Prietena noastră proxistă, Rhetta Marx e în doliu. Boceşte de sare cămeşa de pe dânsa. deplânge decesul lui Doug Fieger. Cine pana noastră e Doug Fieger? veţi întreba voi. Solistul de la The Knack. Aha, veţi da voi din cap lămuriţi. Şi după alte cinci secunde: Da’ cine’s The Knack? Tipii care cântă My Sharona. Varianta oficială nu o veţi vedea pe blogul Rhettei, pentru că trăiţi în România, şi asta nu doar că vă ocupă tot timpul, dar vă şi taie accesul la nişte iutubăreli.
Mărturisesc că şi eu plâng. De ce mine nu sare cămeşa, ci un tricou alb Roblogfest 2008. Vedeţi, Roblogfest, nu mi l-aţi dat degeaba, chiar îl port. Plâng pentru Weird Al Yankovic, care a parodiat această melodie în 1979. Arăta aşa:
Ceea ce e foarte funny. Între timp, tehnologia a evoluat, şi acum Al arată aşa:
Ceea ce nu mai e atât de funny. Iată un motiv real de doliu.
Nu pricep, ca io nu le am cu astia: a murit sau nu? Sa zic sau nu condoleante?
:)) deci am reuşit să fiu ambiguă? wow!
nope, imi pare rau dar nu cred ca ai reusit
poate coramica s-a uitat doar la poze si n-a citit si textul 😀
Dana, invers, draga! Loooool
Multzam de explicatii. Daca nu citeam asta, habar n-aveam cine e (cine a fost, mai precis).
Il prefer pe Weird Al 😛
Da’, d’ăştia mai apropiaţi (care să vă şi bage în seamă!) nu aveţi de bocit?!
frăţioare, dacă nu ai simţul umorului, degajează urgent incinta. pe bune, m-ai ucis cu remarcile tale fără sare şi piper, care denotă o incapacitate absolută de a prinde ideea de bază a unui text / a unei replici, şi de a te raporta just la ea. Sincer, suntem incompatibili. Nu e nici o nenorocire, de vreme ce ne putem lăsa reciproc în pace.