Vasilescu și fericirea feminină

Citești câteodată o răutate gratuită, exagerat de încrâncenată, la adresa unui lucru complet inofensiv, și te întrebi așa, nedumerit: De ce plm e necesară chestia asta?

La un moment dat, Vasilescu avea o problemă cu grasele. Nu, nu cu grasele care zgârmau la ușa lui și implorau un autograf pe pliul al optulea al burții, ci cu grase așa, în general. Pentru simplul fapt că există. Atunci, îl cunoșteam mai puțin și i-am administrat mătărânga lorenistică full force și full effect. Pentru că nimeni nu-ți datorează raport pe numărul personal de kilograme, dacă nu le-a acumulat din banii tăi, chiar dacă, dintr-un motiv bizar, mârlanul român încă simte că are un drept nedeslușit să spună unor femei pe care nu le cunoaște și care nu-i datorează absolut nimic ce să simtă, câte kilograme să aibă, să zâmbească frumos în poze, să scrie drăguț ca o duamnă și așa mai departe.

Între timp, ne-am împrietenit, am şi băut o bere la un party HBO România, aşa că mă voi abţine de la insulte şi voi prezenta strict problema, sec şi la obiect.

De data asta, filosoful nostru are o altă problemă. Cu femeile care desfășoară exerciții de cunoaștere a sinelui pe social media și descriu cum găsesc fericirea în diverse explorări de sine. (Deși, confirm, explorarea de sine cu diverse gadgeturi vibrante, după o baie lungă și relaxantă, este o chestie absolut aducătoare de fericire, și cine n-are un bunny, să-și cumpere).

Atoatecunoscătorul nostru Tată Omid a scos globul de cristal și a citit în el că toate exploratoarele sinelui sunt de fapt extrem, dar extrem de nefericite, că “se mint singure” şi că “postează pentru validare”.

Absolut toate, sută la sută.

Prostia asta cu validarea mi-au servit-o şi mie vreo 8904367 de inceli plini de venin şi pseudomasculinitate angoasată, când, printre multe complimente de genul “urâtă”, “proastă”, “c**vă”, m-au informat că nu mă validează. E ok, blogul ăsta funcţionează de peste zece ani nevalidat de ei şi cei ca ei, şi nu le-a plâns nimeni pe preş cerându-le validarea.

Abia iluzia asta a tentativelor eşuate de masculi că validarea lor ar conta mi se pare adevăratul minţit de unul singur. Şi spre deosebire de nişte fete care stau cuminţi pe pereţii lor şi fac exerciţii de dezvoltarea sinelui în pace, şi dacă nu vrei să le vezi poţi seta un paşnic unfollow sau un definitiv unfriend, validatorii – sau mai exact invalidatorii – sunt toată ziua călare pe pereţii altora, de pe n conturi false, urlându-şi cu exces de zel invalidarea și uucurându-se când văd pe cineva că e afectat de insultele lor.

Sincer, cât timp nu pot cumpăra trufe de ciocolată cu validare, ci doar cu monedă națională și internațională  – toţi validatorii au o invitaţie deschisă, cu antet, să-şi bage validarea adânc unde îmi bag eu explorarea de sine şi să se ducă rostogol cu validarea bine înfiptă.

Şi cum noi, fetele, suntem firi practice, ceva îmi spune că un procent semnificativ dintre voi are exact aceleaşi sentimente legate de validare.

Mbun.

Partea amuzantă cu exerciţiile astea de dezvoltare a sinelui şi explorare meditativă chiar funcţionează. Calmează, relaxează, te ajută să vezi partea bună a lucrurilor, te ajută să îţi alegi bătăliile, să iei decizii cu capul mai limpede şi să eviţi manipularea.

Dar un exemplu scurt.

Lorena de acum zece ani ar fi cedat presiunii cuiva şi s-ar fi carantinat cu te miri cine. Ar fi ajuns în două luni de stat în casă cu altcineva să îşi f mama de una singură.

Lorena de azi, care se cunoaşte pe sine, în urma îndelungatelor explorări, wink, ştie că nu are chef de isteriile altora. Şi că da, se distrează cu tine o oră-două, dar apoi vrea la coteţ. Şi pentru un om cu astfel de necesităţi, opţiunea corectă este singurătatea.

Astea sunt lucrurile care se clarifică în tine dacă te cunoşti. Nu la modul glumeţ cu iepuraşul vibrant, ci la modul asumat. Îţi dai seama ce ţi se potriveşte şi ce nu, ce te ajută să te echilibrezi şi ce te scoate din echilibru, de ce ai nevoie şi de ce te poţi lipsi.

E un exerciţiu de cunoaştere de tine însuţi sau însăţi să faci diferenţa între presiune externă aka gura lumii sau insistenţele mă-tii, ale lui tac-tu sau ale soacră-tii şi lucrurile de care ai TU, PERSONAL, tu şi nu altcineva, nevoie.

Deci, cel puţin din acest unghi, pe care filosoful nostru extrem de plin de sine, cu aroganţa specifică oamenilor care au dat de bine şi se cred invincibili şi atotcunoscători, îl ignoră cu desăvârşire.

OK. Acum hai să presupunem, totuşi. De dragul unui exerciţiu de imaginaţie. Hai să presupunem că ar avea dreptate. Că toate femeile care îşi descriu traseul spiritual spre fericire pe net plâng de fapt singure acasă.

Cam cât de infect să fii, tu ca om, să dai în oameni care deja plâng singuri acasă?

*

Acum o s-o închei cu o temă de meditaţie. Aia pe care o dispreţuieşte atât de vizibil Tata Omid. Ai un job bine plătit, o familie iubitoare şi crezi că eşti regele universului şi poţi urina cu boltă romanică  peste toţi ăia de pe net care au vieţi mai puţin reuşite şi “se mint singuri”.

Aveţi idee, dragi prieteni, cât de uşor se poate închide o firmă sau desfiinţa un post, cât de uşor se destramă iluzia iubirii când, de pe o zi pe alta, un partener sau o parteneră te anunţă că trebuie să vedeţi şi alţi oameni, şi cât de uşor pică în ruine bula asta imaginară de putere şi stabilitate?

Incredibil de uşor.

Taman de aceea, nu fiţi otrepe degeaba. Nu vă luaţi de oameni care îşi văd liniştiţi de ale lor şi nu dăunează nimănui.  Chit că nu vă place în mod deosebit ce fac ei. Dar dacă lor le ajută, dacă ei se bucură, cine eşti tu să le spui ce să facă?

“Am libertatea să fac pe prostul pe net”. OK, dar libertatea nu înseamnă că e musai. Ai şi opţiunea să faci ceva util pentru tine. Ca de exemplu, să te autoexplorezi. Chiar şi cu un vibrator bunny. Mmmm.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți fi susținători de nădejde.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.