La un moment dat, am lucrat într-un job extrem de plăcut.
Oamenii îşi făceau treaba agreabil şi fără f**i la cap inutil, colectivul era format din lume tânără, amuzantă şi bine închegată în echipă, veneai la muncă de drag, râdeai 8 ore şi mai şi munceai pe lângă, era cafea gratis la discreţie, firma avea şi două pisici moi şi torcătoare care se suiau pe tine să te asiste în proiecte, nu ţi se pretindeau ore suplimentare, şedinţele erau minime şi doar dacă era ceva important, iar dacă începea şedinţa se elucidau acele lucruri importante şi erai lăsat să lucrezi mai departe, mailuiala internă era la obiect şi fără f**re suplimentară la icre.
Pe scurt, un mic paradis pe pământ.
Apoi, a apărut Idiotul. Fiu de ceva mahăr important, cu aere de şefie prost înţeleasă pă el. Vorbea peste toată lumea, şi spunea numai tâmpenii. Fiind fiu de ceva mare mahăr important, lumea lăsa privirea în jos. Nimeni nu avea tupeu să îl înfrunte şi să-i spună că vorbeşte prostii. Ţinea şedinţe peste şedinţe, că-i plăcea să se audă debitând truisme jenante, te f***ea la cap cu mailuri care se băteau cap în cap şi erau atât de incoerente, încât nu puteai decât să deduci vag ce a vrut să spună, avea idei total inutile care nu ajutau cu nimic obiectivele finale.
Pe scurt, era atât de inadecvat din toate punctele de vedere, încât aspectul se vedea şi din gaura neagră pe care au descoperit-o ăştia recent, şi care se asortează perfect la gaura neagră din portofelul meu, lol.
OK.
Era destulă lume în colectiv. Cineva ar fi putut să se ridice şi să spună: “Eşti idiot, taci în morţii mă-tii din gură”.
Erau rezultate. Incompetenţa are acest defect, că se vede relativ repede în cifre, iar cifrele, spre deosebire de oameni, tind să fie cât se poate de sincere.
Cineva ar fi putut să se ridice şi să-l tragă la răspundere: “Uite, bă, în morţii mă-tii de idiot, efectul idioţeniilor tale!”
Dar românul e laş. Laş ontologic. Nu pune punctul pe “i”. Preferă să stea ghiocel, să tacă şi să se retragă.
Au început să-şi dea demisia unul, doi, zece.
Iar idiotul a început să-i înlocuiască cu alţi idioţi, după chipul şi asemănarea lui. Unii care i se strecurau în graţii prin pupincurism şi prin uneltiri şi intrigi, în timp ce restul fraierilor din vechea echipă făceau toată treaba.
Şi restul fraierilor din vechea echipă au început să caute şi ei alte ocazii şi au uşchit-o apoteotic.
Firma s-a închis în doi ani.
Deşi ar fi avut potenţial.
Morala: Aş prefera să nu câştige PSD alegerile, mulţumesc frumos.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Sh*t They Say