Când RuPaul’s Drag Race anunţă primul competitor straight

În prezent aflat la sezonul al 14-lea, concursul de artă drag RuPaul’s Drag Race face exerciţiul ultim de incluziune: un bărbat straight.

Twitter a luat foc instant. Pentru că Drag Race era, până acum, o portavoce a comunităţii LGBT. Arta travestiului era privită, până acum, ca o artă specifică comunităţii LGBT, o artă a transgresiunii şi sfidării normelor sociale legate de masculinitate şi feminitate. Cel mai bun superstar drag era interpretul care crea cea mai impresionantă, cea mai grăitoare, cea mai memorabilă iluzie a sexului opus.

Apoi, într-o primă fază, Drag Race a fost învinuit că nu e suficient de inclusiv. Pentru că nu admitea femei (biologice sau trans), în ideea de şansă egală oferită tuturor candidaţilor, în privinţa iluziei feminităţii. Pentru că, hai s-o admitem: îi e mai ușor unei femei trans, pe care de multe ori nici nu o recunoşti pe stradă că s-a născut bărbat, decât unui candidat solid format tractorist, când vine vorba de efortul feminizării. Așa cum, de exemplu, mie mi-e mai ușor să par băiat decât uneia de un metru cincizeci care umblă cu pietre în buzunar să n-o ia vântul.

Dar comunitatea a făcut tărăboi, şi a cerut incluziune. Nu contează dacă e bărbat, femeie sau orice altceva între, toţi facem travesti și toți avem dreptul să îl facem.

Bun, a zis RuPaul. Şi Scorpion fiind, a întors argumentul împotriva cârcotaşilor, incluzând în distribuţia sezonului al 14-lea exact categoria la care nu se aştepta nimeni.

Un bărbat straight.

Un drag queen care e un bărbat straight şi care poartă numele de scenă Maddy Morphosis. Da, joc de cuvinte care bate spre ideea de metamorfoză.

A fost modul lui RuPaul de a pocni peste bot comunitatea queer cu o lecţie despre inclusivitate.

Acum, realitatea e că, istoric, bărbaţi cât se poate de hetero au jucat roluri feminine în teatru şi film din cele mai vechi timpuri. De la teatrul antic grecesc şi până la cel elizabetan sau francez clasic. De la Tootsie a lui Dustin Hoffman până la Mrs. Doubtire a lui Robin Williams, de la Martin Lawrence în Big Momma’s House până la Eddie Murphy în The Nutty Professor sau Norbit, de la Patrick Swayze în To Wong Foo şi până la Jared Leto în Dallas Buyers’ Club, bărbaţii au jucat cu pasiune, dăruire şi imaginaţie personaje feminine, şi-au pus peruci, ruj pe buze, fard colorat pe ochi, ciorapi pe picioare şi pantofi cu toc şi au creat iluzia feminităţii.

Şi nu, orientarea lor sexuală reală nu a contat câtuşi de puţin.

Arta drag nu e doar despre orientare sexuală. E despre libertatea de a explora o identitate diferită de a ta. E despre refuzul clişeelor de gen şi despre bucuria fluidităţii.

A fost utilizată, desigur, ca portavoce pentru drepturile LGBT, dar, în definitiv, e la îndemâna oricui.

Mai mult.

Jucând roluri de sex opus, actorii de mare popularitate citaţi de mine au făcut mai mult pentru drepturile LGBT decât o mie de proteste înverşunate. cu spume la guriţă.

Şi nu doar pentru drepturile LBGT. Un bărbat care a interpretat un rol de femeie şi şi-a însuşit intim emoţiile şi trările unei femei nu va putea niciodată să discrimineze sau să desconsidere o femeie.

O persoană straight care creează artistic iluzia sexului opus e un aliat. Fie că vrea, fie că nu. Iar lucrul de care comunitatea LGBT are nevoie, pentru acceptare şi integrare, sunt aliaţii.

Îşi are un bărbat straight locul în RuPaul’s Drag Race?

Atâta vreme cât competiţia se referă la excelenţă în arta travestiului şi realismul iluziei, nu la discriminare pozitivă şi aşa-numitul affirmative action, eu, una, cred că da.

În fond, ideea de integrare e pentru toată lumea. Iar bărbaţii straight sunt şi ei de multe ori foarte singuri. Între unul care se înhăitează cu the manosphere şi unul care devine drag queen, singurul care merită iubire şi susţinere e al doilea.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: