Uneori, din nimic, dintr-un dialog cu o persoană din trecut, dintr-o vorbă în vânt, dintr-un crâmpei de amintire, ajungi să traversezi, ca Făt Frumos cu paloşu’ gros, o Vale a Plângerii nedelimitată geografic, dar cu simptomele bine cunoscute ale basmului. Te apucă o nostalgie, un dor şi o jale de îţi vine să îţi tai venele unduind lama în ritm de vals: un-doi-trei, un-doi-trei, un-doi-trei.
Acum e ora 3:15. Mi-am traversat Valea Plângerii, şi mi s-a făcut dor de. Pe de altă parte, n-am coaie pentru înfruntările cu Scorpia şi cu etc. Mă simt mult prea bine în împărăţia mea protejată de tot ce-i rău, şi de tot ce doare.
Acum, însă, Valea Plângerii mi-a zgândărit cicatricele cu un cui. Nu, nu mă tăvălesc pe jos cu spume la gură, nu plâng să sară cămaşa de pe mine, nu am crize depresive. Din contră. Stau, beau Coca Cola – Coca-Cola noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi amin – şi ne iartă nouă greşalele noastre. Care greşale? De unde stau eu, toate greşalele mele mi se par justificate, şi oricine în locul meu ar face la fel.
Valea Plângerii e un loc care nu îţi arată trecutul aşa cum a fost el, ci aşa cum l-ai fi dorit tu să fie. Ţi-l arată frumos şi idilic. Dar tu, care ai tras învăţămintele de rigoare de la Făt-Frumos, că doar n-a perit ăla degeaba, ştii că nu mai e nimic pentru tine ACOLO. Că tu însăţi (sau u) dacă te-ai întoarce, te-ai transforma în pulbere.
Dar faptul că ştii nu te ajută cu nimic. Luciditatea n-a fost niciodată un bun analgezic. Dimpotrivă, e un medicament riscant, care la un mic procentaj din populaţie, poate cauza insomnii, greaţă, stări de ameţeală, disconfort, iritabilitate accentuată. Şi nu, nu te poţi adresa medicului sau farmacistului. Ce să-ţi facă aceşti cetăţeni?
Frumos :-). Spiritele nelinistite nu dorm.
sau cele vinovate de excese de ciocolată, cafea, cola şi red bull. adică alimentele mele de bază. 😛
vorba aia: I fed your data into the computer and it died! (self-irony 😆 )
Sau vin inca neterminat 😉
I know… i know how that feels like…
frumos simti tu ceea ce simti, si expui la fel de frumos. iar persoana aceasta pentru care traiesti atat de intens am impresia ca dintre pamanteni, e cea mai iubita.. sau luceafar de dimineata 🙂
Nelinisti tomnatice….
O fata singura-n noapte,
Mult prea singura-n noapte,
Ca un copil rebel……..canta cineva.O zi frumoasa Lorein!
dan şelaru: m-ai prins, la 3:53 mă culcasem deja. de-aia e bun blogul, ţine şi de somnifer. 😛
raluca: it feels like teen spirit. 🙂
claudiu: nu crede tot ce scriu eu la ora 3. 😉
dănuţa: nu eram singură. eram singură de cineva anume. şi dacă ai un popor întreg în jur, dar eşti singur de X, tot aia e…
La acest gen de singuratate ma gandeam si eu dar nu am insistat pe subiect pentru ca altadata ne-am cam “ciufulit ” pe tema asta.Degeaba ai langa tine 100 de oameni daca nu este X care te face sa vibrezi, sa simti, sa zambesti, sa uiti…..stiu cum e.Dar tu o spui asa frumos 🙂
altădată veneai să mă baţi la cap cu clişee care, pe lângă faptul că erau enervante prin însuşi caracterul lor clişeistic, erau dificil, ba chiar imposibil de pus în practică.
de exemplu: pe mine mă înjurau vreo opt dobitoci pe-aici, iar tu îmi ţineai predici cum că oamenii nu-s chiar aşa de răi, şi văd eu denaturat lucrurile. în momentul ăla, îmi venea să scot foc pe nări.
e minunat că ai renunţat la acest obicei.
Altadata ….. dupa ce te-am vazut s-a schimbat ceva si nu ma mai joc.E poate o forma de exprimare a respectului pentru omul, actrita si scriitoarea Lorena Lupu.Vorbesc mai putin , gandesc mai mult 🙂
Până la urmă, e minunat faptul că ai înţeles. Sunt atâţia oameni care îţi declară super iubire, eternă admiraţie şi fascinaţie, dar îţi întorc spatele în momentul în care încerci să le sugerezi că modul lor de a iubi nu e cel mai bun, şi ar trebui să mai lucreze la el.
Şi eventual îi surprinzi în acţiuni pupincuriste faţă de duşmanii tăi – şi atunci realizezi că iubirea cea mare pe care ţi-o declarau e o minciună cu coarne.
în fond, timpul e singura sită care face diferenţa între sinceritate şi vrăjeală.
Frumos spus. Uneori, singuratatea e benefica. Alteori….
Alteori nu. 😛
Iar alteori e cea mai bună dintre lumile posibile.
De ce?
De ce nu?
Dozez luciditatea cu Coca Cola si stau.Adică stau si beau.
Luciditatea sparta între dinţi?! Acest atât de amar analgezic,luat singur sau cu orice băutura, nu-si face efectul la persoane atât de stăpâne pe sine… ca tine,ca mine 🙂 (si azi sunt ea)
Si acum? Ti-a mai trecut?
In contrast cu tonul si tema articolului dar totusi in armonie cu un fragment din el voi cita din memorie pe Roberto Quaglia si al sau “Vagabond interspatial”.
Rugaciune a Bisericii Cocacolice:
“Binecuvantat fie Marele Cocacolone
Si fiul sau Micul Cocacolino
Faca-se Spuma sa
Vie Bulele sale
Preamarita fie-I Sfanta Coroziune
Si ne fereste pe noi de Pepsi cel Intunecat
Caci ale tale vor fi pe veci stomacele noastre
Amin!”
Inveseliti-va, viata are si partile ei frumoase(?).
e un joc de cuvinte ce am scris eu si totul se rezuma la o persoana- banuiala mea 🙂
se numeste “valea plangerii”, dar, mai curand ar trebui sa-i zica “oceanu’ plangerii”
Din ciclul : A INNEBUNIT CONTABILUL NOSTRU :
-Lasa-ma sa schimb titlul din VALEA PLANGERII in “QUE BELLE EST MA VALLEE “!
Asta era o piesa din celebrul vinil “OBSCURED BY CLOUDS”-PINK FLOYD-1972-produsa de David Gilmour si Roger Waters.Nu uita ca dupa ploaie vine soare, sau cum zicea o cunostinta de-a mea, prin 85, toamna :’si-o sa iasa soarele, si-o sa facem plaja”. Sa stii ca plaja de toamna e cea mai indicata.
superb … amintirile sunt caramizile din care suntem ziditi
damn, trecutul meu chiar a fost frumos si idilic.. sau nu ?!
mie imi trece (sometimes) cu cu muzica asa ca sa revad mai limpede perioadele de get sad, get mad, get even. n-are legatura, dar poate ajuta: http://www.youtube.com/watch?v=If1vafTxHjw&feature=related. desi s-ar putea sa nu, la cat Michael Jackson e pe aici…
joschiloţii: eu nu mai înţeleg personajele tale. parcă ea era cea uşuratică şi el cel hiperlucid. 🙂
andrei lupu: când am depresii nocturne, a doua zi mă răsfăţ cu delicii – căz precum se ştie, dragostea trece prin stomac. azi m-am tratat cu lychees şi da, mi-a trecut. sunt atât de bune, încât îmi vine să aflu detalii despre cum se cultivă şi să îmi umplu balconul cu ghivece de lychees. 😆
teodor: nu vă supăraţi, dom’ poiet, dar eu sunt mai fan pepsi decât coca cola. pepsi avea un deliciu – păcat că l-a retras, care se numea Pepsi Xcite. Şi pepsi lemon twist e super. şi pepsi light e mai bun decât coca cola light.
claudiu: ok 🙂
almanahe: n-ar fi mai simplu să nu îi zică nicicum şi să nu existe?
vulpe vânător: sunt de acord cu plaja de toamnă. aşa e!
andrevs: înseamnă că suntem construcţii destul de şubrede 😛
malkovich: hai, fă-mă invidioasă! 😀
all: să ştiţi că lychees astea sunt antidepresive. poate pentru că-s chinezeşti şi foarte aromate. dacă vă apucă crize similare cu a mea de mai sus, acum ştiţi cu ce se tratează. 😀
allen: să ştii că eu am crescut cu metallica, guns’n’roses şi nirvana sub pernă. faptul că michael jackson mi se pare foarte-foarte sexy nu are nici o legătură cu adolescenţa mea profund îmbibată de rock.
ok. scuze pentru intruziune. Eu am crescut cu ele in boxe, vecinilor li se parea ca le au sub perna, dar cu timpul si-au facut cu totii un rost in viata si m-au lasat in legea mea, asa ca mi se pare ca tuturor trebe sa le placa. Sau sa nu se maturizeze prea repede
Nasoale, dar necesare alunecarile in vale!
Corect. Ca după aia să ai dealul în faţă! (conform transhumanţei mioritice. 😛 )
Exact. Acum, iti dai seama ce plictisitoare ar fi perspectiva unei vieti cocotate doar in varf de deal.
faza e că io-s genul de urangutan care, dacă se caţără într-un copac de doi metri, după aia vrea într-un copac de doi metri jumate, şi tot aşa… până la vrejul de fasole al lui jack.
i can get nooooo satisfaction!… vorba cânticului.
pai la ce bun sa fii urangutan daca ai de gand sa stai si sa mangai pe cap un bonsai?!
te rog frumos să nu îl faci pe motanul meu Pulică bonsai! 😀
Pe mine ma apuca uneori cate-o jale de-aia de nu-i pot vedea extremitatile. Si ca sa-mi treaca, uneori ma gandeasc la alternativa: a nu avea amintirile astea deloc. Si asta ar fi si mai jalnic, pentru mine. Din tot ce am trait, am invatat ceva (sau asa imi place mie sa cred, cel putin). Si fiecare emotie, cat ar fi ea de dureroasa, isi are cel putin o parte buna: e acolo.
In cazul tau, chiar si cea mai nedorita emotie naste ceva bun: cateodata un blog, alteori poate ideea unui roman, alteori poate un proiect…Asa se vede de la mine: emotiile iti stimuleaza creativitatea.
Cat despre ce iti pot face acei cetateni..? Ei, nimic, in mod direct. Poate o recomandare la un psiholog, sa procesezi, dar nu toti au nevoie de recomandare la psiholog. Persoanele cu indeletniciri scriitoricesti, indiferent cat de talentati (sau nu) sunt, isi sublimeaza toate astea prin scris. Unii au insighturi importante, pentru altii e suficienta componenta catharctica.
Buna dimineata 🙂
să ştii că la un moment dat am fost la un psiholog. ideea e că mă enerva atât de tare faptul că îmi zâmbea profesionist şi mă aproba în toate – nu ştiu, asta era vreo metodă, să dai dreptate plătitorului în tot ce aberează – încât nu m-am mai dus. Nemaivorbind că din trei în trei fraze îmi spunea că sunt frumoasă – chestie pe care nu am de gând să plătesc pentru a o auzi.
Esti frumoasa.
1. departe de mine gandul de a jigni stimabilul motan
2. din pacate, in Ro, psihologia e la inceput si ne trezim cu multi tineri care ies din facultate mai debusolati decat au intrat. Nu prea au de la cine sa invete (fiind putine exemplare care sa fi facut cariera in practica si nu doar ca academicieni) si, oricat de talentati si preocupati ar fi, pana descurca itele problemei timpul trece. Deci, tot pe tine cade greul… 🙂
o smochină: nu eşti psihologul meu, deci nu se pune! 🙂
nănescu: oricum, singurul om care mă poate ajuta să-mi găsesc forţa interioară la nevoie – sunt eu însămi. Deci… who needs a doctor?
Lorena, parca ai fi ruda cu mine. si mie imi place pepsi, ciocolata si CAFEAUAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA. Acum sunt intt-o ora libera si plec la comparat cioco, asa ca…pofta buna!
si eu am fost la psiholog pt ca aveam probleme foooooarte mari sufletesti/emotionale din cauza baietilor cu care am fost. suna tampit, dar asa a fost:-)
de ce să sune tâmpit? sună tâmpit din cauza mentalităţii româneşti penibile care zice să mergi la doctor doar dacă eşti bolnav de dai colţu’ şi la psiholog doar dacă eşti de băgat în cămaşă de forţă.
nu, nenică. într-o lume normală, lucrurile se controlează periodic, se previn sau se tratează în faze incipiente.
@smochino: si tu esti frumoasa:-)
voi vă cunoaşteţi?
In Romania, din pacate, multi prieteni de ai mei cu rupturi emotionale ajungeau la psihiatru- care ce face inteligentul? Iti fute un diagnostic de coma gen “personalitate multipla” sau “personalitate obsesiv-compulsiva cu accente borderline” sau “schizofrenie” si te tine dopat in spital, desi nu ai asa ceva. Deloc. Ai nevoie de dragoste/prietenie/incredere in sine/autocontrol/regasirea de sine/faze din astea. Si un psiholog bun te face sa vezi ca ai golurile astea. Care Doamne, cat este de normal sa le avem toti…
Da, ne cunoastem:-)
Cam aşa ceva. Bine, eu nu iau niciodată calmante, somnifere, antidepresive, nimic!
Cel mai bun calmant e o cană de lapte şi un pisoi pufos şi torcător, cuibărit în braţe.
tu ai un pisiholog.. pisicile sunt cele mai bune detectoare de energii negative, chiar se “hranesc” cu ele, stiu multe cazuri in care pisicile se asezau exact pe locul dureros al unei persoane si durerea ceda(la sormea se aseza pe burtica cand era in perioada de menstruatie si imediat o lasau durerile). punct in plus pentru feng-shui
cat despre capsor de cand eram mic am fost fixat pe ideea ca imi sunt cel mai mare dusman. ganduri negative- sanatate subreda, ganduri pozitive- lumea e a mea
scuze pentru cacofonie :))
adevărul e că pisi e genial din punctul ăsta de vedere. am un mare noroc că îl am.
Dumnezeu sa te binecuvinteze .