabilului, Atrocity- n-au prea inteles nimic din melodia aia, Coil=exact cum ai zis tu, parintele Pafnutie dupa 80 de pahare de rachie, Manson e dus cu pluta la modul absolut

  19. claudiu says:

    cred in reincarnarea intr-o papushe. vreau sa fiu si eu importanta cum am citit intr-un articol dintr-o revista de psihologie: “Uitati de China si India. Cresterea economica mondiala are la baza doar Femeia”. sunt cu totul de acord!

    ce nu inteleg eu: de fiecare data cand apare o piesa in care o pers de sex feminin canta ceva de genul “fraiere, mi-ai oferit mult nimic si o dragoste cu cucuie.. ramai in chiloti in gara”, imediat apare si varianta masculino-muiernica cu “fraiero”.. mai mult ma deruteaza asa o schimbare decat o schimbare de stil.

  20. Lorena Lupu says:

    gusturi şi gusturi. 🙂

    claudiu: păi deh… cum să reacţioneze bărbaţii la critică altfel decât prin înjurături, măi?

  21. bukakke says:

    Varianta lui Manson e OK… dacă nu te uiţi la clip :mrgreen:

  22. Lorena Lupu says:

    mie clipul mi se pare fun. al lui manson – cel mai ok dintre toate.

  23. Cel mai tare din lumea asta ma enerveaza cand apare la tv o pitzipoanca cu tate cu microfon si spune “I am an artist”, ma deci imi vine sa le dau foc!!!!

    Pissycat Dolls sa ramana stripteuse ca acolo le sade cel mai bine. Si Nicole Scherzinger e ubber siliconata si operataaa!!!

  24. Loren, suntem niste ciudate frustrate! Tu cu Maical, eu cu Manson, de ce nu ne putea placea si noua un barbat normal, romantic, puternic, senzual, baiat bun ca Michael Bolton??!!

  25. YODA says:

    Foarte mfrumos primul clip 😉

  26. starlete says:

    Lorena, am gasit o fotografie care seamana cu tine. Nu esti tu, doar poate seamana.

  27. Lorena Lupu says:

    zâna: aşa, şi Jenna Jameson ar putea declara: I am an artist. 😉 (cu diferenţa că JJ e genială pe domeniul ei.)

    şi scuză-mă, Jackson chiar e unul din cei mai futabili bărbaţi inventaţi vreodată. De ce e Jackson futabil… în episodul următor.

    yoda: aşa zic şi eu.

    starlete: chiar aşa, seamănă bine de tot. mno, când o să ajung io celebră o să luaţi filmele porno făcute de tipa asta şi o să mă compromentaţi în Star, Story şi CanCan. 😀

  28. starlete says:

    Lorena Lupu, pentru mine, chiar esti celebra. Esti in top 10, alaturi de Adrian Nastase, Florina Cretu si Roxana Iordache.

  29. x2te says:

    Ok, azi am fost cam ocupat si abia acum am vazut stiva de comentarii de aici!

    O luam de la inceput? Cum altfel?

    Nu o sa incerc acum sa fac apologia metalului (Atrocity si MM sunt trupe de Death Metal respectiv Industrial) dar de fiecare data cand cineva acuza genul asta de muzica … eu zambesc. 🙂 De ce? Pentru ca este acelasi lucru cu a te simti indignat de un tablou cubist sau de o poezie cu vers alb. Istoric vorbind atat Death Metalul cat si Industrialul sunt descendenti muzicali directi ai genului Punk. Iar genul Punk, este mult prea bine stiut, este antipodul culturii pop. Scop final al unei astfel de interpretari: distrugerea frumosului!

    Punctul doi se leaga in mod direct de prima interpretare a piesei (banuiesc ca cea originala). Imi place! E sexy, e post-apocaliptica … imi place.

    Punctul trei @Zana Cabotina … vezi punctul unu si recunoaste ca esti doctoranda la mine! 🙂 BTW: ma apuc sa predau istoria metalului!

    Punctul patru se leaga de Michael Jackson! Sunt fan de aproape 19 ani. Primii mei blugi taiati erau roz (asa ma, radeti) si aveau un mare MJ scris pe ei. Urmatorii au avut SLAYER dar asta e o alta poveste. Replica la comentariul Lorenei este urmatoarea … Michael era unul dintre cei mai futabili barbati pana sa se hotarasca sa isi schimbe look-ul in femeie! In numele lui Dumnezeu un barbat negru arata acum ca o femeie alba!

    Si da, cireasa de pe tort! Daca extraterestrii ar ajunge pe pamant si ar da cu ochii de Jackson ar spune dezamagiti: “La dracu, capitane! Au ajuns altii inaintea noastra!”

  30. Mie imi place jenna jameson. imi plac curvele. imi place carmen electra. imi place dita von teese. imi plac curvele gotice.

    Aia cu Jackson de ce e futabil tre sa explici macar pt prietena ta, zanitza:-) ca e curioasa.

    Manson, nu ca om care isi da jos machiajul si ramane Brian Warner, ci Manson ca idee e superfutabil. E un absolut in sine.

    Revenind la subect, clipul cel mai celebru si clasic este SoftCell cu TainedLove dar ala cu baiatul care incearca sa doarma si niste femei facute din stele il molesteaza si nu ii dau pace.

  31. bukakke says:

    mno, poţi să faci chiar tu filme după modelul JJ şi să o compromiţi pe cea din poză. 😆

  32. Andhra says:

    mi se pare greu de precizat dacă semănaţi, întrucat tu nu ai “vedere şi din faţă şi din spate”. oh doamne!
    am glumit (prost), Lorena, dar m-a făcut “pireu” blogul domnişoarei deasupra poziţionate.
    nu spun nimic on topic pt că sunt mult prea de acord cu tine pe acest subiect. mor după versiunea soft cell şi aproape că mor la auzul variantei lui manson. piz*icat dolls mă lasă rece sau cel mult mă amuză. oh şi uite că am spus totuşi şi ceva on topic :p

  33. Lorena Lupu says:

    starlete: nu genul ăsta de topuri mă interesează pe mine. vreau să ajung cel mai bun scriitor al generaţiei mele, şi cea mai autentică actriţă. vreau să creez lucruri de valoare. asta vreau eu să mă fac când o să fiu mare. 🙂

    teodor: sincer, jackson mi se pare futabil şi ca bărbat negru, şi ca femeie albă, şi ca extraterestru. versatilitatea lui e cel mai futabil lucru imaginat vreodată.

    andreea (dragi pipăli, scuze dar la ora asta am chef de nume nu de porecle) promit o postare despre sex-appealul lui The Mike

    bukakke: măi, eu nu aş face filme porno dintr-un motiv foarte simplu: m-aş jena să mă screm falş şi să ţip ca din gură de şarpe. Iar excitarea adevărată e greu de obţinut, cred, dacă vezi cameramanu’ cu aparatul la doi centimetri de miezul acţiunii.

    andhra: eu mă refeream strict la semănatul meclelor. avem feţe oarecum sisterlike, – şi dacă eu nu aş avea motivele enumerate mai sus lui bukkake, am putea face cu succes un rimeik porno după “prinţesă şi cerşetoare”. 😀 (unde eu aş fi evident cerşetoarea 😛 )

  34. Anthea says:

    Votez cu Soft Cell si Manson… restul nu-mi plac, nici macar originalul..dar n-ar fi singurul original care nu-mi place.

  35. Andhra says:

    :))

    chiar consideri că semănaţi? te referi la expresia feţei sau şi la structură? cel puţin ochii şi gurile îmi par a nu avea absolut nici o similitudine.

  36. Andrei Lupu says:

    Nu exista cover a lui Tainted Love interpretat de Depeche Mode. Se pare ca e o greseala – pe unele site-uri sau chiar TAG-uri de mp3 apare “Tainted Love – Depeche Mode” , cand de fapt este versiunea originala a lui Soft Cell. Stilul celor doi solisti – David Graham si Mark Almond este asemanator si de aici, probabil, confuzia.

  37. Andrei Lupu says:

    Am scris numele solistului DEPECHE MODE gresit= ma refeream la Dave Gahan

  38. Lorena Lupu says:

    din câte am înţeles, au făcut şi Depeche un cover, doar că nu au scos single şi nu au făcut videoclip.

  39. aurelian says:

    io nu ma pricep la muzica dar parca mai mult mi-a placut prince decat michael 🙂 Buna seara si bine v-am regasit!

  40. Lorena Lupu says:

    aurelian, vezi că discuţia asta e la o altă postare.

    mie prince mi s-a părut mult prea libidinos. pe când ză jacko avea alura aia parţial inocentă, parţial sălbatică – mult mai interesantă pentru mine.

  41. dadatroll says:

    Deci am si eu o intrebare ca cineva a ajuns la mine depe pagina asta da eu nam bagat nici un coment aici. Deci ca cum?

  42. Lorena Lupu says:

    de la blogroll, pisoiaşule.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: