Zilele astea, m-am împăcat cu mulţi oameni cu care am avut conflicte minore, care au degenerat în neînţelegeri majore. Se pare că e o perioadă armonioasă pentru zodia Săgetătorului.
Cele mai frumoase împăcări pe care le pot enumera acum sunt cele cu Miruna, Cătălina şi Jazzo. Trei persoane pe care în realitate le admir şi le stimez, dar cu care am avut certuri absolut ridicole, de un pueril covârşitor (faptul că în club A nu se aude fără microfon, aroganţa lui Nicolae Breban, respectiv pisoii bonsai.) Mă bucur că am reuşit să le depăşim. În fond, din câte îmi aduc aminte, noi nu am avut nimic unii cu alţii, şi am început să ne certăm complet aiurea doar aşa, că nu aveam ceva mai interesant de făcut.
Asta îmi aminteşte, din perioada când aveam blog pe Yahoo 360, de un scandal imens între cinci bloggeriţe care iniţial erau prietene, apoi s-au (ne-am) afurisit şi banat reciproc, devenind cele mai mari dujmance din istorie. Ce credeţi voi că am avut de împărţit? Averi? Amanţi-amante comune? Candidam toate cinci la Primărie? Sau la Prefectură? Sau la Catrindală, la Sf. Nicolae? Neeeee…
Una din fete a avut ideea să începem o poveste, pe care s-o dăm mai departe una alteia, până la un final apoteotic. Adică un fel de leapşă, dar oarecum mai inventivă. Povestea unui cuc de lut. A început aici , a continuat aici , apoi aici , s-a continuat aici, apoi pe un blog care constat că între timp a fost şters, dar care introducea personajul în plin underground, şi în cele din urmă, a ajuns la mine cea de atunci, care am continuat povestea de unde o găsisem – adică în underground şi am scris astfel.
Acum, dacă veţi urmări secţiunea comments, veţi vedea ditamai răţoiala şi ridicarea de poale în cap. Pentru ce? În fond, era o simplă poveste…
Ca să parafrazez: “Louie, this is the end of a beautiful friendship”. Şi toate astea, de la penele unui cuc de lut… 🙁


eh, neintelegerile astea…vorba cintecului:
“I used to work in Chicago, at a convenience store. / I used to work in Chicago. I did but I don’t anymore. / A lady walked in with some porcelain skin and I asked her what she came in for. / “Liquor,” she said, and lick her I did, and I don’t work there anymore”
Si eu care uitasem cat de usor se ciobeste orgoliul!
da, lorena impacarile fac tare bine sufletului. sa ne revenim ca de multe ori (vb in numele meu) orgoliile ne intuneca privirea plina de dragoste
mă bucur că postarea asta atrage nişte oameni cu care nu am discutat de mult.
malko: ce mai faci, doctore?
eu omul: mie îmi spui? Orgoliul meu e ca o vază “chinezească” de mâna a cincea, lipită cu scotch în optzeci de locuri 🙂
miruna: bine spus!
Lorena, unde ai tu ascendentul?
în Balanţă. Şi nu se potriveşte deloc cu firea mea.
Nu stiu de ce, dar singura varianta de asccendent la care ma gandeam era balanta. Ea are ca principal obiect de activitate arta. Mi-a trecut si taurul prin minte, caci si el danseaza, dar l-am respins fiindca figura ta nu aduce a ascendent in taur.
da, dar balanţa e mai puţin orgolioasă şi mai diplomată. Eu sunt un munte de orgoliu.
Am vazut. Cel mai probabil de la sagetator. Dar si de la venus in scorpion. Esti o mixtura foarte simpatica de expansivitate si introvertire. Probabil iti cunosti harta.
de unde ştiai că am venus în scorpion? 😀
pai e simplu. am facut rapid harta.
nu ştiai ora naşterii. 04.00 a. m.
dar mi-ai spus ascendentul. atat programul meu, cat si eu mai stim cate ceva, nu multe. 🙂
eeeee, mie mi-a făcut harta o tanti care m-a întrebat ora şi locul naşterii… 🙂
daca lucrezi cu case pe semne intregi si stii ascendentul restul e simplu. e adevarat, pentru o cat mai buna cunoastere a hartii e nvoie de ora nasterii, dar pentru cei care lucreaza cu sistemul de case placidus.
aşa e, doamna lucra cu sistemul de case placidus. dar lucra f. eficient, trebuie să spun.
adica?
Adică mi-a spus nişte lucruri care m-au lăsat ca la dentist. detalii extrem de exacte, şi predicţii care, în linii mari, s-au realizat.
foarte frumos.
http://songsdomain.tripod.com/sagittariusshadow1/index.html
ma bucur pt tine,tine-o tot asa
o seara placuta 🙂
să fie. 🙂
wow, frumos ” hormonoscop” 🙂
si cu cucu’ ce-ai facut?? bine c-ati facut pace!!! life is good..
j.
cucu s-a încadrat la “producţie neterminată”. 🙁
deşi mie îmi plăcea povestea…
” cucu s-a încadrat la “producţie neterminată”. 🙁
deşi mie îmi plăcea povestea… ”
Pacat ca sunt unii care nu shtiu sa se afle in treaba decat prin raspunsuri din astea idioate …
Tot ce conteaza e ca tu ai trecut peste asta .
Am încercat bărbăteşte să trec. 🙂
😉
Eu sint de felul meu mai căpoasă. Anyways, sper să-ţi placă fotoreportajul postat pe blogul meu azi (adică în noaptea asta cînd am muncit mult la el). Eşti şi tu în el.
Mulţumesc. 🙂
ce sa fac.. ma bucur ca esti intr-o dispozitie buna, chiar daca noi nu prea am avut discutii in contradictoriu, din cite imi amintesc. e drept ca in ultima vreme am fost destul de prins in “meandrele concretului”, asa ca bintui pe bloguri mai ales noaptea.. poate de aia 😉
Daca teai certat cu cineva pentru ca in Club A nu se aude fara microfon nu ma mira ca esti prietena buna cu Gramo: “Mey ppl de cate ori sa va spunem. Este uni care nu inteleg sau se fac ca nu inteleg pentru ca nu se poate sa nu inteleaga lucruri atat de simple. Mey ppl se aude in Club A fara microfon. De cate ori sa va spunem (ca suntem mai multi nu nu mai unu). Hai ca ne plicti. Banarea, trolule.”
malko: dată fiind diferenţa de fus orar, mi se pare că noaptea ta e ziua mea. tocmai că ar trebui să ne nimerim mai des.
dadatroll: văd că tu ai rămas cu o traumă. alţii te-au înjurat de te-au înnebunit, şi ălora nu le porţi atâtea sâmbete.
Deci cum sa zic, de la aia care mau injurat ma asteptam ca doar cei poate duce mintea daca sunt din Botosani. Dar de la unu cult si nudist ma asteptam la mai multa toleranta. Sau relevanta, una din doua. Plus cai si din Bucuresti, nu?
Postarea asta nu poate decat sa ma bucure si sa-mi confirme ceea ce eu m-am incapatanat sa cred de cand te cunosc. Indiferent ce au spus altii si cum te-au judecat. Deci nu, Lorena nu e o tipa care are orgoliu atat de mare incat toti ceilalti gresesc si doar ea e perfecta, uite se cearta, recunoaste ca se cearta si nu numai. Recunoaste ca se cearta din silly stuff. Si uite ca se-mpaca si este bucuroasa si linistita atunci cand se impaca. Nu o face din varii motive ci pt ca e o dragalasa care accepta cand si ea are parte din vina.
Postarea asta cred ca le-a cam dat peste nas unora dintre carcotasi, grabiti in a judeca si a gasi nod in papura.
măi, isa, cine mă judeca aşa? nu cumva chiar nesimţiţii care proferau măgării cu un tupeu fantastic şi se comportau ca nişte javre?
“noaptea ta e ziua mea” suna chiar bine..ar putea fi titlu de jlagar 😉 totusi, revenind on topic, de ce tocmai acum? “povestea cucului” a fost acum ceva vreme..cind 360 nu mergea ca […]
dar mai bine mai tirziu decit niciodata;)
buna dimineata 🙂
Cred ca te judecau asa chiar cei cu care tu ai fost prietenoasa si ei ti s-au urcat in cap si au inceput “batutul pe burti” =)) (poti sa crezi ca eu nu mai scap de expresia asta din minte si mor de ras de cate ori mi-o spun? fie si in gand?)
Ma bucur sa te regasesc dupa atatea zile.Impacarea cu prieteni vechi intotdeauna ne aduce o stare de multumire si liniste.
ne certasem???
bine ca ne-am impacat, atunci! :))
cine, noi? nu îmi mai aduc aminte. 😉
Si eu ma bucur ca v-ati impacat…