Cred că profesorii merită un spor

Image by Лариса Мозговая

Reapare din două în două săptămâni subiectul. Profesorii, sindicatele din învăţământ, pun repetat problema unui spor pe perioada Covid, iar secţiunea de comentarii e o băşcălie interminabilă. Cei care nu ripostează cu glume grosolane spun că profesorii nu sunt front line workers, adică vânzători în magazin, curieri şi poştaşi, să înfrunte direct pericolul de a face Covid, zi de zi, prin simpla interacţiune cu 6784356789 de persoane. Şi aceşti oameni spun un lucru adevărat.

Pe de o altă parte: poate că nici o meserie nu a suferit o schimbare atât de radicală în Covid, ca aceea de profesor. Şi cred că acest lucru ar trebui plătit în plus.

În primul rând, ideea de a intra pe Zoom, sau ce altă aplicaţie foloseşte şcoala în cauză, de acasă, zi de zi, înseamnă că trebuie să-ţi ţii căminul ca permanent studio TV. Tu, profesor, trebuie să ai autoritate faţă de copiii cărora le predai. Nu pot vedea în fundal oala cu sarmale, chiloţi la uscat, sau alte imagini domestice similare. Trebuie să te preocupi în permanenţă să fii ţiplă, şi tu, şi casa, pentru transmisiune.

În al doilea rând: mulţi profesori nu erau neapărat buni pe tehnologie. Mai ales cei de anumite vârste. Glumea o prietenă despre cum cei mici s-au descurcat mult mai bine să descarce Zoom şi să-i înţeleagă modul de funcţionare, decât adulţii.
Şi adevărul e că generaţiile mai în vârstă, cele care nu au copilărit cu mouse-ul în mână, înţeleg mai greu. E un sketch cu Amy Schumer care o învaţă pe maică-sa să-şi facă mail. Râzi de te împrăştii, dar subtextul nu e de râs. Mulţi, foarte mulţi oameni s-au pomenit hodoronc tronc că trebuie să înţeleagă şi să se adapteze la toată această avalanşă de tehnologie, după ce au trăit o viaţă offline. NU E uşor.

Chiar şi în cazul unui profesor tânăr, copilărit pe YouTube şi care-şi reinstalează Windows de unul singur când e cazul: dincolo de tehnologie, apare problema adaptării materiei şcolare predate la noul sistem, cel online. Durata atenţiei copiilor, aşa-numitul attention span, e mult mai scurt când obiectul atenţiei e un ecran, nu o persoană reală aflată în încăpere. Predarea trebuie să fie mult mai concentrată, interactivă, să semene mai mult cu stand up comedy decât cu o lecţie clasică, exact pentru că, în momentul când pe ecran nu se întâmplă ceva interesant, celor mici le fuge atenţia în zece direcţii mai interesante.

Şi apropo de aceste direcţii mai interesante: când copiii sunt într-o sală, fizic, împreună, se creează o energie a grupului care, în cazurile fericite, facilitează procesul de asimilare a materiei, şi în cele nefericite, duce la indisciplină şi haos. Când copiii sunt fiecare în casa proprie, energia predominantă de pe fiecare mic ecran e cea din căminul respectiv. Dacă sunt jucării multe şi copilul dă check out că îi fură altceva atenţia. Dacă, dimpotrivă, sunt părinţi idioţi care întrerup şcoala online să-l trimită pe Costeluş după un kil de cartofi sau pe Maricica să şteargă praful. Dacă sunt părinţi idioţi cu vagi trăsături narcisiste, incomodaţi că în casa lor se întâmplă ceva ce nu-i are pe ei ca eroi principali, şi se apucă, de exemplu, să vorbească tare la telefon în fundal. Dacă ăla micu, în loc să se uite la lecţie, se uită pe şest la Netflix. Şi tot aşa.

În unele cazuri, poţi controla acest tip de comportamente, sau îl poţi gestiona cu o discuţie, dar de cele mai multe ori, nu. Şi, ce e mai grav, nu îl poţi pedepsi. Nu poţi pune la colţ pe cineva online. Şi nu merg nici sancţiunile specifice online-ului în alte contexte. Dacă cineva e nesimţit cu mine pe Facebook sau Instagram, îi dau block. Dacă elevul tău e nesimţit cu tine în timpul şcolii online, nu îi poţi da block, că e elevul tău.

Apoi, mai e şi uzura desktopului sau laptopului, pentru că, remember, aceste cursuri sunt zilnice, timp de mai multe ore, în care tu stai online şi consumi resursele aparatului respectiv. În cele mai multe cazuri, presupun că e vorba de laptopuri şi computere personale, pentru că dacă şcoala oferea astfel de echipamente, oamenii nu cereau “spor de calculator”. Simpla formulare, “spor de calculator”, sună ca şi cum ar fi sunat anul 1995 să-şi ceară exprimarea înapoi. Tinerii nu folosesc termenul calculator să se refere la un computer, o tabletă sau un notebook, ci strict pentru appul de pe telefon care face calcule.

Şi hai să vorbim despre consumabile şi alte cheltuieli, care au trecut de la şcoală la profesor. Un om care predă de acasă o face pe electricitatea, internetul şi încălzirea lui (Unde e cazul. În Bucureşti, Radet ne ţine ca pe luceferi: nemuritori şi reci.) O face pe materialele lui, pe toate micile cheltuieli care se adună de luni în şir şi, dacă stai să te gândeşti, presupun o investiţie destul de mare. Şi totul pe aceiaşi bani pentru care, înainte, îşi plasa frumos popoul într-un autobuz sau un metrou şi îşi desfăşura orele în săli utilate şi destinate predării.

Dacă e s-o gândim în profunzime, da, profesorii merită un spor. Atâta timp cât există şcoala online, efortul lor e mult mai mare. Nu poţi nega asta.

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea
Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Andrei says:

    mai bine, dat spor celor tehnici care știu să țină cursurile online și suspendat contractul cu cei atehnici care doar papă resurse.

  2. Mario says:

    Andrei, pestii nu sunt buni la catarat in copaci dar sunt buni inotatori 🤪

  1. November 18, 2020

    […] 100% real de la textul despre cum cred că profesorii ar trebui să primească un spor pentru modul în care s-au adaptat la şcoala online. Sigur, cu un sistem riguros de evaluare a […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading