Campanii penibile de Fuckbook, Ep. 1

Aţi remarcat că toate muierile de pe Facebook au statusuri cu “îmi place pe gard”, “îmi place pe frigider”, “îmi place în morţii mamei mele”*

Da, logic.

Ce morţii mă-sii înseamnă asta? v-aţi întrebat voi. Ca şi mine de altfel. Ce epidemie de penibilism o fi cuprins cea mai cunoscută reţea de socializare din lume?

Well, guess what, nu e o campanie Erogen.ro, “spune-mi unde-ţi place şi se rezolvă mintenaş”. Nu e nici o campanie Avon, “spune-mi unde îţi place şi îţi dăm cu gelul de tonifiere / întărire / injecţia cu botox / implantul de silicon, să îi placă şi lui tot acolo”.

Nuuuu. E doar o campanie de cancer awareness, iar muierile spun unde le place SĂ LASE POŞETA. Lăbărtatea ne luminează. Aici.

Acum, conexiunea logică dintre conştientizarea ideii că e rău să ai cancer şi lăsarea poşetei îmi scapă. Nu, serios. Îmi place pe scaun, deci rectal? (gen, cancer la colon?) Îmi place în cap, ca Monicăi Columbeanu, deci cerebral? (cancer, babe, sure). Nu îmi place s-o pun, că mi-e frică de eventuale furturi, o ţin numa’ sub braţ, deci no cancer? Îmi place să ţin cu dinţii de ea (de poşetă) deci cancer gingival?

Nu, serios, ăla care-mi explică legătura logică are o şampanie de la mine. Pe Facebook, cum altfel?

PS: Mie îmi place între sâni. Că are cureaua lungă şi se aşează aşa de la sine. Ce ziceţi, v-am avertizat împotriva cancerului?

UPDATE: Mai nou, nişte pizde sclifosite au început să se răţoiască la redactorul Libertatea că le-a stricat campania. Întreb din nou: care campanie? Bun, trecea luna octombrie cu colegele noastre de facebook povestind unde le place. Pe unu noiembrie, ziua morţilor, se spărgea abcesul misterului. Aşa, şi? CE AFLAM NOU DESPRE CANCER, FOR CHRIST’S SAKE? Sake, băutură alcoolică, nu sake, hatâr.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. KingSnake says:

    Nu starneste awarness-ul, dar starneste niste comentarii haioase. Mai ales daca partenerilor nu li s-a starnit awareness-ul in prealabil. 😆

  2. Lorena Lupu says:

    păi şi atunci de ce e campanie de cancer awareness şi nu de comentarii haioase awareness?

  3. KingSnake says:

    Ca trebuia sa radem pentru un scop nobil ? E burghez sa razi doar de dragul de a rade. 😀

  4. Lorena Lupu says:

    păi şi dacă râdem ne trece cancerul? că tot nu înţeleg legătura.

  5. KingSnake says:

    Pai n-am zis ca ar fi o legatura, am zis doar ca ma distreaza.

  6. KingSnake says:

    Speculez acum, doar poate ca ideea e ca lucrul asta sa devina atat de celebru si povestit in media incat “cancer awareness” sa apara peste tot, chiar daca nu exista o legatura directa cu “actiunea”.

    Uite, deja Libertatea pomeneste de asta, daca se mai baga si Cancan ( ca doar are legatura cu sexul) deja se acopera aproape 10% din populatia adulta a Romaniei.

  7. mishwoo says:

    :)) merci de explicaţie!

  8. Lorena Lupu says:

    ok, am înţeles. pe coperta viitorului meu roman îmi voi pune o poză cu un vagin, chiar dacă nu va exista nici o legătură. şi o să zic că ideea mi-a fost dată de o campanie de cancer awareness.

    mishwoo: păi nu există explicaţie, asta-i explicaţia.

  9. KingSnake says:

    O sa ai publicitatea garantata in Cancan si Libertatea, cine stie … poate ajungi si la Capatos in emisiune. 😆

    Sau poate o va vinde GSP la pachet cu ziarul. 😆

  10. mishwoo says:

    păi, ba da, cum ai zis, un nonsens & epidemie de penibilism.

  11. mishwoo says:

    cum îi comentam pe fb unei promoteriţe de campanie:
    “very nice& very touching. În orice caz ăsta e genul de campanie care ar trebui să vină după campaniile împotriva muritului de foame şi alte campanii (sunt multe alte probleme ale femeilor din Rom, infnit mai acute. Spune-mi-le tu!). Fără să minimizez importanţa “temei”, se cere prea mult “awareness” pentru probleme care nu sunt de primă prioritate, la noi. Nu mai vorbim că mulţi dintre promotorii campaniilor sunt deseori oameni cărora le place să apară la tv, pentru care dă bine să se afle într o campanie, să (a)pară militanţi pentru cauze (dă bine) -A. Marin de ex. Cam aşa cu campaniile zguduitoare.”

  12. mishwoo says:

    da asta cu poşeta e chiar stupidă.
    şi enrervantă

  13. Lorena Lupu says:

    măi, cancerul nu e o problemă neglijabilă. contest eficienţa campaniei, nu gravitatea bolii.

  14. Laurentiu says:

    Simplu.
    Se mizeaza pe faptul ca sexul este forta care invarte Pamantul pentru “pac!” (iti atrage atentia). Urmeaza lovitura de timpan din Simfonia 94 in Sol major “Surpriza” a lui Joseph Haydn: PAC – ATENTIE CANCER !

    ps: nu-mi place sampania.

  15. Lorena Lupu says:

    oricum nu o primeai, pentru că faza cu sexul nu îmi explică legătura directă dintre cancer şi poşetă.

  16. Laurentiu says:

    Mai simplu.
    Este o adaptare/viziune de regizor a campaniei impotriva fumatului a Ministerului Sanatatii: se ia o pizda, se face afis, se compune un slogan de impact => “Mihaela Radulescu ti-o suge pana te lasi de fumat!”

  17. danko cvetic says:

    nu-i cu logica.

  18. animal00 says:

    daca dai o bere iti explic io.

  19. Lorena Lupu says:

    laurenţiu: nu e simplu. acolo ideea era clară: nu fuma, fute.
    aici, care e ideea? să înlocuim cancerul cu o poşetă? spune unde laşi poşeta şi îţi spun ce cancer ai? să fim serioşi.

    animaloo: atâta milogeală pentru o bere. nu, nu îţi dau o bere.

  20. animal00 says:

    bai, nam vazut atata rautate. sampanie si sake ai da. bere nu.

    Conceptul campaniei este casa demonstreze ca o publicista dasta are un simt al campaniilor dezvoltat si are si un fel de simt al umorului care ii permite sa faca o campanie despre ceva, folosind alceva total in afara cevaului initial.

    Scopul acestor piarizde este casa radem de ele, eventual sa aflu io ca iar nu dai o bere.

  21. Laurentiu says:

    intradevar, logic-logic nu exista o legatura directa dintre cancer si poseta. Pentru a nu atenta la pudoarea nationala s-a folosit acest artificiu, poseta. Cum ar suna in spatiul public “Lorena, ce-mi mai place de Pulica al tau !”
    Buna-cuviinta ma obliga la “Lorena, ce m-as mai juca cu pisicuta ta !”
    Ei, pisica=poseta.

    Sampania !

  22. Lorena Lupu says:

    animaloo: da, dar genul ăla de simţ al umorului prevede ca ceva în legătură cu acel altceva să aibă o oarecare legătură, măcar vagă, cu ceva-ul iniţial.

    laurenţiu: sexul, da, incită la pudoare naţională (deşi parcă mai degrabă la labă naţională). dar cancerul nu a fost niciodată subiect 18+. Deci nu se leagă nici aşa.

  23. animal00 says:

    da bre lorenco, dar vezi tu. Piarizda a lipsit la cursu ala.

    orcum. Am gasit si legatura. Placerea de a posheta a femeilor este clara. Din pacate, datorita cancerului la tzatza placerea este inlocuita de chinul chimioterapiei. Deci, daca tii in continuare la poshetit ai grija la cancer.

    PAM PAM

  24. Lorena Lupu says:

    N-ai asistat la meciuri de poşetat, se vede. Femeile poşetează mai mult în capul adversarului. Sau la fund.

    Bun, şi chiar dacă ar fi aşa: întrebarea campaniei nu ar trebui să fie: “unde îmi place s-o dau?”, respectiv “îmi place să o dau la…” (cu răspunsuri variind de la pifometru la gioale)?

  25. animal00 says:

    poi nu. conceptul se leaga de poseta si de placere.
    De fapt..de placere. care vine canceru pula placere

  26. Lorena Lupu says:

    tocmai ţi-am explicat de ce nu merge. 😉

  27. Laurentiu says:

    Un evreu in Manhattan la volan, invartindu-se in jurul buildingului unde in 5 min. urma sa semneze contractul vietii lui, disperat ca nu gaseste un loc de parcare ridica ochii spre cer si spune:
    – Doamne, te rog gaseste-mi un loc de parcare ca sambata vin la sinagoga si donez 2-3 mii de $. Trec 2-3 min, nimic. Ridica din nou ochii spre cer:
    – Doamne , te rog din suflet, fa-mi rost de un loc de parcare ca vin sambata la sinagoga si donez 5-6 mii, 8 mii nu mai conteaza suma, doar ajuta-ma cu un loc de parcare. Moment la care o masina parcata mai in fata iese de pe locul de parcare, omul nostru trage dreapta de volan, intra in parcare, ridica ochii spre cer si spune:
    – Doamne, nu mai e nevoie, mersi frumos, s-a rezolvat.

  28. InsaneB says:

    sg cuvinte care imi vin dupa citirea acestui post sunt: “Multumesc Lorena!”

  29. Deea says:

    Acum vreo doi ani când am citit ultima oara la tine erai doar cu dintii la gard, acum esti cu dintii la gard si cu fusta-n cap pe scurtatura mentala a vulgaritatii. Tare evolutie.

  30. Gia says:

    Nici eu nu mai puteam de nervi cand vedeam porcariile alea sinistre si fara minte :))

    Da’ n-am zis nimic ca, pula mea, sa se joace si ele.

  31. mna, alex says:

    de ce pula mea mai pozeaza astea dezbracate sau de ce isi mai dau jos sutienu’ daca nu lasa draculii tzatzele alea la vedere si pun mana mereu? absurd si aberant, ca campania.

  32. Kalitara says:

    Si pana la urma care era legatura dintre locul unede ne lasam gentile, (ca eu una am mai multe), si cancer? A descoperit cineva??? Pe bune ca ma bufnise rasul cand vazusem persoane destul de cunoscute cu status de genul celor enumerate mai sus, insa ma simteam destul de ciudat sa intreb de ce tin ele, persoanele, sa ne informeze asupra preferitelor lor… Acumanistit, m-am linistit! Bine ca nu am bagat coment-uri rautacioase… 😛
    “să înlocuim cancerul cu o poşetă? spune unde laşi poşeta şi îţi spun ce cancer ai?” – am ras cu lacrimi!
    ““Lorena, ce-mi mai place de Pulica al tau !”
    Buna-cuviinta ma obliga la “Lorena, ce m-as mai juca cu pisicuta ta !”
    Ei, pisica=poseta.” -pai unde e legatura cu boala ???
    Dar oricum campania e facuta ca din punctul de vedere al posetei…Pe posete, genti, etc le-a intrebat cineva unde le-ar place daca ar avea cancer?? 🙂
    Cu bine!

  33. Laurentiu says:

    Raspuns final.
    Femeile sunt geniale in cautarea de nod in papura la orice, oricui, oricand, pentru a ataca cu toata cruzimea. N-ati ratat ocazia !
    Pretextul: poseta-cancer.
    Publicitatea este o metoda de a manipula omul sa bage manuta in buzunar, sa scoata portofelul si sa dea banutu’ pentru o nevoie/trebuinta/
    necesitate/cerinta. Aici s-a folosit tipul sexos-meditativ; sexosu’ este evident iar meditativu’ l-ati exemplificat prin “ce are su..
    poseta cu prefe…cu canceru’?”

  34. anna says:

    Si totusi, nu aveti loc de status-urile astea? Va deranjeaza retina sau ce? Asta e Romania! Saracul moare de foame si … De grija altuia…

  35. animal00 says:

    cuvantu cheie e “place”. restu ie cancan

  36. Lorena Lupu says:

    insaneb: cu plăcere. 🙂

    deea: iar ţăţismul tău de doi bani indică faptul că mai am mult să te ajung. haidi, pa.

    gia: bun aşa.

    mna, alex: exact. categoria “pizdisme ridicole”.

    kalitara: poate trebuia să bagi commenturi răutăcioase.

    laurenţiu: în cazul ăsta a fost tipul sexos-nesărat-penibil.

    anna: da, mă deranjează pe retină. şi mi se pare o campanie ineficientă, pointless şi targetless. sau dacă îmi spui tu ideea campaniei, fără văicăreli de pizdă proastă şi proverbe de babă la menopauză, promit să o postez ca UPDATE la început şi să retractez tot ce am scris.

    animaloo: place, adică loc?

  37. Darius says:

    Vezi, ești fraieră și tu.

    Scopul campaniei (inițiată prin State), e awareness…

    Cancerul la sân e încă în acel stadiu de promovare – are nevoie de notorietate socială. Și iată că și-o face. Chiar și prin tine.

    Un mecanism EXTREM de bine gândit: ori îl promovează cele care participă și apoi vine un revealing; ori ofticate așa precum ești tu.

    Win.

  38. Lorena Lupu says:

    aşa cum şi Cărtureştiul îşi face promovare prin (ne)cumpărătorii ofticaţi ca tine. yep, right. bine că eşti tu mai dăjtept.

  39. mastic says:

    Nu este vorba in campanie despre constientizarea faptului ca este rau sa ai cancer. Ci vor sa explice oamenilor ideea ca este o afectiune care poate afecta pe oricine, oriunde, in orice fel, fara sa existe o logica conform careia cancerul loveste pe cineva, iar altul este protejat. Pe noi nu ne afecteaza, nu este treaba mea, nu exista nici o asociere logica intre mine si boala asta. Scopul campaniei este acela de a sensibiliza. Oamenii afectati au nevoie de solidaritate.
    Daca dorim neaparat o conexiune logica, mie imi place si o prefer pe aceea mentionata nu mai tin minte de cine in literatura franceza, exista o legatura intre autobuz, noapte si cancer. Se spune despre ele ca ar fi incurabile.

  40. Lorena Lupu says:

    da, bine, dar poşeta nu este incurabilă. este efemeră, poţi avea 50 de poşete şi să le laşi unde vrei tu, poţi renunţa la ele şi să îţi porţi rujurile, cheile şi cardul în buzunare.

    ideea că oricare poate fi lovit de cancer nu reiese din “mie îmi place în dulap (să-mi ţin poşeta, nu ce credeţi voi)”.

  41. mastic says:

    Putem substitui poseta cu autobuzul, de care de putem si nu ne putem lipsi si este atat de comun, si poate fi intalnit oricand, oriunde… (ca si cancerul?), putem substitui femeia cu noaptea, care ne odihneste, si altele din cele enumerate pe care nu le mai spun, si putem lasa cancerul in rolul lui. Pentru mine reiese, si mie imi placea sa ma ascund in dulap, cand eram mic. Acum mi-am gasit alt rol. Poate ca esti prea severa in rolul Casandrei.

  42. Lorena Lupu says:

    nu, nu se poate substitui orice cu orice.

    poşeta e un obiect mic, folosit de o singură persoană, un obiect în mare măsură inutil şi cumpărabil în cantităţi industriale. autobuzul e un mijloc de transport, folosit de mai mulţi oameni, etc etc.
    chiar e penibil să stau eu să îţi explic că între poşetă şi autobuz nu e nici o legătură probabilă sau posibilă. şi nici între poşetă şi cancer.

    iar asta cu “femeia e ca noaptea că ne odihneşte” candidează cu succes la tâmpenia anului.

    iar faza cu dulapul era un banal exemplu. o să înlocuiesc în exemplu dulap cu cuier. zi-mi că adorai să stai agăţat în cuier când erai mic. Noi vom adăuga “cu capul în jos”, şi va fi justificarea perfectă pentru toate incoerenţele şi figurile tale de stil mai forţate decât prevede legea.

    Nu în ultimul rând: nu te supăra, stilul “bătut câmpii de-a-m-boulea cu pretenţii că spunem mari adevăruri” nu prinde la mine. Te rog, du-te acasă la tine pe forum şi bate-i acolo.

  43. mastic says:

    Pai de ce sa ma supar daca imi place sa ma admonesteze tot felul de specialisti in domeniu.
    Ce sa fac daca m-am adaptat la mediu atat de bine si ma chinuie adevarurile.
    Raman la parerea ca orice incercare, asa nereusita, este binevenita in propaganda pentru oameni si impotriva cancerului. Chiar si incercarea piaristica respectiva poate trece drept arta naiva comparativ cu ceea ce este cancerul si prin ceea ce trec oamenii respectivi, incercarea de a da cancerului cu poseta in cap.
    Oricum, nu o spun ca sa ma dau mare sau ca sa ma laud, ci ca pe o constatare personala, cred ca am vazut mai multi oameni bolnavi de cancer, mai multi decat posetele pe care le-ai vazut tu. Iar constatarea se refera la faptul ca si in acest caz, al meu personal, si in cazul oricui, exista desensibilizarea, si vorbim despre cancer cand ar trebui sa vorbim mai mult despre oameni bolnavi de cancer. Din acest punct de vedere campania este eficienta.
    Nu ma deranjeaza atat de mult postura, raman la parerea ca important este motivul pentru care stai intr-un fel sau altul. Si cred ca in orice postura oamenii trebuie sa incerce sa-si pastreze demnitatea, fie ca stai in cap, fie ca esti bolnav de cancer sau doar empatizezi cu cei suferinzi.

  44. Adi M says:

    De ce esti rea?
    Mie imi plac “gagicile astea frumoase(neaparat frumoase) si sufletiste ele mancale-ar tata”.
    Eh, ca nu are legatura canceru’ cu poseta asta-i alta poveste. Ce vroiai? Si frumoase si destepte? Ar muri barbatii de foame, am fi pitziponci..
    Poate dupa vreo 5-6 campanii iese ceva cu un lant logic de atribuiri.

    Acum, lasand gluma la o parte, poate ca cel care a comentat mai sus chiar are dreptate. Daca ar fi o chestie banala ca alte campanii ne-am fi uitat la tatele modelelor(asta sperand ca si le arata) si am fi trecut mai departe. Acu ne si intrebam ce dracu e cu posetele astea.

    Vorba aia: la barza chioara ii face dumnezeu cuib

    Seara frumoasa.

  45. Leul de Oras says:

    Iata, deci cine e o citittoare fidela de Libertatea :))

    In alta ordine de idei, nuj daca ai citit ce am scris eu un pic inainte, dar o alta tanti informeaza pe blogul ei despre campania asta, care in afara se deruleaza de ceva vreme.

    Un pic de creier, niste googleit in limba engleza si aflai instant care-i treaba. Nu e neaparat nevoie de Libertatea, pe care vad ca o citesti cu atata ardoare :))

  46. Lorena Lupu says:

    ah, deci nu doar româncele-s proaste. 🙂 hai că m-am mai liniştit.

  47. cleomf says:

    N-aflai ceva nou despre cancer, intrebarea aia este aiurea. Prea multi draci pentru o amarata de poseta. Aia cu sutienu’ parca n-a trezit atata indignare. 😆

    Da, ideea e aia pe care a prezentat-o Groza. Si nu ca ar fi el mai dejtept, ci pentru ca chiar aia e.

    PS: comic unde-ti place si si mai comic de ce iti place unde-ti place.

  48. Lorena Lupu says:

    păi na, sutien, sân, cancer la sân – e o vagă legătură.

    ok, păi să-i plătească şi Cărtureştiul lui Groza bani de reclamă, zic eu.

  49. cleomf says:

    Pai na, poseta, prezervative tinute in ea, sex, san, cancer la san. [glumezc]

    Las’ sa nu-i mai plateasca, ce atatea beneficii? Pf! 😆

  50. Leenah says:

    =)) esti buna
    e pacat,din campania asta nu reiese nimic important,doar se fac subiecte de discutie pe facebook,ideea se pierde,am ajuns aici pentru ca in ultimele 2 zile multora le place,si unor barbati le place 🙁 trist

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading