Când îţi vorbesc murdar

Tu, cel sau cea care citeşti aceste rânduri, eşti un mic infractor(oare). Oare? Da, eşti, nu te mai eschiva, ştii că minţi mai des decât respiri şi mai şi furi când crezi că nu te vede nimeni. Aşa ai şi ajuns în posesia acestui bilet, pe care eu l-am ascuns exact unde ştiam că o să cotrobăi. Pentru că mesajele pe care ai impresia că le găseşti accidental, mesajele care-ţi pică din senin, cele pe care nu le ai prevăzute în agendă sunt cele mai de impact. Un deus ex machina a fost întotdeauna mai apreciat de gloata avidă după reţete şi clişee, decât un sfârşit deschis, care să facă spectatorii să murmure nemulţumiţi: CE PULA MEA A VRUT SĂ ZICĂ CU ASTA.

Aşadar, mic infractor, oare, oare? – eşti prins/ă în flagrant delict, mă scotoceşti, mă spionezi, crezi că nu te vede nimeni, crezi că poţi strivi anonim corola de minuni a căcaturilor mele insignifiante şi fără rost, crezi. Cum e să pun reflectorul pe tine, javră mică şi meschină? Cum e să te arăt lumii aşa cum eşti, să te pun faţă în faţă cu tine, cel / cea de dincolo de paravan? Ce speri să găseşti, altceva decât am eu de pus pe tavă? Ce speri să obţii, să înhaţi, să bagi în buzunare şi să fugi? De ce mi te insinuezi în spaţiul intim, în micile mele tabu-uri şi totemuri, de ce îţi laşi amprente, frânturi de epidermă, stropi imperceptibili de transpiraţie şi miros personal într-un loc în care se presupune că numai eu ar trebui să am acces? De ce nu-mi ceri bani, de ce nu îmi ceri ţigări, de ce nu îmi ceri brichetă, transfer de credit, şerveţele, ruj roşu ca sângele, buletin de identitate. Identitate? Îmi pare rău, identitate nu pot să-ţi dau. Că n-am nici eu, şi chiar dacă aş avea, sigur nu aş ţine-o în poşetă.

Şi acum, ce voi face cu tine? Am multe pedepse în minte, care mai de care mai crâncenă şi mai necruţătoare, dar ţi-o rezerv pe cea mai drastică şi cea mai imprevizibilă dintre toate: propria ta conştiinţă. Dacă mai cotrobăi puţin la stânga – mai la stânga, sărăcie! – aşa, acolo, o să găseşti un pix verde cu cap de purceluş. Da, îl ştii, l-ai mai pipăit de atâtea ori, de câte ori mi-ai infestat poşeta cu microbii de pe mâinile tale nespălate. Ia-l, şi în spaţiul alb de la capătul acestui bilet, scrie-ţi singur pedeapsa. Nu mai mult de 140 de caractere. Twitter me softly. Hehe.