Top 10 Loredana Groza

Periodic, Loredana mai lansează o provocare. În secunda imediat următoare, tot prostul părerist începe să spumege.

Să luăm piesa ei nouă cu maneliștii. O piesă tonică, pozitivă, un hit de vară perfect, iar băieții chiar au investit să arate bine. Dar, pentru că românașul prost de bubuie se simte mai interesant să o ardă superior și dezgustat – aroganța detestabilă dublată de incultură și prostie crasă a acestei nații e 100% predictibilă – Loredana încasează acum hate cu toptanul. Și o dată cu hate-ul, milioane de views.

Pentru că asta e țara și ăsta e materialul uman. Nu îi motivează decât ura.

Desigur, spumele proștilor nu schimbă faptul că, obiectiv, femeia e un fenomen cultural.
E singura șlagăristă a anilor 80 care a rămas fresh, actuală, relevantă și updatată până în zilele noastre. A explorat toate trendurile, a fost un powerhouse al muzicii românești timp de aproape patru decenii, iar modul în care își menține lookul, silueta și energia la 50 de ani e o  revoluție legată de condiția femeii în societata românească. Modul în care refuză să “devină modestă”, să se băbească, să poarte maramă şi să renunţe la personalitatea ei colorată pentru a se conforma ideilor preconcepute ale limitaţilor ar trebui, într-o ţară de femei inteligente, s-o plaseze pe piedestal ca model social.

Pe acest blog, Loredana va fi veşnic celebrată drept artistul complet şi diva autentică, prin urmare, azi avem în program un top 10 Loredana Groza. Să lăsăm iubirea și aprecierea față de singura noastră regină să curgă în valuri.
Dacă aveți alte piese care vă plac, vă rog, menționați-le în comment. Dar politicos și fără hachițe de genul “vai, dar cum ai putut”. Uite, am putut, poţi şi tu.

10. Lumea e a mea (Loredana feat. BUG Mafia, 1998)

Dacă un lucru a definit-o vreodată pe Loredana, e naturaleţea cu care a vizitat fiecare gen muzical. “Lumea e a mea”, sau “Ridică-mă la cer”, cum era cunoscut neoficial, a fost marele hit al anului 1998, iar “zi-le Loredana” e un catchphrase care e folosit şi azi.

Clipul redă estetica urbană specifică gangsta rapului – se ştie că Pantelimon încerca din greu să fie Compton de România – şi beaturile astea cu parfum vintage încă te fac să te bâţâi stângaci de pe un picior pe altul.

9. Apa (Loredana feat. Cabron, 2012) 

În 2012, reggaeton intrase bine de tot în mainstream, cu ritmul simplist şi redundant, cu inspiraţie şi inflexiuni latino, dublat cu rap. Vedete ca Don Omar şi Wisin se impuseseră pe piaţă şi întrecuseră vedetele pop ale momentului.

“Apa”, feat. Cabron, este unul dintre cele mai reuşite reggaetonuri româneşti. Are şi izul de golăneală jovială specific, macho man-ul care se plânge că femeia e prea solicitantă, dar tot ar da un număr. S-a dansat în cluburi pe piesa asta de s-au spart podelele.

8. Rain Rain (2011) 

Asta e o piesă pop pură, ritmată și catchy, a la Kylie Minogue. Dacă te uiți la videoclipul narativ, extrem de scump și inovator, sau asculți structura piesei și inflexiunile vocale, singurul lucru care trădează faptul că e producție românească e accentul celorlalți interpreți. Piesa asta pune România pe hartă din punct de vedere cultural într-un mod în care o infimă parte din muzica românească o face.

Am menționat că videoclipul există și în versiune 3D?

7. De n-ar fi iubirile (1986) 

Ia să ne întoarcem până în comunism hardcore, în anul în care Loredana a ajuns peste noapte vedetă cu o prestație absolut fabuloasă la festivalul de la Mamaia.

Vă e dor de sonorități românești vintage? Ascultați-o pe Loredana cu un șlagăr autentic, care respectă orchestrația, corul, limbajul, stilul genului.

6. O fată singură-n noapte (1994) 

A căzut comunismul. Puține, foarte puține stele ale șlagărului românesc au reușit să treacă rampa spre sonoritățile moderne. Iar Loredana, ajutată hardcore de trupa Direcția 5, a fost printre supraviețuitori.

Albumul cu care s-a reinventat la acea vreme, cu un sound mai edgy și mai intens, adecvat sensibilității noului deceniu, s-a intitulat “Atitudine”, iar piesa pe care o vom include în top se numeşte “O fată singură-n noapte”.

5. Zig Zagga (2004) 

Influențele gipsy și inspirația lăutărească nu au apărut de ieri de azi în muzica Loredanei; dimpotrivă, au fost o temă revizitată iar, și iar, și iar, și iar, și iar.

Zig Zagga îmbină fanfara tradițională cu elemente de turbo folk balcanic de pe vremea când Lepa Brena dădea fiori erotici întregii regiuni, și cu elemente de dificultate vocală și ritmică. Ia încercați să reproduceți zig zagga zigalaga cu muzica oprită.

Zaraza (2002) 

E mereu interesant să auzi romanțe reinterpretate de artiști contemporani. Unora le iese fuziunea dintre sensibilitatea lor urbană modernă și cadența și versificația de altădată.

Iar cover-ul Loredanei e plin de emoție. Nu e doar tenorul interbelic care etalează virtuți vocale. Loredana devine actriță. Îți povestește, printre versuri și clipe de liniște, dorul eului narativ de femeia iubită. Sublim.

3. Bună seara, iubite! (1988) 

Spre surprinderea mea, piesa pe care toată România o știe drept “Bună seara, iubito”, se intitulează de fapt “Bună seara, iubite!”. Şi are sens. E piesa ei. Dar mentalitatea colectivă a rămas bântuită de acel “bună seara, iubito” atât de expresiv şi de subtil-emotiv al lui Ion Caramitru.

O baladă complexă şi atipică, un duet creat de fapt în studioul compozitorului Adrian Enescu, fascinat de niște versuri pe care dorea să le transpună într-o piesă care nu semăna cu nimic.

Și realitatea e că “Bună seara, iubite” sună mai degrabă a improvizaţie de tip spoken word decât a şlagăr optzecist.

2. Mă întreb ce să fac (1986) 

Apropo de şlagăr optzecist, nu am cum să nu vă prezint piesa cu care Loredana a spart gura juriului şi a luat trofeul ediţiei 1986 a festivalului Mamaia.
Nu e doar piesa.
OK, piesa e cute. Drăguţă, histrionică, săltăreaţă, uşor de fluierat.
Dar ce o face atât de specială e pasiunea inocenţei şi sensibilitatea clownescă a interpretării. Atât timbrul vocal în sine, imposibil de uitat, cât şi expresivitatea vibrantă, au anunţat naşterea unui star.
Observaţi toate modurile, intonaţiile şi nuanţele cu care Loredana rosteşte acel “dragă”.

1. Diva Inamorata (2000)

Cât de tare poate fi piesa asta? Tema muzicală clasică, interpretarea în stil operatic, îmbinate cu elementul industrial rave moştenit din anii 90. Atât de cool, atât de creativ, atât de grandios.

Grandios e şi videoclipul luxuriant şi sofisticat, regizat de regretatul Ducu Darie.

Dar fără performanţa vocală excepţională a Loredanei, toate acestea nu ar fi fost posibile.

 

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: