Top 10 Michael Jackson

Am scris două articole simple (aici) și (aici), bazate strict pe logică și argumentație, în care am prezentat contextul anilor 90 și cel al anilor 2000, și am prezentat fapte verificabile, să demonstrez că Safechuck şi Robson minţeau. Nu poți înghiți pe nemestecate acuzații fără acoperire. Că poate mâine i se cășună cuiva să te acuze și pe tine că l-ai ținut prizonier un an în beci și l-ai bătut cu polonice în cap, iar toți proștii făcuți grămadă o să pișe ochii și o să zică: Nu avem cum să nu susținem victima. Degeaba tu vei demonstra că n-ai beci la casă, iar victima până mai ieri te înălța în slăvi drept soarele ei.

Cu toate astea, o bună parte din oi au venit să behăie că mă las orbită de strălucire. Deși eu, în texte, nu făcusem referire la statutul de star al lui Jackson decât pentru a explica anumite situații concrete. Niciodată la modul: era un zeu fabulos și apoteotic, a plecat și n-o să mai vină.

Prima mea reacție a fost să le foot pe lung și pe lat Dumnezeii. Apoi, am zis că nu are sens să le ofer proștilor putere asupra mea, mai bine fac un al treilea articol, în care fac exact ce ziceau ei. O referire clară la star power-ul, geniul și moștenirea culturală a lui Michael Jackson. OK? Acum puteți să lătrați justificat.

Mențiune: fiecare piesă de pe albumele lui Jackson a fost o mică perlă, o bijuterie a perfecțiunii. De aceea, topul ăsta 10 putea fi făcut intrând pe catalogul Michael Jackson pe Deezer, dând randomizare și scriind primele zece care veneau la rând. Ceea ce spun cu asta e: NU NEAPĂRAT PREFERATA TA E ȘI PREFERATA MEA, și dacă ai completări, fă-o în rubrica de comentarii, dar fără ton arțăgos și superior, că ții la mama ta și nu vrei să-i afli trecutul amoros. Mulțumesc.

Mențiune 2: În acest top nu voi include neapărat hiturile evidente. Pe alea le-ai auzit interminabil la radiouri. Voi căuta să includ melodii care, deși au fost hituri la vremea lor, nu sunt cunoscute neapărat de cineva care nu a fost fan, și vor oferi un element de noutate ascultătorului obișnuit. Mai ales că secțiunea mea principală de cititori este categoria de vârstă 25 – 35, iar cei până-n 30 erau prea mici să experimenteze geniul lui Michael în deplina lui desfășurare.

Dar destul preludiu, să penetrăm subiectul odată, mkay?

10. Tabloid Junkie (History, 1995) 

Deși succesul comercial al albumelor Thriller și Bad nu a fost egalat de următoarele producții, albumele mele preferate sunt History și Invincible. Volens nolens, deși toți vânăm fericirea, adevăratul nostru geniu se dezvăluie în situații de criză.

Relația lui Jackson cu presa nu a fost niciodată strălucită. Pe de o parte, pentru că lui Jackson nu-i plăcea să dea interviuri. Pe de alta, pentru că adevărul era prea boring, și pentru presă era mult mai interesant să plătească un tip ca Gutierrez să inventeze rahat după rahat, să creeze o întreagă saga a pedofiliei, documentată de NAMBLA, pentru valoarea de șoc care făcea tabloidele să se vândă cu ghiotura.

Și proștii puneau botul, pentru că nu erau diferiți cu nimic de proștii de azi, doar că știa doar mama lor și doi vecini indulgenți.

“Tabloid Junkie” e o răbufnire, şi, deşi nu a fost promovată ca single, ar fi meritat. Are un vibe de funk postmodern incredibil de catchy, beaturile specifice ale lui Jackson, punctate de beatboxing, te fac să rupi podeaua ţopâind, şi alternanţele între strofele livrate cu o tehnică vocală breathy, (habar n-am cum se numeşte în română) şi refrenul forte sunt superbe.

Şi versurile: “Just because you read it in a magazine or see it on the TV screen don’t make it factual” sunt la fel de valabile azi ca în ziua în care le-a scris.

9. Wanna Be Starting Something (Thriller, 1982) 

 

E bizar cum, pe măsură ce şi-a dezvoltat propria personalitate muzicală, Jackson a creat un stil între pop, rock şi dance, neutru din punct de vedere rasial, fluid din punct de vedere sexual, în aşa fel încât aproape că uiţi că era un artist de culoare.

Dar piesa de deschidere a albumului Thriller e încă tributară influenţelor disco şi soul, cu accente de funk şi groove, specifice muzicii “negre”. E un hit clasic al anilor 80, haios şi irezistibil, exact cum a fost ea în istoria culturală internaţională. (De care am fost noi văduviţi de regimul comunist).

E piesa perfectă de petrecere, fără layerul de simplism şi stupizenie al pieselor de petrecere din anii 90 sau 2000. Vedeta ei e percuţia – mi se pare chiar că Jackson se reduce pe sine cumva pe planul secundar pentru a pune în valoare complexitatea tobelor şi a altor instrumente pe care urechea mea de fraier nici nu ştie să le identifice, dar aude că sunt acolo.

Şi putem să vorbim de cadenţa aceea finală sublimă, sample-uită de toată lumea, de la Rihanna la toţi DJ-ii pământului? Da, ştim, nu e a lui Jackson, e luată de la un artist din Camerun, dar modul în care e interpretată şi dozată dă un sfârşit fabulos unei piese fabuloase.

8. Give In To Me (Dangerous, 1991) 

 

La începutul anilor 90, un sunet fresh, agresiv şi rebel, care urma să pună capăt perioadei glam rock şi să facă trecerea spre grunge, era adus de Guns N’ Roses.

Şi cum Michael a avut mereu această înclinaţie, să exploreze ce era nou şi să adapteze la propria lui personalitate, a făcut echipă cu chitaristul iconic de la Guns, Slash, să creeze un hit hard rock memorabil cu accente BDSM. Sigur, vocea lui Jackson nu are agresivitatea şi textura metalică a unui Axl Rose sau Kurt Cobain, dar compensează cu gel de păr în belşug 😀 şi ca în Starting Something, are inteligenţa de a lăsa instrumentul (de data asta chitara) să fure showul. Ieşirea din comfort zone e interesantă şi demnă de consemnat.

Până şi modul în care e filmat videoclipul, cu bărboşi şi tipe brunete vampy, pare un omagiu subtil adus marilor hituri Guns N’Roses.

7. Come Together (Moonwalker, 1988, History, 1995) 

 

“Come Together” e piesa introductivă de pe iconicul album “Abbey Road” al trupei Beatles, o reflectare grăitoare a talentului de compozitori Lennon – McCartney.

Înregistrat ca piesa finală pentru filmul lui Jackson din 1988, Moonwalker, “Come Together” îşi câştigă o viaţă nouă, ca o piesă coveruită iar şi iar de diverşi artişti şi adaptată la stilul muzical specific al fiecăruia.

În varianta lui, Jackson explorează senzualitatea latentă a piesei, vibe-ul erotic al instrumentaţiei, cu o interpretare de regină felină în călduri. Mda, dacă asculţi cu ochii închişi piesa, sau chiar te uiţi la dansul din acest videoclip, nu vezi sau auzi neapărat un bărbat, ci o vampă feroce, dezlănţuită. Mişcările acelea din şold te fac să aştepţi din clipă în clipă să înceapă striptease-ul.

În fond, înainte să fie speculat ca pedofil, Michael a fost speculat ca gay, pe când a fi gay era o problemă.

Şi, apropo de sexualitatea lui Jackson ca performer:

6. Blood On the Dancefloor (Blood On the Dancefloor: History in the Mix, 1997) 

 

 

În 1997, cu acest album de remixuri, Michael Jackson şi-a propus (presupun) să se adapteze la prezent şi să umple cluburile rave aşa cum umpluse discotecile anilor 80. Cel puţin, asta spune mixul electronic dance, pe care, ca în atâtea cazuri citate de mine mai sus, Michael alege să-l lase să devină vedeta showului.

Deşi succesul a fost doar parţial, din încercare a ieşit o piesă a naibii de bună, care combină beats techno cu subtile elemente latino, explorate şi în coregrafie, iar paranoia crescândă a versurilor (deşi oficial scandalul din 93 luase sfârşit, Michael era hăituit în continuare de presă, investigat de FBI şi hărţuit de un număr din ce în ce mai mare de hateri) dă tensiune, dinamism şi miză.

În fond, Blood On The Dancefloor e chiar povestea tragică a relaţiei lui Michael Jackson cu publicul său. O intensă poveste de dragoste care se termină cu sânge.

Iar elementele de coregrafie? Oh, mama.

5. Cry (Invincible, 2001) 

 

R. Kelly a fost un abuzator care, spre deosebire de Jackson, a fost DOVEDIT CA ATARE cu probe video şi înregistrări. Dar un lucru pe care nu îl poate nega nimeni e că R. Kelly a scris câteva din cele mai frumoase balade ale anilor 90.

Pe de altă parte, în moştenirea culturală a lui Michael Jackson, imnurile înălţătoare şi pline de credinţă, cu tentă gospel, sunt câteva din cele mai valoroase exponate (vine imediat şi Man In the Mirror, nu vă fie teamă).

Tema salvării lumii şi a înfrăţirii dintre popoare e ilustrată în multe, multe creaţii ale lui, de la We Are The World la Black Or White, dar pe astea le-aţi auzit până la epuizare. Cry a beneficiat de promovare modestă, pentru că Sony era în război deschis cu Michael Jackson, în plus, în anii ăia toată lumea asculta Backstreet Boys şi Britney Spears, şi nimeni nu mai avea răbdare de un artist denigrat mult prea mult de presă.

Dar acum, hai să lăsăm contextul deoparte şi să ne bucurăm de frumuseţea înălţătoare a unui imn soul autentic, dublat de expresivitatea şi forţa unui cor cu intervenţii în crescendo.

4. Man In The Mirror (Bad, 1987) 

Man in the Mirror e una dintre cele mai puternice piese ale carierei lui Jackson, atât ca mesaj, cât şi ca orchestraţie, instrumentaţie, interpretare.

Mesajul e o invitaţie la reflecţie şi autoevaluare, la nevoia de a te uita la omul din oglindă şi de a-l face mai bun, pentru o lume mai bună. E strămoşul citatului inspiraţional “Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”

Dar ce dă frumuseţea piesei e însăşi interpretarea lui Jackson. Care are un har aparte pentru imnuri gospel, şi o pasiune specială pe care o investeşte în mesajele de “fiţi mai buni”, “salvaţi planeta” şi “nu călcaţi pe iarbă”. Delivery-ul e deopotrivă muzical şi actoricesc – ca şi cum ar rosti versurile în monolog, fiecare semnificaţie şi nuanţă a lor e decupată emoţional, aspect pe care Jackson nu îl face întotdeauna, şi mai ales nu în piesele dance unde vizibil e interesat mai mult de ritm.

3. Smooth Criminal (Bad, 1987)

 

Okok, ştiu. Am zis că nu pun marile hituri. Dar piesa asta este the signature Jackson song, să zic aşa. Ca structură, ca muzicalitate, ca mix, compoziţie, crescendo,  complexitate a ritmurilor, ca interpretare vocală breathy – senzuală şi, desigur, ca video, fashion, design şi stil.

Coregrafia include toate mişcările specifice Michael Jackson, lookul cu costum şi pălărie albă a devenit o insignă a anilor 80 şi o referinţă culturală recognoscibilă oriunde şi oricând, iar regia videoclipului, un tribut adus filmelor cu gangsteri din anii 30.

2. Gone Too Soon (Dangerous, 1991) 

Alt cover. De data asta al unei balade vechi, cântate de Dionne Warwick în 1983.

În 1985, Ryan White, un copil din Indiana, statul natal al lui Jackson, a fost dat afară din şcoală pentru că a fost diagnosticat cu SIDA, iar părinţii colegilor se temeau că le poate infecta copiii. (Pe atunci, se credea că SIDA se ia ca guturaiul, prin fiinţarea în acelaşi spaţiu).

Da, ştiu, ignoranţa face victime. Le-a făcut atunci şi le va face mereu.

De cum a auzit de problemele copilaşului, Jackson a sărit în ajutorul lui, şi a devenit parte din campania de informare a populaţiei legată de SIDA, pe care copilul a continuat-o, cu apariţii TV şi prezenţe publice, şi i-a dăruit un Ford Mustang GT, după ce a aflat că puştiului îi plăcea maşina respectivă.

Prin eforturile lui Ryan White şi ale grupului de muzicieni care au sărit să-l susţină (incl. Elton John, John Mellencamp şi actriţa Alyssa Milano), multe mituri legate de SIDA au fost risipite şi elucidate.

Mbun. Dar boala nu iartă, iar copilul a murit în 1990.

De ce am pus piesa pe locul 2? Pentru că accentul e pus pe vocea minunată a lui Jackson, pe înaltele lui ameţitoare şi pe timbraţia unică, calităţi autentice vocale care, în multe piese, se pierd de prea multă producţie.

Dacă acest vocalist ar fi un necunoscut pe care îl auzi prima oară pe YouTube, opreşti tot ce făceai şi asculţi. Dacă ar fi un necunoscut care merge la audiţiile oarbe de la The Voice, le ia fluierând.

1. Earth Song (History, 1995) 

Cum ziceam, tema preferată a lui Jackson a fost întotdeauna salvarea planetei şi să fim mai buni de sărbători şi nu numai.

Aici, însă, pune problema pe latura ecologică, iar ceea ce îi iese e un imn cu elemente de blues, gospel, rock şi habar n-am ce, probabil Michael Jackson pur şi simplu. Are un crescendo impecabil susţinut vocal, iar partea finală de belting îmi scoală tot părul care a mai rămas.

Are fiorul şi credinţa unui imn religios, deşi nu menţionează nicăieri numele lui Dumnezeu, iar vizual, e o ilustrare apocaliptică a răului adus de omenire planetei, animalelor, altor oameni.

Dacă m-aţi întreba care e videoclipul meu preferat din secolul trecut, nu am cum să aleg altul decât Earth Song.

Foto: Wireimage.

***

Îţi plac topurile Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Ana-Maria Neagu says:

    Super! Felicitari pentru cele 3 articole dedicate lui Michael!

  2. Deny says:

    Multumim, Lorena!

  3. Lorena Lupu says:

    Mulțumesc mult.

  4. M. says:

    oh, the memories… singura piesa de care nu-mi aduceam aminte e ‘Cry’; am CD-ul dar l-am ascultat doar de cateva ori. In schimb Give In To Me… am ascultat albumul ala (Dangerous) pana s-a uzat vinilul. (Da, il ascultam la pick-up. ce timpuri…. ). si da, am fost si la concert, in 1992…

    Iar Blood on the Dancefloor e superba 🙂

  5. Lorena Lupu says:

    i know.

  6. Mihaela says:

    Iti multumesc, Lorena pentru ca mi-ai transformat o seara mizerabila in una cu multiple senzatii placute, de la amintirea vremurilor de tinerete si pana la amintirea faptului ca il adoram pe Michael de i-as fi facut si copii 🙂. Superb topul, nu mai ascultasem de mult muzica lui, ma bucura ca simt aceiasi fiori, adoram Give in to me, iar la Earth song probabil ca toata viata au sa-mi dea lacrimile si o sa imi doresc sa fie real videoclipul ala. Imi plac foarte mult topurile tale si le ascult pe toate, imi dau perspective noi si asupra celor care nu au intrat neaparat printre pasiunile mele. Dar pe topul asta l-am iubit de-a dreptul. ❤️

  7. Lorena Lupu says:

    cu mult drag.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger